G4Media.ro

Program de 9 milioane de euro pentru ca elevii din toate minoritățile…

sursa foto: UNICEF

Program de 9 milioane de euro pentru ca elevii din toate minoritățile să învețe limba română

Ministerul Educației, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a lansat joi un program de 9 milioane de euro care prevede învățarea limbii române de către copiii aparținând tuturor minorităților naționale, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, Centrul pentru formarea continuă în limba maghiară, Casa Corpului Didactic Harghita, a anunțat de secretarul de stat Hegedüs Csilla într-o postare pe Facebook.

În cadrul proiectului, se vor forma 6.190 de cadre didactice pentru predarea limbii române ca limbă străină, iar cu ajutorul experților, va fi dezvoltat un joc educațional digital pentru copiii de grădiniță și de școală primară.

În același timp, vor fi elaborate programe și materiale didactice pentru disciplinele opționale care să se concentreze pe dezvoltarea competențelor cheie, pe utilizarea metodelor digitale și să contribuie la o predare mai eficientă a limbii române. Toate acestea vor face parte dintr-un program pilot ce va avea loc în 27 de clase.

”Deși avem o nouă Lege a Educației, observăm, mai ales în cazul copiilor care vorbesc doar românește în clase de limba română, că, din păcate, competențele lor de comunicare nu sunt suficient de bine dezvoltate, iar în fiecare an când trebuie să avem rezultatele la Bacalaureat, copiii care învață în școlile maghiare nu obțin rezultate la fel de bune la limba română pe cât de bune obțin la matematică sau la limba maghiară. Totuși, știm cu toții cât de important este să cunoaștem limba țării pentru a ne simți, cu adevărat, acasă. Prin urmare, suntem foarte bucuroși că am creat o altă oportunitate pentru copiii noștri de a învăța limba română, deoarece acest lucru este în interesul tuturor”, a scris de secretarul de stat Hegedüs Csilla. (sursa foto: UNICEF)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Sa faca limba romana obligatorie prin lege pentru toti cetatenii romani! Sa nu ne mai ascundem dupa deget, cine nu stie si nu vrea sa invete si sa foloseasca limba eomana, acela sa nu mai fie cetatean roman!

  2. Foarte buna initiativa. Inca o dovada ca UDMR nu duce o politica de separatism, cum cred unii.

  3. Limba româna predată ca limbră străină. Ce-am ajuns, fraților, din cauză că ne conduc niște nimicuri de oameni.

  4. Cum sa spargem 9 milioane de euro? Mai facem un program de care nu va mai stii maine nimeni.

  5. Am trait s-o aud si pe asta :limba romana (oficiala,zice Constitutia)invatata in regim de limba straina in Romania,ba inca si contra-cost…altora li se interziceau scolile,li se impunea limba de cult in biserica,era impus un statut social inferior,marginalizare totala daca nu vorbeau „limba oficiala”,metode de invatare a limbii maghiare-mergand de la bici pana la spanzuratoare-erau curente…iar altii,in mileniul internetului,cu tv-uri,carti,comunicatii,intr-o lume deschisa total,sunt incapabili sa invete o alta limba decat „materna”…se pare (ca sa parafrafrazez celebrele vorbe ale unei brave udmriste) ca nu numai la Oradea nu (mai) sunt copii bipezi,s-au inmultit…

  6. Cu siguranta nu va invata nimeni nici un cuvint in romana. In schimb banii aia vor ajunge la ciuci.

  7. E de noaptea mintii, 9 milioane de euro ca sa inveti limba oficiala?

  8. Dar parintii sunt de acord? Ca doamnele sa fereasca sa nu tulburam drepturile omului.

  9. Oare la orele de limba română, ce fac acum, matematică?