Prognoza pentru București: Ploi, vânt moderat și maxime termice de 13 grade Celsius, în următoarele zile
Regimul termic în Capitală va fi caracterizat, în următoarele zile, de valori mai ridicate decât mediile multianuale, cu temperaturi maxime de 13 grade Celsius, precipitaţii şi vânt moderat, conform prognozei speciale emise sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru municipiul Bucureşti, relatează Agerpres.
Astfel, în intervalul 19 noiembrie, ora 20:00 – 21 noiembrie, ora 20:00, vor fi înnorări şi temporar va ploua începând de sâmbătă noapte. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 35 -.40 km/h).
Temperaturile maxime vor fi de 11 – 13 grade, iar cele minime de 6 – 8 grade Celsius.
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, în intervalul 20 noiembrie, ora 10:00 – 21 noiembrie, ora 20:00.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat, temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 de litri/mp şi izolat 40 – 50 litri/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane.
În jumătatea de nord a Moldovei vor fi intervale în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare, dar şi intervale cu precipitaţii mixte care vor determina depuneri de polei.
Local în Carpaţii Orientali şi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.
Temporar vântul va prezenta intensificări pe crestele montane, iar în cursul zilei de luni şi pe litoral, unde rafalele vor fi în general de 60-70 km/h.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank