G4Media.ro

Programul InvestEU pentru investiții strategice și inovatoare, votat de Parlamentul European. Inițiativa…

sursa foto: Pixabay

Programul InvestEU pentru investiții strategice și inovatoare, votat de Parlamentul European. Inițiativa vizează finanțarea pe termen lung a companiilor din UE

Parlamentul European a votat marți noul program InvestEU, propus de Comisia Europeană ca o soluție de sprijinire pe termen lung a companiilor care vor să facă investiții, garantând un acces simplificat la finanțare prin intermediul Băncii Europene pentru Investiții.

Parlamentul a aprobat acordul provizoriu la care a ajuns cu Consiliul UE cu 496 voturi pentru, 57 împotrivă si 144 abțineri, potrivit unui comunicat al legislativului european.

Cu 26 de miliarde de euro rezervate în bugetul UE ca garanție pentru finanțări, europarlamentarii preconizează că programul InvestEU va mobiliza în total 400 de miliarde de euro pentru a fi investite în întreaga Uniune Europeană pentru perioada 2021 ‑ 2027. Noul program face parte din pachetul de redresare Next Generation EU în valoare de 750 de miliarde de euro. El are rolul de a stimula o serie de investiții strategice, durabile și inovatoare.

Designul InvestEU susține investițiile strategice în fabricarea în UE de produse farmaceutice, dispozitive și materiale medicale (extrem de necesare în plină pandemie), precum și în producția de tehnologii ale informației și comunicațiilor, componente și dispozitive.

Acesta va finanța și o serie de proiecte durabile care pot demonstra că au un impact pozitiv asupra mediului, climei și societății. Proiectele respective vor trebui să respecte principiul conform căruia trebuie să se desfășoare „fără prejudicii majore”, adică nu pot avea efecte negative asupra obiectivelor de mediu și sociale ale Uniunii Europene.

În plus, eurodeputații s-au asigurat că InvestEU contribuie la realizarea obiectivului de a investi cel puțin 30% din fondurile europene în obiectivele privind clima până în 2027 și că susține IMM-urile care au fost afectate în mod negativ de pandemie și care se află în pericol de faliment.

Investițiile suplimentare în întreaga Uniune Europeană sunt estimate la aproximativ 400 de miliarde EUR, iar garanțiile UE vor fi alocate următoarelor obiective de politică:

  • infrastructură durabilă: aproximativ 38%;
  • cercetare, inovare și digitalizare: 25%;
  • IMM-uri: aproximativ 26%;
  • investiții sociale și competențe: aproximativ 11%.

În plus, Fondului European de Investiții (FEI), care va contribui la punerea în aplicare a programului InvestEU, i se vor aloca fonduri suplimentare în valoare de 375 de milioane EUR.

José Manuel Fernandes (PPE, Portugalia), raportorul Comisiei pentru bugete, a declarat în timpul dezbaterii de marți că „UE are nevoie de investiții publice și private pentru a deveni mai competitivă, mai productivă și pentru a stimula coeziunea teritorială. Investițiile UE aduc fonduri suplimentare pentru a transforma proiecte care altminteri nu ar vedea lumina zilei în realitate. Sectoarele noastre strategice, cum ar fi produsele farmaceutice, ar trebui să fie independente. Trebuie să ajutăm regiunile care au avut cel mai mult de suferit, iar cetățenii UE merită investiții și locuri de muncă de înaltă calitate.”

Irene Tinagli (S&D, Italia), negociatoarea Comisiei pentru afaceri economice și monetare, a adăugat: „Am reorientat mai multe fonduri pentru a îndeplini obiectivele de mediu, pentru a sprijini IMM-urile, care au suferit din cauza pandemiei, și am reușit să plasăm InvestEU în centrul planului Next Generation EU. Întrucât InvestEU ne va ajuta, de asemenea, să ne redresăm în urma pandemiei, am creat sinergii cu Mecanismul de redresare și reziliență, permițând statelor membre să pună în aplicare o parte din planurile lor prin intermediul InvestEU.”

După ce și Consiliul UE aprobă în mod oficial regulamentul, acesta va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (Foto: Pixabay)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează