Proiect de restaurare a întregului zid al Cetăţii Medievale din Sighișoara, pe baza identificărilor făcute de Muzeul de Istorie din municipiu
Primăria Sighişoara lucrează la elaborarea unui proiect integrat de restaurare a întregului zid al Cetăţii Medievale, în cadrul căruia se urmăreşte şi refacerea porţiunilor de zid care nu mai există, pe baza identificărilor făcute de Muzeul de Istorie din municipiu, relatează Agerpres.
„Sunt zone în care nu mai avem ziduri de foarte mulţi ani şi, practic, printr-un proiect integrat am vrea să refacem întregul zid al cetăţii. Până vom avea acest proiect, vom merge pe bucăţi mici, pe tronsoane cât ne permite bugetul local. (…) Sunt documente, fotografii vechi, avem şi picturi vechi pentru zidurile care nu mai există. Am colaborat foarte bine cu directorul Muzeului de Istorie, Nicolae Teşculă, am identificat zonele în care au fost şi pe care le dorim refăcute. Există studii geologice, există scanări 3D şi vom folosi toate documentaţiile şi studiile pe care le avem, astfel să refacem cât mai bine cetatea, să o readucem la farmecul de dinainte”, a declarat primarul din Sighişoara, Iulian Sîrbu.
Edilul a precizat că în fiecare an, începând din 2017, se alocă cel puţin 2% din bugetul local pentru refacerea unor obiective culturale din municipiul Sighişoara şi că în baza acestei finanţări au fost refăcute obiective importante, cum este Culoarul Bătrânelor Doamne sau Tronsonul 7 al zidului Cetăţii Medievale.
„Tronsonul 7 este gata, este recepţionat, este o lucrare de excepţie care ar trebui repetată pe întregul zid al Cetăţii Medievale. Este vorba de partea de nord a zidului de apărare, de lângă Biserica Romano – Catolică, aleea perimetrală şi scările de la bază. Vom intra cu documentaţii în perioada următoare pentru refacerea zidurilor, astfel încât această reţetă să o aplicăm unitar peste tot. Lucrarea a costat aproape 500.000 lei, sunt trei ziduri în cascadă, zidul exterior, zidul interior şi zidul Cetăţii, cu refacerea aleilor dintre ziduri. Au fost refăcute cu piatră cubică şi am renunţat la dalele de beton, lucru pe care, de asemenea, vreau să îl prelungim în jurul zidurilor mai departe, pentru că piatra cubică este cea mai potrivită în cetate. Am refăcut tot sistemul de ape pluviale, pentru că problema constă în faptul că apele pluviale împing zidul şi în timp le erodează, pentru că au fost închise cu şapă de beton în anii ’80, iar aceasta a ermetizat zidul. Noi trebuie să le refacem prin barbacane, prin preluări de ape pluviale, astfel încât pe viitor să nu mai avem astfel de probleme. S-a lucrat doar cu materiale adecvate pentru Cetatea Medievală. Dar să nu uităm că sunt 24 de tronsoane de zid”, a arătat Iulian Sîrbu.
De asemenea, a susţinut edilul, municipalitatea va interveni şi în zona Tronsonului 11 pentru drenarea apei pluviale, astfel încât să fie protejat zidul refăcut de către Asociaţia ‘Monumentum’ în programul ‘Ambulanţa pentru Monumente – Transilvania Sud’, după ce s-a prăbuşit în anul 2018.
Cetatea Medievală Sighişoara a fost construită în secolul al XII-lea de coloniştii saşi şi purta denumirea latină de Castrum Sex, iar din 1999 a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, relatează Agerpres.ro
Sursa foto: captura youtube/cetatea Sighisoara
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii