G4Media.ro

Proiect de lege iniţiat de USR, prin care, pentru imobilele pentru care…

Sursă foto: Unsplash

Proiect de lege iniţiat de USR, prin care, pentru imobilele pentru care s-au folosit 30% materiale reciclate, nu se vor mai plăti impozite locale 3 ani

Mai mulţi parlamentari USR au iniţiat un proiect de lege care prevede că pentru imobilele pentru care s-au folosit 30% materiale reciclate nu se vor mai plăti impozite locale timp de trei ani. ”Este momentul să oprim poluarea rezultată în urma lucrărilor de construcţii şi să ne asigurăm că drepturile noastre la sănătate şi la un mediu curat sunt respectate în mod real, nu doar în teorie”, a declarat deputatul Diana Buzoianu, unul dintre iniţiatorii proiectului, transmite News.ro.

Parlamentarii USR Diana Buzoianu, Remus Negoi, Aurel Oprinoiu şi Raoul Trifan au depus un proiect de lege destinat gestionării deşeurilor provenite din construcţii şi demolări. Proiectul are ca scop îmbunătăţirea semnificativă a gestionării, reciclării şi valorificării acestor deşeuri în România. Iniţiativa vine ca răspuns la nevoile urgente de a ne proteja sănătatea în faţa poluării aerului, de a proteja mediul înconjurător şi de a încuraja economia circulară în sectorul construcţiilor, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de USR.

”Avem dreptul fundamental la sănătate doar pe hârtie. În fapt, respirăm un aer care ne otrăveşte, iar casele noastre stau lângă munţi de deşeuri din construcţii, unele dintre ele periculoase. Vrem să trăim într-un mediu curat, la fel cum trăiesc germanii, francezii sau spaniolii. Este momentul să oprim poluarea rezultată în urma lucrărilor de construcţii şi să ne asigurăm că drepturile noastre la sănătate şi la un mediu curat sunt respectate în mod real, nu doar în teorie”, a declarat deputatul Diana Buzoianu.

Potrivit proiectului, în cazul în care la construcţia unui imobil nou s-au folosit materiale reciclate în proporţie de cel puţin 30% din cantitatea totală de materiale de construcţii utilizate, lucrarea ar urma să beneficieze de scutiri la plata impozitelor locale pentru imobilul respectiv pe o perioadă de minimum trei ani.

De asemenea, reprezentanţii USR cer ca titularii de autorizaţii de construire să aibă planuri de gestionare a deşeurilor, să ceară primăriilor soluţii de reciclare şi valorificare a deşeurilor din construcţii, să realizeze un raport la final care să fie analizat de instituţiile statului. Autorităţile publice vor avea şi ele obligaţii precum folosirea a 25% materiale reciclate în lucrările de modernizare a infrastructurii de transporturi.

”Această iniţiativă este un pas decisiv pentru ca România să-şi îmbunătăţească performanţele în domeniul protecţiei mediului şi să se alinieze cu ţintele europene privind sustenabilitatea. Pe lângă beneficiile ecologice evidente, această lege va stimula şi competitivitatea sectorului construcţiilor, va deschide noi oportunităţi de afaceri şi va crea locuri de muncă în industrii legate de reciclare şi inovare tehnologică”, a explicat senatorul USR Remus Negoi.

Conform USRl, legea propune un cadru clar pentru colectarea, sortarea şi reciclarea deşeurilor din construcţii şi demolări (DCD), vizând valorificarea a cel puţin 70% din masa deşeurilor nepericuloase. Obiectivele includ crearea de politici eficiente, creşterea ratei de reciclare şi reutilizare, combaterea depozitării ilegale, promovarea demolării selective pentru gestionarea sigură a substanţelor periculoase şi implementarea de standarde pentru utilizarea materiilor prime reciclate, contribuind astfel la reducerea amprentei de carbon şi a impactului ecologic al sectorului construcţiilor.

”Adoptarea acestei legi va aduce beneficii majore atât pentru mediu, cât şi pentru industria construcţiilor, contribuind la dezvoltarea unui sector mai sustenabil şi eficient. Încurajarea utilizării materialelor reciclate va stimula dezvoltarea pieţei de reciclare şi va reduce impactul asupra resurselor naturale. Gestionarea corectă a deşeurilor din construcţii va avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii şi va oferi oportunităţi de dezvoltare în domeniul infrastructurii şi construcţiilor civile”, mai scrie în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Renunță parlamentarii USR la pensiile speciale pe care le-ar putea încasa pentru mandatul 2020-2024?

    Daca nu, de ce nu? Le place banul public .. din taxe pentru buzunarul lor?

    • Alt plictisitor cum era axa. Ala macar era funny. Tu doar dai copy paste. Esti redus rau. La fel ca seful tau, semeon…

    • Bă, da mai lasă-ne nene. Tai-o-n varză. Aceeași postare expirata. Au făcut ăștia de la usr pensiile speciale? Au demisionat o dată. A mai demisionat vreunul din ciuma roșie sau hepatită? Aur?

  2. USR nici usturoi nu a mâncat … nici gura nu-i miroase … când vine vorba de candidații la alegerile parlamentare, candidați ce vor încasa pensii speciale … din dragoste pentru popor/ luptandu-se împotriva sistemului 😂

  3. Sigur vă votăm că sunteți cu poporul!

  4. Constat că postacii USR doresc că șefii lor sa se lăfăie din banul public, la fel că cei din PSD și PNL.

    Multe vorbe, 0 consecventa și valori.

    Nu au inventat cei din USR pensiile speciale … dar pot renunța la ele daca sunt oameni cinstiți … daca nu trimit postacii că să-și justifice deciziile de a profita de banii publici din taxe.

  5. De ce considerați că cei din USR ar trebui sa încaseze pensii speciale; după ce au declarat de zeci/sute de ori că sunt impotriva lor?

    Argumente va rog, că orice individ poate jigni.

    Ei își pot da demisia exact înainte de finalizarea mandatului 2020-2024; pt a nu incasa pensii speciale la fel cum au făcut în 2020.

    De ce nu o fac? Susținătorii usr sa vina cu argumente, nu jigniri.

  6. La subiect :
    Atunci când nici cimentul nu prea mai e ciment, iar fierul beton se rupe precum grisina, întreb pe initiatorii acestei legi: aveți curajul să locuiți intrun imobil construit din materiale reciclate ?