Programul Casa Verde Fotovoltaice – Se pot înscrie persoanele fizice din Regiunea Centru / Bugetul disponibil în Regiunea București Ilfov s-a epuizat în doar 9 minute
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă că, de miercuri, de la ora 10.00, se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice persoanele fizice din Regiunea Centru, relatează News.ro.
Potrivit AFM, înscrierea va fi posibilă de miercuri, de la ora 10.00.
”Persoanele fizice DOAR din regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu care doresc să se înscrie în aplicaţia informatică destinată Programului Casa Verde Fotovoltaice, o pot face accesând link-ul: https://depunerefotovoltaice.afm.ro/”, anunţă AFM.
Potrivit instituţiei, persoanele fizice din celelalte regiuni se vor putea înscrie conform calendarului publicat: https://www.afm.ro/…/calendar-fotovoltaice-2023_05_03.pdf.
”Înscrierea solicitantului se va face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie. Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior”, a mai transmis AFM.
Înscrierile pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov au avut loc săptămâna trecută, iar bugetul disponibil s-a epuizat în doar 9 minute.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank