Profil de business/ Un tânăr pasionat de lumea antreprenoriatului a înființat primul lui business pe când avea 18 ani. Acum vrea să lanseze un joc video prin care participanții pot face bani prin vânzarea și cumpărarea de cărți
Mihnea Stoian, un tânăr antreprenor de 23 ani, a intrat în lumea business-ului la doar 18 ani, fiind pasionat de mic atât de domeniul medical, cât și de ideea de a avea propria firmă. Primul business înființat la vârsta majoratului se numește Veve Geek, un magazin online de jocuri de tip board games, care crește rapid, iar în acest an tânărul antreprenor vrea să lanseze și primul lor joc video.
Mihnea a fost pasionat de mic de lumea antreprenoriatului, dorind să își deschidă un cabinet de stomatologie, însă pentru că inițial costurile erau destul de mari, Mihnea s-a îndreptat spre lumea jocurilor.
„Am început pe la 18 ani cu primul proiect Veve Geek, care e un magazin online de jocuri și jucării și o firmă de creare jocuri. De mic am vrut să fiu antreprenor. Atunci era vorba despre a avea și cabinetul meu de dentist. Pe parcurs lucrurile s-au mai schimbat, însă acest vis al meu a rămas și de curând am câștigat o finanțare de 60.000 de euro pentru a deschide un cabinet stomatologic în Brașov – Playdent. Sunt 2 pasiuni pe care le am încă de pe la 3 ani aceasta cu stomatologia și cea pentru jocuri. În stomatologie este mai greu să intri ca începător, fiindcă e o afacere mai complicată. E nevoie de un capital mai mare. Așa că am început cu partea de creare de jocuri, unde practic puteam să mă bazez pe creativitate”, spune Mihnea.
Printre principalele provocări pe care le-a întâmpinat Mihnea la primul business țineau în mare parte de partea legislativă. „Există niște provocări și pe partea legislativă, dacă ești foarte tânăr, așa cum eram eu la 18 ani, o vârstă destul de mică pentru lumea afacerilor. Nu ești neapărat de la început familiarizat cu toate legile și te poți consulta într-adevăr cu oameni din domeniu, dar ori trebuie să-i plătești, ori trebuie să le demonstrezi anumite lucruri ca ei ulterior să te ajute să considere că merit să fi ajutat pe partea asta. Desigur că provocările oricărui business la început e să aibă primii clienți, să își transforme primii clienți în clienți recurenți și așa mai departe. Dar am vrut să specific și despre provocările acestea legislative, care pot fi destul de importante pentru un tânăr antreprenor”.
Mihnea este de părere că piața jocurilor video este foarte mică față de piața globală, undeva de o mie de ori mai mică decât piața globală. În schimb, este o industrie care crește exploziv și în România, tot mai multe companii având o serie de oportunități pentru a se dezvolte pe zona de creare de jocuri.
„Și în România avem foarte mulți oameni talentați pe zona asta, fie că-i vorba de programare, fie că e vorba de grafică, fie că e vorba de game design. Un obstacol destul de mare este faptul că România nu are în momentul de față un program de licență de game design, de exemplu. Practic, de la game designer pleacă ideea de a concepe un nou joc și ulterior în echipă vin și programatori, artiști și așa mai departe. Exist într-adevăr un program de masterat, însă e un pic ciudat să faci un master pe un subiect pentru care nu există un program de licență. De aceea, unul dintre proiectele mele pe termen lung este să deschid o facultate de game design în România”, spune antreprenorul
Atragere de finanțare de până la 500.000 de euro pentru jocul video
Pentru jocul la care lucrează în prezent Mihnea caută o finanțare între 55.000 de euro și 50.000 de euro, deoarece o bună parte din bani se va îndrepta către marketingul jocului, care va fi lansat în acest an.
Jocul fantasy va fi conectat cu magazinul online Veve Geek și va putea fi jucat pe pc sau mobil. Jucătorul va putea câștiga bani jucându-se și vânzând din cărțile care nu îi trebuie.
Noi avem o sumă flexibilă, fiind vorba de marketing, adică ne putem descurca și cu mai puțini bani, și cu prin metode creative. Suma pe care o căutăm este între 55.000 de euro și 500.000 de euro fiindcă, repet, e un interval atât de larg, fiindcă dacă avem o finanțare mai mică, trebuie să găsim tot felul de metode creative pentru a atrage utilizatori, dar noi ne-am gândit că e cel mai bine să avem o finanțare, ca dupa aceea să facem campanii de crowdfunding, relansări și toate lucrurile astea, practic banii respectivi. Scopul nostru este să aducem mai mulți bani și abia apoi mai mulți utilizatori.
Sfaturi de la un tânăr antreprenor pentru cei care vor să reușească în domeniul jocurilor video
„Oamenii sunt cei mai importanți, că networking-ul este foarte puternic, așa că acolo cred că ar trebui să lucreze cel mai mult un antreprenor care vrea să-și deschidă un business, să cunoască oamenii potriviți, fie că e vorba despre angajați, despre colaboratori, despre investitori, despre firme sau persoane care îi pot fi clienți.
Despre firme sau persoane care îl pot promova gratuit sau nu neapărat gratuit, dar care au o anumită influență și care pot să crească foarte rapid un business sau nu neapărat rapid, dar sustenabil”, spune Mihnea Stoian.
Cât de greu este să atragi investitori?
Mihnea consideră că România e „destul de privilegiată din acest punct de vedere.
„Sunt fonduri de investiții, sunt angel investors, desigur, nu este simplu, dar nu este nici atât de complicat pe cât ar putea părea și există și oportunitățile acestea cu fonduri europene sau guvernamentale și acolo iar sunt tot felul de proiecte care sunt susținute financiar, cum ar fi cele europene. Nu e o oportunitate pe care o recomand neapărat cuiva fără nicio experiență antreprenorială, fiindcă partea de acte este foarte complicată și sunt foarte multe lucruri de respectat. Dar pentru cineva care a mai avut experiențe antreprenoriale, clar este o oportunitate de valorificat”.
Ce le-ar recomanda antreprenorilor la primul business?
„Pentru cineva la primul business as recomanda participarea în incubatoare și pre-acceleratoare, în primă fază, până este clar și modelul de business, și echipa și cum se promovează firma respectivă și până sunt clare toate aceste lucruri.”
Cum vede piața jocurilor video din România?
„Piața este foarte mică față de piața globală, undeva de o mie de ori mai mică decât piața globală, deci nu este atât de dezvoltată pe cât ar părea. În schimb, este o industrie care crește exploziv și în România. Deci acum este o oportunitate pentru tot felul de firme și mai micuțe și mai mari să se dezvolte pe zona asta de creare de jocuri.
Și în România avem foarte mulți oameni talentați pe zona asta, fie că-i vorba de programare, fie că e vorba de grafică, fie că e vorba de game design.
Un obstacol destul de mare este faptul că România nu are în momentul de față un program de licență de game design, de exemplu. Practic, de la game designer pleacă ideea de a concepe un nou joc și ulterior în echipă vin și programatori, artiști și așa mai departe. Există într-adevăr un program de masterat, însă e un pic ciudat să faci un master pe un subiect pentru care nu există un program de licență. De aceea, unul dintre proiectele mele pe termen lung este să deschid o facultate de game design în România.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank