Profil de candidat: Adrian Benea (Alianța PSD-PNL)
Adrian-Dragoș Benea candidează din partea PSD și ocupă locul 13 pe listă. În vârstă de 48 de ani, Benea a obținut primul său mandat de europarlamentar în 2019. De profesie economist, a absolvit în 1999 Facultatea de Litere și Științe de la Universitatea Bacău, specializarea Comerț-Marketing.
Înainte să ajungă în Parlamentul European, a fost viceprimar al municipiului Bacău (2000-2004), senator PSD (în perioada 2016 – 2019) și a avut 3 mandate în funcția de președinte al Consiliului Județean Bacău (2004 – 2016).
În 2014, Benea a fost audiat la DNA într-un dosar de corupție. La acea dată, anchetatorii au făcut mai multe perchiziții la 28 de adrese din județul Bacău, inclusiv la sediul CJ Bacău și la locuința președintelui CJ Bacău.
Ulterior, în 2020, dosarul de corupție a fost clasat de procurori, pe motiv că „fapta nu există”, a scris G4Media.ro.
Context: 15 partide politice și 7 candidați independenți se vor regăsi pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare 2024, care au loc în România duminică, 9 iunie. G4Media.ro a analizat listele cu candidați depuse la Biroul Electoral Central și vă prezintă candidații aflați pe listele partidelor sau alianțelor electorale, precum și candidații independenți. Le găsiți pe toate acestea aici.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank