G4Media.ro

Prognoza meteo pentru două săptămâni: Vreme în încălzire în majoritatea regiunilor şi…

Sursa foto: Pixabay.com

Prognoza meteo pentru două săptămâni: Vreme în încălzire în majoritatea regiunilor şi apoi o perioadă de răcire. În unele zone, noaptea vor fi temperaturi sub 0 grade

Meteorologii au anunţat, luni, prognoza pentru perioada 19 octombrie – 01 noiembrie şi anunţă o încălzire treptată a vremii în toate regiunile, urmată de o răcire în cea de-a doua parte a intervalului. În unele zone, temperaturile nocturne vor coborî până la 0 grade, fiind mai rece decât normalul perioadei, scrie News.ro.

În Banat, vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, când se vor înregistra temperaturi maxime de aproximativ 14 grade, în timp ce minimele termice vor fi de 3…4 grade, în medie regională. Apoi va avea loc un proces de încălzire, astfel încât, pe 22 – 23 octombrie, vremea va deveni caldă, cu o medie a valorilor diurne de 20…22 de grade şi a celor nocturne de 7…9 grade. O scădere treptată a temperaturii aerului va determina, la finalul celor două săptămâni de prognoză, valori medii de 14…16 grade în orele amiezilor şi 6…7 grade spre sfârşitul nopţilor.

În intervalul 19 – 23 octombrie condiţiile de ploaie vor fi reduse, dar din 24 octombrie vor fi ploi, la nivel local, aproape în fiecare zi până la sfârşitul celei de a doua săptămâni de prognoză.

În Crişana, în prima parte a intervalului de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încăt temperaturile maxime vor creşte, în medie, de la 13 grade în prima zi, spre 20 de grade pe 22 – 23 octombrie, iar cele minime vor creşte, de asemenea, de la 3 la 9 grade. Apoi, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, astfel încât, la finalul celor două săptămâni, se vor înregistra maxime diurne de 14…15 grade şi minime nocturne de aproximativ 5 grade.
În primele zile nu vor fi precipitaţii. Ploi, pe arii restrânse, se vor semnala începând din 24 octombrie, aproape zilnic, până la sfârşitul intervalului de prognoză.

Şi în Transilvania pe parcursul primei săptămâni vremea se va încălzi de la o zi la alta, iar temperaturile maxime vor creşte de la 11 până la 19 grade, între 19 şi 23 octombrie, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Apoi, regimul termic diurn va marca o uşoară scădere, concretizându-se printr-o medie a maximelor de 14 grade în jurul datei de 28 octombrie, valoare în jurul căreia se vor menţine şi în zilele următoare. Temperaturile nocturne se vor situa între 0 şi 3 grade în intervalul 19 – 23 octombrie, apoi vor creşte spre 7 grade pe 25 octombrie şi, ulterior, vor fi în scădere până la 2 grade în ultima zi a intervalului de prognoză.

În mare parte a primei săptămâni nu vor fi precipitaţii, dar începând cu data de 24 octombrie probabilitatea pentru ploi pe arii restrânse va creşte şi se va menţine ridicată până la finalul celei de a doua săptămâni.

În Maramureş, între 19 şi 23 octombrie va avea loc un proces de încălzire a vremii, care va determina o creştere a temperaturilor maxime de la 11…12 grade în prima zi, spre 18…19 grade, în medie regională, pe 23 octombrie. Apoi valorile termice vor fi în scădere uşoară şi treptată, la finalul celei de a doua săptămâni de prognoză urmând a se înregistra o valoare medie a maximelor diurne de 13…14 grade. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie relativ asemănătoare, media temperaturilor minime urmând să crească de la 0…2 grade în primele nopţi, spre 8..9 grade în jurul datei de 25 octombrie, apoi să scadă din nou, spre 4 grade, în ultimele nopţi ale intervalului.

În primele zile ale intervalului nu se vor semnala precipitaţii, însă după 24 octombrie acestea vor fi prezente aproape în fiecare zi, dar se vor semnala pe arii restrânse şi vor fi în general slabe cantitativ.

În Moldova, în primele două zile va fi răcoroasă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în jurul a 14 grade şi a minimelor de aproximativ 4 grade. În perioada 21-23 octombrie, vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 21 de grade, urmând ca în weekendul 24-25 octombrie acestea să scadă uşor spre 18…20 de grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creştere treptată până la valori medii de 8…10 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice apropiate de cele normale, în medie cu maxime de 12…16 grade şi minime de 4…8 grade.

Local şi temporar va ploua slab, în perioada 24-26 octombrie, dar ploi slabe mai pot apărea trecător şi după data de 27 octombrie.

Până spre finalul primei săptămâni, în Dobrogea, vremea se va încălzi treptat, astfel încât valorile termice diurne vor creşte de la o medie regională de 16 grade, până spre 21 de grade, iar cea a minimelor, de la 7 spre 12 grade, apoi (în 25 şi 26 octombrie) temperatura aerului va scădea uşor. Din 27 octombrie pâna la 1 noiembrie regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în medie de 14…16 grade şi minime medii în jurul a 8 grade.

Probabilitatea pentru ploi slabe, temporare, va fi mai ridicată în cea de a doua săptamână, dar în special în intervalul 28-31 octombrie.

În Muntenia, în primele două zile vremea va fi răcoroasă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în jurul a 16 grade şi a minimelor de aproximativ 4 grade. În perioada 21-23 octombrie se va încălzi treptat, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 22 de grade, urmând ca până la finalul primei săptămâni acestea să scadă uşor spre 20 de grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creştere până la valori medii de 9 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice apropiate de cele normale, în medie cu maxime de 14…17 grade şi minime de 5…8 grade.

Temporar, ploi slabe, pot apărea pe arii restrânse, după data de 24 octombrie.

În Oltenia, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în primele două zile, cu o medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 15 grade, dar în perioada 22-24 octombrie, vremea se va încălzi treptat, iar valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 20…21 de grade.

Ulterior, temperatura aerului va fi în scădere uşoară, astfel încât după data de 27 octombrie se vor înregistra valori apropiate de cele normale, medii de 14 grade. Minimele termice din primele nopţi vor fi sub mediile climatologice, în jurul a 4 grade, apoi vor creşte până la valori de 8…9 grade (în intervalul 25-27 octombrie), după care vor avea o tendinţă de scădere uşoară până la finalul perioadei de referinţă.

Probabilitatea pentru ploi slabe, temporare, va fi mai ridicată după data de 24 octombrie.

Prima săptămână, la munte, va debuta cu vreme rece (19 şi 20 octombrie), când vor fi în medie maxime de 4…6 grade şi minime medii de -3…0 grade. În perioada 21-23 octombrie se va încălzi, astfel încât valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 14…15 grade, urmând ca în weekendul 24-25 octombrie acestea să scadă uşor spre 12 grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creştere treptată până la valori medii în jur de 6 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de valori termice constante, în medie cu maxime de 8…10 grade şi minime de 0…4 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creştere începând cu data de 24 octombrie. Vor fi ploi, iar spre finalul intervalului se vor semnala şi lapoviţă şi ninsori, la altitudini mari.

Sursa: News.ro

Foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...