G4Media.ro

Proiect major pentru Giurgiu, aprobat de consiliul local în ciuda boicotului PSD:…

Foto: Primăria Giurgiu / Oficial

Proiect major pentru Giurgiu, aprobat de consiliul local în ciuda boicotului PSD: un campus universitar de învățământ dual, care intră în competiție pentru banii din PNRR

Consiliul local Giurgiu a dezbătut marţi, în şedinţă extraordinară, pentru a treia oară, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unui campus universitar de învăţământ dual la Giurgiu, iar de această dată proiectul în valoare de 23 de milioane de euro, ce va concura cu alte proiecte pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost aprobat, transmite Agerpres. PSD și-a continuat boicotarea proiectului.

Proiectul a fost votat de toţi cei 12 consilieri municipali prezenţi la şedinţă dintr-un total de 21, în condiţiile în care consilierii PSD au absentat. În județ și în municipiu există o rivalitate dură între filialele PSD și PNL, în ciuda faptului că cele două partide sunt aliate la centru.

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic ce are la bază un contract de parteneriat între companii, unitatea de învățământ și primărie.

Administratorul public al municipiului, Ionel Muscalu, a declarat, potrivit studiilor, vor exista cu siguranţă tineri care să beneficieze de acest proiect, care poate asigura învăţământ dual pentru şapte sute de cursanţi, în condiţiile în care „doar la unul dintre colegiile tehnologice din municipiul Giurgiu sunt în prezent înscrişi peste opt sute de elevi”.

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, i-a asigurat pe consilierii municipali că va face toate demersurile pentru ca instituţia pe care o conduce să devină lider de proiect şi astfel să preia din povara financiară a Primăriei Giurgiu în privinţa întreţinerii construcţiei, care se va întinde pe o suprafaţă de zece mii de metri pătraţi.

„Ne referim la cel mai complex proiect pe care îl putem avea după Revoluţie, nu atât prin valoare, cât prin complexitatea modului de implementare a proiectului şi, mai ales, prin implicaţiile ulterioare (…) Unii, din lipsă de argumente, au spus că terenul acela este contaminat (n.r. pentru că se află pe amplasamentul fostului Combinat Chimic). Vă pun la dispoziţie un document de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Giurgiu care relevă, fără echivoc, că acest teren nu se regăseşte în inventarul judeţean al siturilor contaminate”, a declarat Dumitru Beianu, potrivit Agerpres.

Şi vicepreşedintele CJ Giurgiu, Elisabeta Mihalcea, a declarat că la acest proiect instituţia sa munceşte de peste doi ani de zile, iar Universitatea Politehnica Bucureşti de patru luni de zile.

„Pentru Giurgiu este nevoie de personal calificat, investitorii vor veni dacă vor găsi oameni calificaţi (…) Dacă dumneavoastră daţi votul astăzi, înseamnă că luni, 6 martie, îl putem depune, după care începe bătălia pe zona de sud unde ne batem cu alte trei judeţe ca să-l câştigăm (….) Investitorii nu vin dacă administraţiile locale nu îşi orientează ochii către educaţie, investiţia în educaţie este pe termen mediu şi lung, acesta este un proiect pe 15 ani”, a declarat Elisabeta Mihalcea.

În final, viceprimarul Silviu Dumitrescu a spus că din cele aproape 30 de consorţii care vor depune în ţară o cerere de finanţare pentru astfel de proiecte, Giurgiu este singurul judeţ în care a apărut un conflict şi asta ar trebui să ridice semne mari de întrebare.

„Eu nu consider că acei consilieri PSD care astăzi absentează şi care au fost împotriva acestui proiect, în sinea lor nu consideră că este unul bun, ci pentru că de la partid li s-a trasat o linie foarte clară de a încerca să trântească acest proiect atât de important pentru Giurgiu doar pentru a se plăti nişte poliţe (…) Până unde poţi să mergi cu compromisul? Nu cred că e sănătos pentru noi, consilierii locali, să salutăm linia de partid care de multe ori este corectă, dar nu cred că este sănătos să votăm absolut orice ne trasează liderul de partid! Suntem singurul consorţiu din ţară care a avut conflicte, în toate celelalte judeţe astfel de proiecte au fost votate de toate partidele”, a menţionat Silviu Dumitrescu.

În faţa Primăriei Giurgiu, a fost organizat, marţi, pe durata şedinţei, un protest spontan la care au participat câteva zeci de tineri, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de faptul că la două şedinţe anterioare consilierii municipali votaseră împotriva acestui proiect.

La data de 2 februarie, reprezentanţi ai judeţelor Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi, împreună cu reprezentanţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti şi mai multe firme, au semnat la sediul CJ Giurgiu un acord de parteneriat pentru înfiinţarea în municipiul Giurgiu a unui campus centrat pe învăţământul profesional în sistem dual, în cadrul unui proiect de 23 de milioane de euro, prin PNRR.

Oportunitatea de finanţare pentru acest proiect este Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). La capitolul educaţie al PNRR, este prevăzută alocarea a 338 de milioane de euro pentru înfiinţarea a 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate. Termenul de depunere a proiectelor este 7 martie 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează