G4Media.ro

Proiect de reglementare a taximetriei în București: Sunt eliminate mașinile mai vechi…

Proiect de reglementare a taximetriei în București: Sunt eliminate mașinile mai vechi de cinci ani/ Mașinile electrice și cele hibrid primesc punctaj maxim în procesul de autorizare/ Cum vor trebui să arate taxiurile și comportamentul șoferilor

Un proiect de reglementare a taximetriei în Capitală elimină maşinile mai vechi de cinci ani din serviciu şi le promovează pe cele electrice şi hibrid sau cu portbagaje imense. Condiţiile sunt atât de restrictive încât stârnesc suspiciuni că sunt promovate „cu dedicaţie”, scrie Adevărul.ro

Pe 29 ianuarie, Consiliului General al Capitalei urmează să dezbată proiectul Regulamentului cadru pentru organizarea serviciului public de transport în regim de taxi pe teritoriul Municipiului Bucureşti, pe care experţii în domeniu îl consideră unul extrem de controversat. Dacă acest program va fi aprobat, firmele de taxi din Capitală vor fi obligate să treacă printr-un proces de reautorizare.

Criterii cu cântec

În primul rând, în proiect se vorbeşte despre o vechime maximă a maşinilor de numai cinci ani, când în legea taximetriei aceasta este de zece ani. În plus, vor fi favorizate maşinile noi, care vor primi 10 puncte. La polul opus, maşinile care au o vechime de o vechime de 4-5 ani vor fi notate cu numai 2 puncte.

Dacă această vârstă limită va fi adoptată, va apărea o discriminare a taximetristilor în raport cu şoferii de car-sharing care, din punct de vedere legal, pot utiliza maşini cu o vechime mai mare, de cel mult zece ani.

La capitolul norme de poluare, reginele vor fi maşinile electrice cu 20 de puncte, urmate de cele hibrid (15 puncte), EURO 6 (10 puncte) şi EURO 5 (8 puncte).

Apoi, un alt criteriu de departajare este cel al mărimii portbagajului util unde limitele sunt zero puncte pentru un volum de până la 150 de litri şi cel mult 10 puncte pentru un volum de peste 551 litri, caracteristic de obicei unor utilitare mici.

Mai sunt luate în calcul echiparea cu instalaţie pentru aer condiţionat (între 0-20 puncte), gradul de protecţie a pasagerilor, respectiv existenţa airbagurilor (între 0-30 de puncte) şi dotările suplimentare ale autovehicului, precum dispozitiv GPS sau perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi (până la 15 puncte).

În fine, un bonus vor avea firmele care activează deja pe piaţă, pentru că vechimea în ani de când transportatorul a deţinut autorizaţia de taxi se traduce în cel mult 20 de puncte suplimentare. Companiile nou înfiinţate care vor să se autorizeze nu primesc puncte la acest capitol.

Cum vor arata maşinile şi comportamentul şoferilor

Conform proiectului, taxiul trebuie să fie exclusiv galben şi obligatoriu dotat cu aparat de taxat fiscalizat, cu staţie radio emisie-recepţie, cu lampă taxi şi să ofere prin înscrisuri informaţii despre tarifele aplicate.

Taximetriştii vor trebui să aibă un comportament civilizat, ţinută îngrijită, să utilizeze doar tarifele vizate de către autoritatea de autorizare şi să nu refuze transportul persoanelor cu dizabilităţi sau al dispozitivelor de mers utilizate de către acestea.

Dispar taxiurile de Ilfov?

Pentru a exercita activitatea de transport în regim de taxi sau pe cea de dispecerat, operatorii economici trebuie: să aibă sediu în Bucureşti, să aibă o bună reputaţie şi să aibă capacitatea financiară necesară.

În Capitală va fi interzisă efectuarea transportului public de persoane în regim de taxi sau staţionarea în vederea efectuării unei astfel de activităţi de către transportatori autorizaţi de către o altă autoritate de autorizare.

Asta ar însemna că taxiurile înmatriculate în Ilfov vor ieşi de pe piaţă. Vizate o dată la cinci ani Autorizarea pentru transport în regim de taxi se eliberează de către autoritate de autorizare din cadrul PMB, pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia la fiecare cinci ani, odată cu verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii.

Autorizaţia de taxi poate fi retrasă dacă transportatorul nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care stau la baza menţinerii valabilităţii acesteia, a folosit documente false în derularea activităţilor serviciului de transport, a practicat în mod repetat proceduri vizând evaziunea fiscală sau dacă a depăşit termenul de valabilitate a autorizaţiei de transport cu mai mult de 30 de zile şi nu a solicitat atribuirea vizei în termen.

Citește integral pe Adevărul.ro

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Un proiect cu dedicatie pentru firmele PSD-ului.

    Asta ati tot votat, acum luati cu paine, prostilor!

    Unde erati la alegerile locale din 2016? La gratar?

    • Parca ar fi autorizarea la taxiuri londoneze,da nici acolo nu cred ca i chiar asa . Oricum un pic de primenire si verficare a junglei,numita taxi de Bucuresti nu ar strica.Degeaba strictetze la autorizare cand piratzii si pretzarii nu au nici o problema pe taxi (scriu asta ptr ca am întalnit f multi din astia) iar controalele in trafic,par prea putine (Oricum se anuntza intre ei).

  2. Ca turist, sincer, nu folosesc taxiurile galbene. In primul rand, nu poti folosi centura de siguranta pe bancheta din spate. Conducatorii nu conduc cu amandoua mainile pe volan, vorbesc la telefon sau citesc/trimit mesage, verifica FB, etc.
    In plus, calatoria in vechile Dacii Logan, generatia 1, este foarte periculos dpv rezistenta in caz de accident. Degeaba pretul este scazut, pericolul in caz de accident, este marit.

    Asadar, de la aeroport, iau autobuzul 783. Nici o problema, deoarece nici de CDG nu iau taxiul, ci RER-ul (tren urban) In rest, folosesc metroul si transportul in comun. Lafel procedeaza majoritatea turistilor. Nu este o critica, insa nu dorim sa ne punem in pericol integritatea fizica, in vehicule de generatie veche (norme euroncap) si cu conducatori neatenti, nepoliticosi, periculosi.

    Cand acestea se vor schimba, voi folosi bineinteles taxiurile din Romania.

    • Ai fi curios sa vezi câte mașini de pe taxi au trecut la uber după 10 ani de taxi și mai au voie sa facă în 5. Adică o mașină are voie sa facă rides haring 15 ani si maxim 10 ani în momentul de fata.

      SE vede clar ca este o lege data cu dedicație pentru ridesharing.

  3. Nu-mi plac majoritatea taximetristilor, dar dupa ce ca e cu dedicatie, e si mai restrictiv regulamentul ca la Uber, le mai si da puncte celor care deja sunt pe piata (cu ce justificare?!? Daca incropeste duoamna Firea de o companie municipala de taxi … ce face, se depuncteaza singura?!).

    De departe mi-a placut prevederea aia cu „statie radio obligatoriu”. Sa nu se plictiseasca oamenii, sa mai vorbeasca intre ei, la comun …. nu? Ah, da, si sa mai manâncă si gura lu Inspectoratu’ General de Radiocomunicatii ceva bun, ca de la aplicatiile prin internet nu pot sa dijmuiasca nimic, mama lui de web!

    Coruptie generalizata la Primaria Bucuresti. Si mai pregateste PNLu’ inca un program de 4 ani, identic! Multumim din inima lu’ Predoiu pentru episodul prezent si asteptam cu sufletul la gura sa vedem cui trebuie sa-i exprimam consideratiunea, din vara incolo …

    • Inca una si ma duc: :))

      Autorizarea pentru transport în regim de taxi se eliberează de către autoritate de autorizare din cadrul PMB, pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia la fiecare cinci ani, odată cu verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii.

      Adica nu mai este limitat numarul de licente sau … e ca la Stat – pana nu mor batranii dinozauri, aia tineri nu pot sa prinda niciun loc?!

      Sper sa dispara cu totul taximetria galbena din Bucuresti, ca nici nu stii cine sunt mai ticalosi, taximetristii sau reglementatorii. Eu banuiesc ca sunt unii si aceiasi. 😈

  4. Un articol prost documentat si prost scris.

  5. Voi vreti donatii pentru asemenea articole?

  6. Taximetria ucide omenia, onestitatea, bunul simt, politetea si bunele maniere. Si creeaza o imaginie oribila pentru turistii care se incumeta sa le foloseasca serviciile.
    Aproape toti soferii de taxi-uri din centrul Bucurestiului au o atitudine de recidivist proaspat iesit din inchisoare. Tupeeul, hotia, agresivitatea si lipsa lor de profesionalism sunt deja norma!
    Folosesc exclusiv uber si bolt desi si aici au inceput sa apara taximetristi care te intreaba daca pot sa te lase in alta locatie decat cea indicata de aplicatie, nu raspund la salut si fac pe cocalarii sefi intreband daca pot continua sa fumeze! Maniere tipice pentru tupeistul comunist care se baga in fata si te injura daca-i atragi atentia. ”Ca asa vrea muschii lui.”
    Placute suedeze Taximetriei , Gabrielei Firea si P$D-ului !