Programele Rabla Clasic și Rabla Plus încep luni/ Peste 400 de milioane de lei, disponibili pentru achiziția de mașini electrice și hibride, cel mai mare buget de la lansarea programului
Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” demarează luni, iar persoanele fizice pot merge, începând de la ora 10:00, la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere, în timp ce persoanele juridice pot transmite dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în vederea accesării celor două programe, transmite Agerpres.
Listele cu producătorii care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituţiei www.afm.ro, la secţiunile dedicate programelor respective.
Potrivit datelor Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ediţia din acest an a programului „Rabla Clasic” va avea un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult decât în 2020, ceea ce va permite achiziţionarea a peste 55.000 de autovehicule noi, mai puţin poluante.
Pentru 2021, în cadrul acestui program, va fi majorată atât prima de casare – de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, cât şi ecobonusul pentru tehnologia hibrid – de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, precum şi ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km – de la 1.000 de lei la 1.500 de lei.
Suma maximă ce va putea fi decontată din costurile unei maşini noi prin „Rabla Clasic” poate ajunge la aproximativ 2.250 de euro, în condiţiile în care ecobonusurile pot fi combinate între ele şi adăugate la prima de casare.
AFM informează că valabilitatea Notei de înscriere în cadrul Programului „Rabla Clasic” a fost extinsă la 150 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autoturismului nou.
„O altă modificare vizează posibilitatea ca primele de casare să fie transferate între toate tipurile de persoane fizice sau juridice. Această schimbare va permite accesarea programului şi de către cei care nu au o maşină veche de casat. De asemenea, a fost introdusă interdicţia de înstrăinare a autovehiculelor nou-achiziţionate în cadrul programului, precum şi obligativitatea restituirii finanţării în cazul nerespectării acestei interdicţii”, menţionează instituţia într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
Tot anul acesta va exista o nouă ediţie a programului „Rabla Plus”, cu cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul anterior. În acest context, în 2021 se păstrează neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru maşinile electrice, respectiv 10.000 de euro pentru „full electric” şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul „Rabla Clasic”, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului „Rabla Plus”.
Valabilitatea Notei de înscriere în cadrul Programului „Rabla Plus” a fost extinsă la 240 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autoturismului nou.
Estimările ministerului de resort arată că, pe baza bugetului alocat în acest an, prin „Rabla Plus” vor putea fi achiziţionate până la 6.600 de maşini electrice 100% şi aproximativ 5.000 de maşini hibride plug-in, conform datelor ministerului de resort.
De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 lei. Valoarea cumulată a ecotichetului şi a primei de casare nu poate depăşi 50% din valoarea de achiziţie a motocicletei electrice.
Recent, ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat că, pentru derularea celor două programe guvernamentale, se va asigura informatizarea integrală a proceselor specifice.
sursa foto: Unspash/Sergio Souza
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu