G4Media.ro

Proiect depus la Parlament: Autoritățile locale, obligate să organizeze referendumuri pentru investițiile…

Proiect depus la Parlament: Autoritățile locale, obligate să organizeze referendumuri pentru investițiile mari

Parlamentarii USR au depus un proiect pentru modificarea Legii referendumului care ar obliga autoritățile locale să organizeze referendumuri pentru aprobarea investițiilor mari. Motivul? Deciziile de realizare a acestor investiții mari să fie luate transparent, în urma unor dezbateri și pentru care comunitățile, cele care de fapt suportă și costurile, să-și fi dat acordul.

Proiectul prevede introducerea unui nou alineat la articolul 14 al Legii 3/2000, referitor la referendumul local:

„Proiectele de investiții aprobate, ce prevăd cheltuieli de la bugetul local ce depășesc de trei ori bugetul unității administrativ teritoriale pe exercițiul financiar precedent se supun, în mod obligatoriu, aprobării locuitorilor, prin referendum local.“

Inițiatorii susțin că, deși în prezent există mecanisme legale de consultare a cetățenilor și de implicare a acestora în procesul de luare a deciziilor, acestea s-au dovedit a fi pur formale, iar autoritățile locale fac angajamente bugetare pe termen lung, fără a-i implica direct pe cetățeni la luarea deciziilor. Iar pentru proiecte mari, care depășesc considerabil bugetul local, autoritățile recurg la împrumuturi, care împovărează bugetele locale și, în mod direct, cetățenii. Semnatarii proiectului menționează că, până acum, niciun proiect de investiții nu a fost aprobat prin referendum.

Potrivit USR, nivelul datoriei publice locale a fost de 15.649 milioane lei în aprilie 2017, reprezentând 4,6% din datoria publică, și, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, o serie de credite de refinanțare ale unităților administrativ teritoriale ar putea duce la creșterea deficitului bugetar în anii următori.

Un exemplu dat de inițiatori este noul împrumut al Primăriei Capitalei în valoare de 555 de milioane de lei pentru reeșalonarea unui credit din anul 2015, care a refinanțat la momentul respectiv un alt credit de 2,2 miliarde de lei, prin care au fost achiziționate autobuze în anul 2005.

„În loc să achite datoriile, autoritățile locale contractează unele noi, punând în incertitudine viitorul cetățenilor“, avertizează parlamentarii USR.

Ei amintesc că, în anul 2013, orașul Aninoasa din județul Hunedoara a fost primul caz de oraș din România care a intrat în insolvență, iar la acel moment Guvernul a alocat 3,7 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru a-l salva. Orașul avea împrumuturi de 6 milioane de lei, depășind cu 140% veniturile bugetului local. De asemenea, Primăria Bolboși, județul Gorj, a reușit ca abia după cinci ani să elimine riscul de insolvență, după ce a acumulat datorii de 200% din bugetul local. Și Primăria din Murgași, județul Dolj, are datorii de 400.000 de euro, cât venitul anual al localității.

Sunt mulți primari care încep construcții faraonice fără să se gândească la consecințele pentru comunitate. Este nevoie de conștientizarea, în comunitatea locală, a necesității transparentizării modului în care sunt gestionați banii cetățenilor și a dezbaterii oportunității unor investiții. Cetățenii sunt tot mai interesați de proiecte pentru creșterea calității vieții, și mai puțin de proiecte faraonice. Și, în orice caz, dacă o comunitate decide că o investiție mare este necesară, măcar decizia ar urma să fie luată transparent, în urma unei dezbateri și consultări reale a celor care finanțează, cetățenii. Haideți să îi întrebăm pe cetățeni ce vor, să ne comportăm ca într-o democrație adevărată“, a declarat pentru G4Media.ro deputatul USR Cornel Zainea, inițiator al proiectului.

El a explicat că organizarea referendumului local nu va fi obligatorie pentru orice investiție, ci doar pentru proiecte majore, cum sunt stadioane de fotbal sau pârtii de schi în localități mici și mijlocii.

Proiectul legislativ a fost depus la Senat, iar forul decizional este Camera Deputaților.

Foto: Proiect de stadion

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. O initiativa de bun simt. Deci se respinge.

    • Si daca, prin absurd, trece toate investitiile mari fie nu se vor mai face, fie vor fi impartite in investitii mai mici. O lege mai buna ar fi ca bugetul primariei sa fie aprobat de cetateni la fiecare inceput de an (poate ca asa or fi mai atenti cu banii proprii si cu cine voteaza).

  2. Postacii n-au decat sa abereze, dar USR e pus pe treaba si merita votul meu.

  3. Foarte oportuna propunerea ! De la distanta se vede ca USR este ancorat in problemele actuale ale tarii si cu o atentie sporita fata de gestionarea resurselor financiare. Cu mult peste ceilalti din opozitie.