G4Media.ro

Profesorul Radu Gologan: Matematica are marele dezavantaj că poate fi prezentată ca…

Profesorul Radu Gologan: Matematica are marele dezavantaj că poate fi prezentată ca parte aridă a științei. Îți trebuie oameni care să transmită matematica așa cum e, adică o muzică a gândirii

„Matematica are marele dezavantaj că poate fi teoretizată și prezentată ca o parte aridă a științei. Îți trebuie oameni care să transmită matematica așa cum este, adică o muzică a gândirii”, a declarat profesorul Radu Gologan, prezent la etapa națională a Olimpiadei de Matematică de la Huși, pentru clasele VII-VIII, pentru TVR Iași.

Despre generațiile actuale de elevi care au participat la olimpiada, Radu Gologan a spus că „sunt niște generații de copii foarte buni, însă nu mai sunt atât de mulți”

„Probabil că și pandemia și lucratul în online au contribuit la asta, dar pe cei foarte pasionați și cu vise i-a ambiționat și i-a făcut să consume mai mult timp pentru pregătirea la matematică, să zicem, decât în perioada în care mergeau la școală”, a adăugat Radu Gologan.

„În general, chiar la vârsta aceasta ei au cam decis viitorul, dacă nu singuri, împreună cu părinții. Sigur vor avea o carieră legată de matematică, de informatică și rareori și în medicină, pentru că sunt foarte mulți medici de bună calitate și mari personalități ale medicinei care au fost olimpici la Matematică.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Dar si asa: Un profesor bun in alte ”stiinte” a inteles de mult frumusetea matematicii si de multe ori a folosit ”stiinta” sa explice frumusetea matematicii. Sa spunem, fizica.

  2. Asta e alt sarpe incompetent din serparia care a devenit facultatea de matematica Bucuresti, tipul de om care stie de toate, dar nu e specialist in nimic.