G4Media.ro

Profil de candidat: Ramona-Victoria Strugariu (REPER)

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Profil de candidat: Ramona-Victoria Strugariu (REPER)

Ramona-Victoria Strugariu este al doilea nume de pe lista candidaților REPER la alegerile europarlamentare din 9 iunie. În prezent, este eurodeputat din partea REPER, aleasă pe lista comună USR-PLUS în anul 2019.

În vârstă de 44 de ani, Strugariu a terminat Facultatea de Drept la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 2002. Ulterior, a făcut un masterat în drept european la aceeași instituție și a urmat mai multe cursuri juridice și de management în străinătate (la Gemeinnutzige Arbeit din cadrul Ministerului Justiției din Elveția, Zürich, ZSGE (fundație destinată supravegherii persoanelor care execută pedepse sub formă de muncă în folosul comunității sau a celor eliberate condiționat) și Vrije Universiteit Brussel, Belgia).

Și-a început cariera profesională ca juristă la S.C. ULPRES SRL și S.C. COMIGAT SRL, două societăți cu profil comercial și agricol, unde a lucrat între anii 2003 și 2007. Între 2007 și 2008 a fost consilier juridic la Institutul Național de Statistică, București, iar între 2008 și 2012 a lucrat ca manager de proiect și consilier juridic la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare. A lucrat și ca supraveghetoare-șefă și examinatoare pentru examenele de limbă engleză IELTS și Cambridge, la Consiliul Britanic, Bruxelles (2013-2015) și ca asistentă parlamentară și șefă de cabinet la Parlamentul European (2015-2019).

A făcut parte din PLUS, partidul fondat de Dacian Cioloș, de la înființarea acestuia în decembrie 2018. Apoi, în mai 2022, și-a dat demisia din USR-PLUS (cele două partide fuzionaseră în 2021) odată cu Cioloș și alți europarlamentari care au intrat în conflict cu membrii USR. Din mai 2022 este membru REPER, noul partid înființat de Cioloș. Din mai 2023, Ramona Strugariu este copreședinte REPER alături de Dragoș Pîslaru.

Context: 15 partide politice și 7 candidați independenți se vor regăsi pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare 2024, care au loc în România duminică, 9 iunie. G4Media.ro a analizat listele cu candidați depuse la Biroul Electoral Central și vă prezintă candidații aflați pe listele partidelor sau alianțelor electorale, precum și candidații independenți. Le găsiți pe toate acestea aici.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează