Programul Pedibus, prin care elevii sunt încurajați să meargă pe jos la școală, va funcționa şi în Miercurea-Ciuc / Ideea a fost aplicată deja în Sfântu Gheorghe
Programul Pedibus, prin care elevii sunt încurajaţi să meargă pe jos la şcoală, pentru reducerea aglomeraţiei, dar şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, va fi lansat şi la Miercurea-Ciuc, la începutul lunii noiembrie, au anunţat reprezentanţii municipalităţii, informează Agenția de presă Rador.
Viceprimarul Sogor Eniko a declarat că programul a reprezentat o prioritate, după ce s-a observat că există o tendinţă tot mai mare ca părinţii să-şi ducă copiii la şcoală cu maşina, lucru care îngreunează traficul, dar poate avea şi un impact negativ asupra independenţei şi încrederii de sine a celor mici.
Peste 500 de părinţi din patru unităţi de învăţământ au completat chestionare şi şi-au manifestat interesul de a participa la program. Începând din data de 2 noiembrie, grupurile de elevi, însoţite de doi voluntari, circulă în fiecare dimineaţă, în cursul săptămânii, între orele 7 şi 8, pe traseele stabilite.
Ideea a fost deja implementată în Sfântu Gheorghe, iar elevii se grupează dimineața pentru a ajunge, pe jos, împreună, la școală.
În prima săptămână, cei 14 voluntari care îi vor însoţi pe copii vor fi angajaţii Primăriei Miercurea-Ciuc, iar apoi rolul va fi preluat de diverse asociaţii, sportivi, organizaţii sau alte instituţii ale oraşului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii