G4Media.ro

Programul „Fabrici de reciclare”, finanțat prin PNRR, amânat cu o lună

Sursa foto: Pixabay

Programul „Fabrici de reciclare”, finanțat prin PNRR, amânat cu o lună

Programul „Fabrici de reciclare”, finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), nu va mai demara pe 1 noiembrie, ci pe 6 decembrie, informează luni Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Astfel, începând din data de 6 decembrie 2022, ora 12:00, şi până pe 15 martie 2023, ora 12:00, Programul „Fabrici de reciclare” se va desfăşura în limita bugetului maxim eligibil prealocat pentru prima rundă de atragere de fonduri.

Potrivit unui comunicat de presă al AFM, transmis Agerpres, cererile de finanţare se vor depune exclusiv prin aplicaţia informatică destinată programului care va fi disponibilă pe site-ul instituţiei.

Prin intermediul Programului vor fi sprijinite activităţile/acţiunile specifice pentru construirea instalaţiilor noi de reciclare a deşeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile şi atingerii ţintelor de reciclare în acord cu Strategia Naţională privind Economia Circulară şi Planul National de Gestionare a Deşeurilor/Planurilor judeţene de Gestionare a Deşeurilor şi a Planului de Gestionare a Deşeurilor pentru Municipiul Bucureşti.

Solicitanţii care pot depune cereri de finanţare sunt operatorii economici autorizaţi să desfăşoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase; tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase; recuperarea materialelor reciclabile sortate; demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; colectarea deşeurilor nepericuloase; colectarea deşeurilor periculoase.

Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările destinate construirii instalaţiilor noi de reciclare a deşeurilor colectate separat este de 286 de milioane de euro.

Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8,4 milioane de euro/proiect.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Hahahahahaha 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤪🤪🤪🤪🤪 bancuri din secuime….. hahaha, nu o sa existe nici o FABRICA DE RECICLARE costurile pentru autorizare decat investitia in sine….

    • SCUZE:
      Hahahahahaha 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤪🤪🤪🤪🤪 bancuri din secuime….. hahaha, nu o sa existe nici o FABRICA DE RECICLARE costurile pentru autorizare sunt mai mari decat investitia in sine….