G4Media.ro

Proiect de rezoluţie al ONU: Orice pace trebuie să păstreze Ucraina intactă

Sursa foto: Pixabay

Proiect de rezoluţie al ONU: Orice pace trebuie să păstreze Ucraina intactă

O propunere de rezoluţie pentru a fi adoptată de către Adunarea Generală a ONU, în ajunul primei aniversări a invaziei Rusiei în Ucraina, subliniază necesitatea unei păci care să asigure ”suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială” a Ucrainei, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Proiectul de rezoluţie din partea susţinătorilor Ucrainei, obţinut de Associated Press, este mai amplu şi mai puţin detaliat decât planul de pace în 10 puncte al lui Volodimir Zelenski, anunţat de acesta în noiembrie.

Purtătorul de cuvânt al Adunării Generale, Paulina Kubiak, a declarat că o sesiune de urgenţă reactivată a Adunării privind Ucraina va începe pe 22 februarie. A doua zi este aşteptat un vot.

Ministrul adjunct de Externe al Ucrainei, Emine Djaparova, a declarat luna trecută că Zelenski vrea să vină la ONU pentru aniversare.

Dar aşteptările privind o nouă ofensivă majoră a Rusiei l-ar putea menţine în Ucraina, spun diplomaţii.

Adunarea generală a ONU a devenit cel mai important organism al ONU care se ocupă cu Ucraina, deoarece consiliul său de securitate, însărcinat cu menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, este paralizat din cauza puterii de veto a Rusiei.

Proiectul de rezoluţie al susţinătorilor Ucrainei a fost distribuit joi seară tuturor ţărilor membre ONU, cu excepţia Rusiei şi a aliatului său Belarus, iar negocierile asupra textului au început vineri după-amiază, potrivit diplomaţilor.

Acesta subliniază necesitatea de a ajunge la ”o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă” în Ucraina ”cât mai curând posibil”, în conformitate cu principiile Cartei ONU.

Carta prevede că toate naţiunile membre ONU ”se vor abţine în relaţiile lor internaţionale de la ameninţarea sau utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat” şi trebuie să soluţioneze disputele pe cale paşnică.

Rezoluţia propusă reiterează cererea anterioară a adunării generale ca Rusia ”să îşi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare” de la graniţele recunoscute internaţional ale Ucrainei.

De asemenea, reafirmă că niciun teritoriu dobândit prin ameninţare sau folosirea forţei nu va fi considerat legal.

Toţi prizonierii de război, deţinuţii şi internaţii trebuie să fie trataţi în conformitate cu convenţiile de la Geneva, continuă proiectul, şi solicită ”schimbul complet” de prizonieri de război, eliberarea persoanelor deţinute ilegal, ”şi întoarcerea tuturor internaţilor şi a civililor transferaţi şi deportaţi cu forţa, inclusiv a copiilor”.

Rezoluţia propusă îndeamnă toate ţările ”să coopereze în spiritul solidarităţii pentru a aborda impactul global al războiului asupra securităţii alimentare, energiei, finanţelor, mediului şi securităţii şi siguranţei nucleare”.

Aceasta ar deplânge ”consecinţele îngrozitoare pentru drepturile omului şi umanitare ale agresiunii împotriva Ucrainei, inclusiv atacurile continue împotriva infrastructurii critice din toată Ucraina, cu consecinţe devastatoare pentru civili”. Şi cere aderarea deplină la dreptul internaţional umanitar privind protecţia civililor şi a infrastructurii civile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Carta ONU si implicit ONU sunt degeaba,nici unii (sua) nici altii (fed.rusa) nu tin cont de aceasta organizatie. A se verifica irtoria.

  2. Da-i in sula mea de p0rci rusi, ce cauta in Ucraina, sa ii 0moare, ne kakam pe ei si pe trolli lor 👍🏼

  3. ONU o sa-si piarda relevanta daca continua sa adope rezolutii din astea wishful thinking si fara nici o legatura cu realitatea. O pace poate sa vina doar dupa o negociere intre cele 2 parti (Rusia si USA& Ucraina). Atata timp cat Rusia nu a pierdut razboiul nu poti sa ii ceri sa dea totul inapoi si sa plece acasa, atfel nu o sa fie pace.

  4. Care sunt ultimele mari realizari ale ONU? 🤔

    Si de ce nu au scris acolo ca „orice pace va trebui sa pastreze atât Ucraina, cât si Rusia, intacte”? Daca tot compun texte care sa sune frumos, macar sa fie si cate o idee logic corecta, pe ici-colo … ✒️

  5. Onu nu mai este ce a fost odata. Pastrarea tuturor teritoriilor din Ucraina este o recunoastere a frontierelor din 1922 si 1938.