G4Media.ro

Programul ceremoniilor militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, organizate joi de Ministerul…

sursa foto: Facebook\ MApN

Programul ceremoniilor militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, organizate joi de Ministerul Apărării

O serie de ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuţi la datorie în războaiele purtate de Armata României, ori în misiuni executate în teatrele de operaţii, vor fi organizate, joi, de Ministerul Apărării Naţionale în marile garnizoane din ţară, precum şi la mausoleele eroilor şi la cimitirele şi parcelele de onoare, transmite Agerpres.

Printre locurile importante unde vor fi organizate astfel de ceremonii se numără: Monumentul Centenarului Independenţei de la Calafat (în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă), Mausoleele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz – în judeţul Vrancea şi de la Comana, judeţul Giurgiu (dedicate eroilor din Primul Război Mondial), Monumentele Ostaşului Român de la Carei şi de la Satu Mare – jud. Satu Mare, Monumentele Eroilor de la Păuliş – jud. Arad şi de la Oarba de Mureş – jud. Mureş (care comemorează jertfa ostaşilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial), potrivit unui comunicat al MApN.

La activităţile organizate în memoria eroilor se vor alătura, în acest an, în premieră, mai multe instituţii, astfel:

* Ministerul Educaţiei, prin intermediul inspectoratelor şcolare, organizează şi desfăşoară programe dedicate Zilei Eroilor în instituţiile/unităţile de învăţământ din subordine sau aflate în coordonare, de tipul lecţii deschise, având ca tematică cultul eroilor sau alte activităţi cultural-educative, după caz.

* Ministerul Afacerilor Externe organizează – prin intermediul reprezentanţelor diplomatice româneşti sau oficiilor consulare – activităţi specifice pentru comemorarea eroilor români căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state: depuneri de coroane şi, în unele locaţii, ceremonii religioase, pe timpul cărora vor fi rostite, simbolic, nume de eroi.

* Ministerul Afacerilor Interne va organiza ceremoniale militare şi religioase, serviciul religios în unităţile şi instituţiile militare de învăţământ unde sunt lăcaşuri de cult şi va asigura ordinea publică la locul de desfăşurare a activităţilor comemorative.

* Autorităţile administraţiei publice locale vor organiza, în această zi, cu sprijinul şi participarea garnizoanelor militare, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi al altor organizaţii neguvernamentale, ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori, în principal la marile mausolee ale eroilor, precum şi la cimitirele şi parcelele de onoare, în care vor fi, de asemenea, rostite numele celor căzuţi la datorie.

În Bucureşti, manifestările vor avea loc după următorul program:

– Ora 10,00, la Cimitirul Israelit „Filantropia” va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori.

 Ora 12.00, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), la Cimitirul Militar Ghencea şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei.

În cadrul ceremoniei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, pe lângă momentul religios „Ecleziastul” şi recitarea poemului „Nu-l uitaţi”, de Nichita Stănescu, veterani de război, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi reprezentanţi ai conducerii MApN vor rosti nume ale eroilor români, iar în semn de respect şi preţuire, aeronave ale Forţelor Aeriene Române vor survola Parcul Carol I.

– Între orele 13,30 şi 18,00, la acelaşi monument, persoanele care îşi vor exprima dorinţa de a-i omagia pe eroi o vor putea face în cadrul „Rostirii solemne a numelor eroilor români căzuţi la datorie”.

– Începând cu ora 18,00, concert de muzică patriotică susţinut de Muzica Reprezentativă a MApN, pe platoul din faţa Mormântului Ostaşului Necunoscut, Parcul Carol I.

– Ora 21,00, pe faţada Palatului Cercului Militar Naţional va fi realizată, cu sprijinul Asociaţiei „Alături de Eroi”, o proiecţie video mapping 3D dedicată Zilei Eroilor.

– Ora 21,10, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

În mod simbolic, torţele detaşamentului de militari ai Brigăzii 30 Gardă vor fi aprinse de veteranii răniţi în teatrele de operaţii, membri ai Invictus România.

„În prealabil, aceştia vor aprinde o torţă de la flacăra veşnică care arde la Mormântul Ostaşului Necunoscut (ora 18,00) şi se vor deplasa în alergare, aproximativ 20 de kilometri, pe traseul – Monumentul Eroilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului – Monumentul Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” – Monumentul Eroilor Genişti din faţa Palatului Cotroceni – Monumentul Eroilor Sanitari din Parcul Eroilor – Monumentul Eroilor Ceferişti din faţa Gării de Nord – Arcul de Triumf de pe Şoseaua Pavel Kiseleff – Monumentul Eroilor Aerului de pe Bulevardul Aviatorilor – Palatul Cercului Militar Naţional (cu sosire la ora aproximativă 20,45)”, precizează MApN.

– Ora 21,30, pe faţada Palatului Parlamentului (dinspre Piaţa Constituţiei) va avea loc o proiecţie video mapping 3D dedicată eroilor României, eveniment realizat cu sprijinul Asociaţiei „Alături de Eroi”, al Primăriei Municipiului Bucureşti, prin CREART, şi al Camerei Deputaţilor.

– Ora 22,00, la mormintele eroilor din Cimitirul de Onoare românesc Ghencea Militar vor fi depuse, de studenţi ai Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, candele aprinse, panglici tricolore şi coroniţe de flori.

Totodată, în toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12,00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

Toate manifestările prilejuite de Ziua Eroilor, în Capitală şi în ţară, se vor organiza şi desfăşura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilite de autorităţile naţionale şi locale, aplicabile la data desfăşurării acestora.

România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfăşurate pe teritoriul naţional şi în afara acestuia – Războiul de Independenţă, Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi, după 1990, la misiunile din teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak. Pierderile totale ale Armatei României în aceste acţiuni militare au fost estimate la peste 1,4 milioane de morţi, răniţi, dispăruţi şi invalizi.

sursa foto: Facebook\ MApN

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Halal armata, halal drapel….ceremonii cu infractorii patriei ovationati cu onoruri militare.

    • 80 de ani de la trecerea Prutului, la ordin, să nu se zică de istoricii bestsellari că România a cedat Basarabia şi Bucovina din laşitate sau pentru că nu credea în drepturile ei.