G4Media.ro

Proiect CNCD în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice: Combaterea discriminării în…

Proiect CNCD în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice: Combaterea discriminării în clasă – ghid pentru profesori” – ProfsAgainstDiscrimination

Începând cu data de 01 decembrie 2020, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminăriiva implementa, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Politici Publice, pentru o perioadă de 24 de luni, proiectul ”Combaterea discriminării în clasă – ghid pentru profesori” – ProfsAgainstDiscrimination, finanțat de Comisia Europeană prin Programul REC-RDIS-DISC-AG-2020, conform Acordului nr.963306.

Prin acest proiect cei doi parteneri își propun:

1. analiza legislației la nivel național în ceea ce privește implementarea principiului nediscriminării și realizarea a trei sondaje la nivel național în randul profesorilor, părinților și Inspectoratelor Școlare Județene cu privire la existența fenomenului discriminării. Rezultatele precum și recomandările formulate în urma realizării sondajelor vor fi incluse într-un Studiu ce va fi distribuit la nivel național;

2.creșterea gradului de conștientizare și a capacității de identificare, combatere și raportare a cazurilor de discriminare din școli, la nivel național, prin sesiuni de instruire pentru un număr de 200 profesori dar și realizarea unui Ghid practic privind combaterea discriminării în clase;

3.creșterea nivelului de date și statistici cu privire la cunoașterea și aplicarea legislației antidiscriminare și a instrumentelor ce ar putea fi folosite pentru combaterea acestui fenomen;

4.abordarea lacunelor din legislație și practică printr-o serie de recomandări concrete și specifice în cadrul unor politici publice.Rezultatele proiectului precum și recomandările de politici publice vor fi prezentate în cadrul unei conferințe organizate la sfărșitul proiectului. Proiectul beneficiază de un buget total de 269.559,75 euro ( 80% finanțare UE și 20% cofinanțare).

Pentru mai multe informații privind proiectul, consultați paginile partenerilor care vor fi actualizate pe măsura îndeplinirii activităților:

CNCD: https://cncd.ro/2020-12-01-proiectul-combaterea-discriminarii-in-clasa-ghid-pentru-profesori-profsagainstdiscriminationIPP: http://www.ipp.ro/profsagainstdiscrimination

IPP: http://www.ipp.ro/profsagainstdiscrimination

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. In primul rand trebuie desființat CNCD și apoi discutat. Dar ce s-or fi gândit ei că poți forța un copil în școală să accepte(să placă) un alt copil dacă el nu poate(nu vrea). Dubioase vremuri trăim, mediocri oameni ne călăuzesc pașii spre viitor.

  2. Tocare de fonduri europene.

  3. Vocea copiilor a fost dintotdeauna vocea sincerității. Oricât s-ar strădui aceste organizații să forțeze impunerea cenzurii libertății de expresie, copiilor nu vor avea ce să le facă. Ei spun ce văd, cu toată (uneori) cruzimea inocenței lor.