G4Media.ro

Proiect de lege pe ordinea de zi a deputaților: Construcţiile ilegale cu…

sursa foto: Captură video

Proiect de lege pe ordinea de zi a deputaților: Construcţiile ilegale cu destinaţie turistică nu vor mai putea fi demolate dacă se află pe proprietate privată, susține USR (document)

O ordonanță care va fi pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților ar putea împiedica demolarea construcţiilor ilegale cu destinaţie turistică, construite pe proprietate privată, din stațiuni, rezervații naturale și zone protejate, susține USR, partid aflat în opoziție, printr-un comunicat de presă de duminică.

”PSD şi PNL vor să nu mai fie demolate construcţiile ilegale cu destinaţie turistică ridicate pe proprietăţi private în staţiuni turistice, zone construite protejate, zone de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţii naturale. Acelaşi tratament preferenţial ar urma să se aplice construcţiilor cu destinaţie turistică şi construcţiilor realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre”.

USR spune că în prezent toate construcţiile cu destinaţie turistică din zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, zonele construite protejate, zonele de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţiile naturale şi alte asemenea, precum şi construcţiile cu destinaţie turistică şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aflate pe terenuri proprietate publică ori privată, finalizate sau în curs de execuţie, se desfiinţează.

USR susține că forma care va fi supusă dezbaterii specifică faptul că doar proprietățile care aparțin domeniului public sau privat al statului vor mai putea fi demolate dacă vor fi considerate ilegale:

  • ”Prin derogare de la prevederile art. 28, art.31 şi 32 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, toate construcţiile cu destinaţie turistică din zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, zonele construite protejate, zonele de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţiile naturale şi alte asemenea, precum şi construcţiile cu destinaţie turistică şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aflate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, finalizate sau în curs de execuţie, se desfiinţează”. 
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Stat mafiot. Orașele arata ca Bombay,satele sunt sluțite, pline de betoane și inox și ne miram ca turiștii vin la noi pentru droguri și distracții ieftine. Cei cu bani cauta locuri retrase și cât mai sălbatice.

  2. Mazăre si-a bătut joc de Constanța și Mamaia, iar cu banii furați si-a luat proprietăți în Madagascar. Romania e o tara bună pentru adus gunoaie și pe care o poți sluți cum vrei.

    • Tot vorbim de mafia imobiliară și nu știm de unde să o apucăm. Ei bine iat-o, e în Parlamentul României. PSD-PNL votează legi pentru infractori.

  3. Poza este din statiunea Corbu din cate imi dau seama.
    Cum naiba au reusit sa construiasca intr o zona protejata?!?!
    Ca sa-mi raspund singur la intrebare: Comuna Corbu condusa de primar PMP si consiliu format din PNL, PMP si PSD. Asta spune totul.

  4. E si firesc, a avut prea multe probleme ala de la ferma dacilor, preten cu alalt de la protectia consumatorilor din cauza lipsei autorizatiei de construire. Asa ca partidul unic transforma ilegalitatea in lege pe ultima suta de metri. Ce daca mai ia foc vreo pensiune dintr’asta si mai mor vreo 40-50 de oameni, banu’ sa iasa, ca doar e nevoie pt sponsorizari in campanie. Urmeaza probabil lege care sa-i apere pe „dezvoltatorii imobiliari” care construiesc ilegal si eliminarea raspunderii pentru lipsa autorizatiei de la ISU, cam asa sunt toate pe litoralul romanesc. Doar nu degeaba isi permite pesedeu sa defilize cu Piedone la cativa ani dupa Colectiv. Intr-o tara mai de la vest Piedone si-ar fi dat demisia de onoare si n-am mai fi auzit de el in politica, dar noua ne place modelul putinist.