G4Media.ro

Profitul Samsung Electronics depăşeşte estimările, sporind aşteptările privind redresarea industriei semiconductorilor

Sursa foto: Unsplash/ Babak

Profitul Samsung Electronics depăşeşte estimările, sporind aşteptările privind redresarea industriei semiconductorilor

Concernul sud-coreean Samsung Electronics a raportat un declin mai redus al profitului trimestrial decât se temeau analiştii, după pierderile de la divizia de cipuri, ceea ce sugerează că piaţa globală a semiconductorilor a depăşit perioada cea mai dificilă, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.

Divizia de cipuri avea în mod obişnuit cea mai mare contribuţie la rezultatele grupului sud-coreean.

Miercuri, acţiunile Samsung au urcat la Bursa de la Seul cu 4,4%, cel mai semnificativ avans în mai mult de o lună. Anul acesta titlurile au urcat cu aproximativ 20%.

Conform rezultatelor preliminare, profitul operaţional în perioada iulie-septembrie 2023 a scăzut cu 78%, la aproximativ 2.400 miliarde de woni (1,8 miliarde de dolari), faţă de 10.850 miliarde de woni în perioada similară din 2022, în timp ce vânzările au înregistrat un declin de 13%, la 67.000 miliarde de woni (50 miliarde de dolari). Analiştii se aşteptau la un profit de 2.100 miliarde de woni.

Rezultatele gigantului sud-coreean, considerate un indicator pentru cererea consumatorilor pe plan global, indică faptul că şi alte companii tehnologice ar putea raporta rezultate financiare slabe.

„Rezultatele sunt mai bune decât ne-am aşteptat. Industria cipurilor de memorie a depăşit perioada cea mai dificilă, iar rezultatele Samsung confirmă aceste evoluţii”, a apreciat Lee Seung-Woo, analist la Eugene Investment & Securities.

La divizia de telefonie mobilă, succesul telefoanelor pliabile va ajuta Samsung să raporteze un profit operaţional de aproximativ 3.000 miliarde de woni, similar cu nivelul de anul trecut, previzionează analiştii.

În pofida dificultăţilor, Samsung caută să-şi majoreze cota de piaţă pe segmentul cipurilor în urma exploziei domeniului inteligenţei artificiale (AI).

Samsung, a patra mare companie listată din Asia, este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie, telefoane mobile inteligente şi televizoare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează