G4Media.ro

DOCUMENT Proiect oficial: salariații la stat sau privat care ajung la vârsta…

DOCUMENT Proiect oficial: salariații la stat sau privat care ajung la vârsta de pensie pot continua sa lucreze până la 70 de ani. Raluca Turcan: E un drept, nu o obligație

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat că ministerul va pune astăzi în dezbatere publică proiectul de lege pentru continuarea activității pentru persoanele ajunse la vârsta de pensie.

Proiectul prevede că acești angajați pot alege să continue să lucreze până la 70 de ani, timp în care plata pensiei e suspendată (doar în sectorul public).

Proiectul prevede și excepții, precum cadrele didactice, care pot fi plătite doar cu ora după împlinirea vârstei de pensionare, plată ce poate fi cumulată cu pensia.

”E o acțiune a angajatului de a munci în continuare. Aduce avantaje, pe lângă faptul că persoana rămâne activă, și posibilitatea de a-și menține nivelul salariului avut la împlinirea vârstei de pensionare”, a spus Raluca Turcan. Ea a adăugat că ”e un drept, nu o obligație. Legală rămâne posibilitatea de a se pensiona oricând”.

De asemenea, proiectul de lege arată că orice angajat în această situație, dacă vrea să revină asupra deciziei și dorește să se întoarcă la pensie, o poate face oricând.

În plus, a spus Turcan, persoanele aflate în această situație pot solicita recalcularea pensiei, avantajul fiind majorarea pensiei proporțional cu perioada lucrată.

Prevederile se aplică persoanelor din sistemul public și privat. În sectorul public nu e necesar acordul angajatorului, în sectorul privat e nevoie de acordul angajatorului. (Foto: Pexels – Yury Kim)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

36 comentarii

  1. In 2 ani va deveni o obligatie!!

    • Raluca turcan e pesedista care o pupa in kr pe elena udrea cand aceasta era pe cai mari.
      Legea e facuta parca de psd, cu exceptii ca sa fie declarata neconstitutionala sau sa tot apara exceptii pe langa exceptii.
      Cum am zis, pnl si usr sunt la fel ca psd

    • 80 de ani, doamna!
      Ca să poți plăti pensii speciale de mii de eur unora pensionați de la 40 de ani, noi restul trebuie să ne pensionam de la 80 de ani.

  2. Trai nene pana la 70 ani pentru plimbatorii de hartii din institutiile statului.

    • Cum se va proceda cu persoanele care se afla în funcție de conducere titulari pe post, la vârsta de pensionare? Își vot prelungi ieșirea la pensie la 70 ani rămânând pe functie de conducere? Nu se îngrădește dreptul la carieră celorlați angajați? Cum se va proceda în cazul acestor persoane?

  3. E o tâmpenie.

  4. O porcarie 100% neconstitutionala. Pai lu’ ala din privat care se pensioneaza la 65 de ani pe drept ii iei pensia fiindca chipurile vrea sa mai munceasca? CCR s-a pronuntat deja acum vreo 12 ani si a spus clar ca nu poti interzice cumulul pensie salariu. Ori tu vii si faci mizeria asta. Noroc la CCR.

  5. Ouau
    tare frate … dinozaurii din sistem (care capuseaza sistemul din tot felul de invarteli) au slujba garantata pe viata.
    Pare ca PNL face totul pentru sistem: centre speciale de vaccin, pozitii garantate pe viata, pensii speciale (pentru aia care nu au chef sa iasa la 70 de ani) … ce mai urmeaza?
    Cum modernizam Romania cu oameni vesnici pe pozitii?

  6. Eu zic că aia care nu beneficiază de pensii speciale să lucreze până dau ortul popii.

    Așa, or să poată să plătească din buzunarele lor pensiile ălora care se pensionează la 40 de ani cu pensie de 7000 de euro.

  7. Ceva despre modificarea legislației pentru împiedicarea pensionarii înainte de 50 de ani în MAI și în Justiție nu se poate?! Știm, nu se poate, muncim noi pana la 70 de ani și pentru ei!
    Ți-ai dracului de ipocriți, modificați legislația numai pentru una din cele 2 Romanii!!!

    • NU, NU, ÎNAINTE DE 62 DE ANI SAU 63 DE ANI!!!!!!! Cum adică 50 de ani???? DE CE?????

    • Ehei! Aici nu vor sa facă nimic.Inainte de 55 de ani nu ar trebui să iasă nimeni la pensie cu excepția celor care lucrează în mediul radioactiv.Cine lucrează până la 70 de ani, înseamnă că nu a prea muncit nimic la viața lui și este odihnit fizic și mental. Iar tinerii trebuie sa ia calea pribegiei in țări străine pentru o slujba.Si aici esențialii fac excepție- parlamentarii. Și ceva bizar- cei cu grad 3 de invaliditate.Pai aia mai pot munci până la 70 de ani?

  8. Va zic cam ce mi-o zis un coleg civil mai tanar acum vreo 7 ani. Cică le-ar fi zis profesorii de la ASE ca sa nu-si mai faca pensie, pentru ca pana iese el, pensiile se vor desfiinta.
    Şi asa la 65 de ani ori ai murit deja sau ai destui bani si nu-ti mai trebuie. Asta cu 70 de ani varsta de pensionare e o crima pentru generatia decreteilor. P*** *NL!

  9. Trompeta de aur a Guvernării!

    Ce lege, ce tîmpenie!
    De fapt Guvernarea zice:

    1. Pensionarii-căpusă raman pe post pana la moarte.
    2.Pensiile Speciale raman pe loc pana cand Judecătorii CCR dau colțul. Pentru ca sunt pe viata!
    3.Salariile de la Stat peste 12000 lei ( cca 2500€) Nu vor fi niciodata înghețate pentru ca primele 3 functii in stat sunt „esentiale’ si nu-si pot asigura cosu miniml zilnic de alimente.
    4.Toate sporurile bugetarilor Nu se diminuează ci se actualizează pe baza coeficientului PCR (pile, cunostinte si relatii).
    5.Amantele raman pe post la Curtea de Conturi, CFR si celelalte structuri.
    6. Digitalizarea se suspenda.

    Pensiile?? 😷😷😷
    Noua lege va fi declarată neconstitutionala.
    😷
    Daca ne luam după Turcan care vrea pensionarea la 75 de ani a Pensionarilor cumularzi va informez ca va fi neconstitutionala din start!

    Va fi considerata ca o favoare pentru Un milion de pensionari care cumulează leafa cu pensia!

    Unii sunt mai Pensionari ca ceilalti!

    E din aritmetica calculul punctajului mediu anual si a nr mediu de puncte.

    Deci studiu de caz:
    Acum:
    Stagiu complet de cotizare 35 ani, bărbat.
    Varsta la pensionare 65.
    Ani de munca 43.
    Nr de puncte realizat 83.
    Punctaj mediu 83/35=2.37
    Factor corectue 1.41
    Puncta = 2.37×1.41= 3.34.
    Val. Punct pensie 1442 Lei.
    Pensie totala =
    3.34×1442= 4800 Lei.

    După Legea Favorabila:
    Stagiu complet de cotizare 35 ani, bărbat.
    Varsta la pensionare 75.
    Ani de munca 53.
    Nr de puncte realizat 107.
    Punctaj mediu 107/35=3.06
    Factor corectue 1.41
    Puncta = 3.06×1.41= 4.31
    Val. Punct pensie 1865 din 09.2024.
    Pensie totala =
    4.31×1865=8030 Lei.
    E o inechitate din start?
    8030 vs 4800.
    Nimeni nu va sti cum va fi pe mai departe!
    Dar e o inechitate din nastere!
    Habarnavistii Reformei!

    • Dispare indicele de corecție, dispare valoare punctului de pensie de 1865 lei, dispare tot, stai liniștit ca toate masurile sunt pentru a face sistemul de pensii publice sustenabil, adică fără pensionari!

    • @Radulescu Marcel, sa te auda bunul dumnezeu, ca mi sa scarbit sa fiu furat lunar pentu a putea bosorogii sa aiba bani de de votat PSD. sper ca furtul calificat in forma continuata (cunoscut milogi si hoti si sub forma de pensie publica) sa se duca dracu cat mai repede.

    • Revin:
      Pensionarul Capusa si Special ul nu vor dispărea vrea sa zica Țurcana!
      Ei sunt in Comisiile Electorale care numara voturile in fiecare sat sau comuna!
      Pana la moarte ii vrea Turcana si Mârțu!
      Căpuşe in Primarii, Prefecturi, Ministere!
      Bravos națiune!

    • Greșit! Factorul de corecție nu este o constantă, este calculat anual și oricum dispare începând cu 1 septembrie 2021, când trebuia să „dispară” și legea pensiilor 293 din 2010, fiind īnlocuită de noua lege a pensiilor 127 din 2019. Faptul că unele prevederi ale legii 293 au fost prelungite până în 2023 și faptul că prevederile legii 127, în vigoare, nu se aplică, amplifică balamucul legislativ, acest proiect de necumulare, chipurile, a pensiei cu salariul, fiind bomboana de pe coliva Țurcanei, o individă care n-a lucrat în viața ei, decât la așternut, la „dragă Stolo”! Proiectul este neconstituțional, nu poate îngrădi dreptul la pensie a nimănui, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile legale: vârstă de pensionare și stagiu complet de cotizare. Cine vrea, după pensionare, n-are decât să mai lucreze și să fie plătit pentru munca lui, atât la la stat sau la privat, nu contează, dar pensia este un drept câștigat și nu se pune problema renunțării la pensie dacă lucrezi în continuare. Dacă vroiau ceva corect, făceau legea asta doar pentru cei cu pensii speciale, care nu sunt pe contributivitate și sunt plătite de la bugetul de stat. Adică cei cu pensii speciale, care și așa parazitează bugetul de stat, să nu mai fii angajați în posturi bugetare, cu salariul plătit tot de la buget.

  10. Usurel!
    Sunt exceptii care favorizeaza privilegiatii Romaniei in continuare!
    Raluca Turcan:
    „Exceptiile:
    – Trebuie sa fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se afla in mandate pe o durata definita de Constitutie.
    – De asemenea vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei cand opteaza pentru activitatea pana la 70 de ani persoanele care beneficiaza de drepturile de autor, personalul didactic, persoanele incadrate in gradul III de invaliditate, membrii Academiei Romane si persoanele din institutii care la data intrarii in vigoare sunt in exercitarea unui mandat prevazut de lege”

    De exemplu: Dl Dorneanu din fruntea CCR va putea Cumula Pensiile speciale cu Salariul!
    Si ca el multi altii: parlamentarii sau cei numiti in functii pe baza de mandat(in fruntea DIICOT, DNA sau cine stie!!)!
    Au avut grija de privilegiatii Romaniei!

    • „Vor fi EXCEPTATE de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor, în condiţiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de legea educaţie naţionale, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, pentru că există o decizie a CCR, membrii Academiei Române şi persoanele din cadrul Autorităţilor Adminsitrative Autonome sau a Instituţiilor publice care la dat intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat, cu o perioadă prevăzută de lege. Aceasta este o măsură necesară astfel încât norma legală pe care noi o propunem să fie constituţională”. a declarat ministrul Muncii Raluca Turcan.

      Cand am auzit-o acum pe Doina Parcalabu cate Functii vor fi eEXCEPTATE m-am ingrozit: parlamentarii, primarii, sefii la CCR, BNR, etc, Sefimea din fruntea Regiilor autonome precum Metrorex, Transgaz, Romgaz, adica EXCEPTIILE sunt tocmai la aia cu Salarii si Pensii uriase, care vor PUTEA Cumula in continuare Pensia cu salariul la Stat!!!

      „Lider USR PLUS, despre legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat: Este total imoral să fie excepții.
      Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaților, Ionuț Moșteanu, a declarat joi, la Antena 3, că este „total IMORAL” ca unele categorii de bugetari să POATA cumula pensia cu salariul la STAT, în timp ce restul bugetarilor să li se interzică acest lucru, așa cum prevede proiectul de lege prezentat de ministrul Muncii, Raluca Turcan.
      „Nu ar trebui sa existe exceptii. Trebuie sa vedem proiectul, totul este perfectibil, il vom discuta in Parlament. Evident ca NU este moral sa permiti unora sa cumuleze pensie cu salariu, este total IMORAL”, a declarat Ionuț Moșteanu la Antena 3.

  11. Pentru privati, asta n-a fost niciodata o problema, in privat muncesti pana mori. Era o „problema” doar pentru clanul specialilor, acum vor face si mai multi bani.

    Si nu-i impiedica nimeni pe clanul militienilor sa se pensioneze la 45 de ani.

    Romania e pe moarte.

  12. Adică ăia care muncesc, cei din privat, să muncească pînă crapă pentru ca „specialii” să poată se se pensioneze chiar mai repede. La 35 de ani și-or fi propus???

    • Corect!
      Am observat si eu: nici un cuvintel nici la Turcana, nici la Vasilica Catu, nici la Orban sau la Bode despre Modificarea Legislatiei privind Varsta de pensionare la diferite categorii privilegiate, privilegii acordate de Politruci si care SFIDEAZA Romanii FARA privilegii!
      Schimbati Legislatia, mariti Varsta de pensionare la privilegiatii vostri, e bataie de joc cand vedem cum bugetarimea are numai privilegii, iar prostii din mediul privat „muncesc ca sa traiasca buigetarii bine”, cum spunea chiar Vasilica Catu in 2019 cand era in OPOZITIE si dadea bine catre viitorii alegatori!
      Azi, Vasilica Catu ii tine strans in brate pe bugetarii privilegiati!
      Iulie 2019: „Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.
      „Vine momentul adevărului! În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Dar comparaţia nu este corectă. Nu surprinde toate informaţiile. Bugetarii primesc tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, zile libere şi cel mai important siguranţa că indiferent de cât prost îşi fac meseria nu pot să concediaţi. Tot ce primesc în plus bugetarii este susţinut de taxe plătite de privaţi”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.
      „Este clar că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii. Fără niciun dubiu. Trebuie să avem curajul să recunoaştem TOŢI acest lucru. Restul românilor, din ţara şi din străinătate, muncesc pentru că bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. (Există o parte dintre bugetarii care merită fiecare leu pe care îl primesc. Ei sunt singurii care rămân în guvernarea liberală.) O DISCRIMINARE nenorocită care trebuie să dispară din societate. AJUNGE!!!”, a completat Cîţu.
      „Sunt două soluţii pentru a elimina acesta discriminare promovată şi susţinută de guvernele socialiste. Dacă bugetarii vor să-şi păstreze aceste beneficii atunci trebuie să accepte să plătească taxe mai mari pe venit decât cei din sectorul privat. Nu este o soluţie optimă. Taxele distorsionează comportamentul şi am avea alte probleme neprevăzute. Ar funcţiona doar în cazul pensiilor speciale şi al veniturilor din prezenţa în diferite consilii de administraţie- adică taxarea sinecurilor.
      Rămâne această soluţie. Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treabă. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate că un premiu. Că şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă. Este inadmisibil să dai şpagă să lucrezi în sectorul public când economia privat importă forţă de muncă din exterior! Acest sistem bolnav şi falimentar implementat de PSD+ALDE DISPARE cu venirea liberalilor la guvernarea României!”, a explicat liberalul.

    • La 39 sa te pensionezi din servicii sau mai e cel mai blana

  13. Raluca turcan e pesedista care o pupa in kr pe elena udrea cand aceasta era pe cai mari.
    Legea e facuta parca de psd, cu exceptii ca sa fie declarata neconstitutionala sau sa tot apara exceptii pe langa exceptii.
    Cum am zis, pnl si usr sunt la fel ca psd

  14. – Doamne, cine o ține p-asta-n brațe?
    – Dracu știe!

  15. „Dan Manolescu: Marea problemă BUGETARA e la nivel de Cheltuieli. Trebuie să ne trezim pentru că riscăm să ajungem la conflicte sociale. Mediul de afaceri nu poate susține cheltuielile.
    Joi, 11 martie 2021.
    Marea problemă e la nivel de cheltuială și trebuie să ne trezim pentru că riscăm să ajungem la CONFLICTE Sociale în sensul în care deja oamenii înțeleg cam în ce fel se cheltuie banii, a declarat Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali la TaxEU Forum.
    El a precizat că oamenii se uită acum la sistemul de salarizare din mediul bugetar, la sistemul de pensii speciale.
    „Avem deja din ce în ce mai multe discuții în media pe acest subiect. RISCA să devină CONFLICTUAL acest subiect, adică mediul de afaceri să fie cel care se REVOLTA împotriva unor astfel de situații pentru că vede o NEDREPTATE clară, care dacă NU e corectată la timp va conduce la diverse CONFLICTE”, a explicat el.
    Potrivit acestuia, este evident că NU poate să susțină mediul de afaceri toate aceste cheltuieli.
    „Dacă la nivel de venituri nu putem să îndreptăm lucrurile peste noapte, trebuie să facem totuși ceva la nivel de Cheltuieli”, a explicat președintele Camerei Consultanților Fiscali.

    Raspunsul paralel al lui Vasilica Catu:
    „Premierul Florin Cîţu a declarat că reforma în sectorul public a început prin stoparea creşterii anvelopei salariale, măsură care ar urma să fie decisă şi pentru anul viitor, dar mai are ca şi componente digitalizarea şi restructurarea companiilor de stat cu probleme.
    „Este adevărat, şi de aceea am luat aceste măsuri anul acesta, o măsură nepopulară de a menţine anvelopa salarială la nivelul anului trecut, iar anvelopa salarială rămâne şi anul viitor, CRESTE foarte puţin, la acelaşi nivel. Reforma aşa începe, prin stoparea creşterii anvelopei salariale şi forţând reforma în interiorul sistemului. ŞTIU foarte bine ce spuneţi, că e competiţie NELOIALA din partea statului. Şi e NU numai pe salarizare, este şi modul în care statul lucrează cu sectorul privat, în momentul în care statul controlează sectorul privat şi aşa mai departe, sunt multe probleme aici şi de asta e nevoie şi de transparentizare, dar şi de un mod mai eficient al statului pe care-l vom face prin digitalizare. Eu NU cred că a schimba oameni, a pune un om nou pe un proiect pe care-l avem de ani de zile va rezolva problema. Nu, digitalizarea este sau transformarea digitală a statului este cel mai obiectiv mod de a face un stat suplu, eficient, cu care să lucrezi ok”, a afirmat Florin Cîţu, joi, la dezbaterea online cu tema „Recuperarea post-pandemie şi drumul spre o nouă economie”, întrebat despre reforma în sectorul public, inclusiv în companiile de stat.

    Adica: mesajul lui Catu e acelasi: „Stiu ce spuneti, dar NU dam oameni afara, nu dam pe nimeni afara din sistemul bugetar”, FIX cum aseara a spus Kelemen Hunor la Digi 24 sau cum Dan Barna a spus la DIGI 24 acum vreo 2 saptamani: „NU acesta e obiectivul, NU vom da oameni afara”!
    Rusine!!

  16. Ma omoară logica. Dacă sunt la privat și firma „mă mai vrea” de ce nu aș ieși la pensie și m-aș reangaja, ca să cumulez pensia cu salariu, perfect legal???
    De ce aș fi prost să trăiesc doar cu salariu, când am dreptul și la pensie?
    Dovadă clară de incompetență … nu e prima dată când nu sunt în stare să gândească coerent

    • E interzis doar cumulul Pensiei cu salariul la Stat, in mediul privat NU e!
      Ideea e ca NU e permis sa cumulezi 2 surse de VENIT,(adica sa primesti Pensie plus Salariu!) de la Stat!!(exista evident, EXCEPTII pentru privilegiati!)
      La privat e permis, nici o problema!!

      Deci, indiferent unde ai lucrat, dupa ce iesi la Pensie DACA vrei sa lucrezi in mediul privat POTI Cumula Pensia cu Salariul!(indiferent de Tipul Pensiei!)
      Daca insa DUPA ce ai iesit la Pensie(indiferent de pensie!), VREI sa lucrezi la Stat va trebui sa OPTEZI pentru Pensie SAU Salariu, NU mai poti cumula Pensia pe care o ai cu Salariul la Stat!
      Sunt exceptii multe, mentionate AZI de dna Raluca Turcan!!!

    • Corect! Dar de ce numai „la privat”? Care-i diferența? Mai ales că „la stat” nu înseamnă numai „bugetar”, ci poate fi, spre exemplu, și o firmă doar cu capital de stat, care nu este subvenționată de la buget, ci își câștigă banii de pe piața liberă, la concurență cu firmele cu capital privat. Problema trebuie pusă doar din punctul de vedere al salariatului care īndeplinește condițiile de pensionare: vârsta și stagiu complet de cotizare, indiferent unde a lucrat. Restricțiile ar trebui puse doar la pensiile speciale, care nu sunt pe contributivitate și sunt plătite de la bugetul de stat. Deci cei cu pensii speciale n-ar mai trebui angajați în posturi bugetare, că parazitează deja bugetul de stat prin pensia plătită de la buget de la vârste fragede, când alții mai au de muncit 20 de ani ca să îndeinească condiția de stagiu complet de cotizare…

  17. E o mare aberație cu economia la buget, pt ca un pensionar nu mai plateste asigurari, pe cand daca mai lucreaza, statul mai incaseaza niste bani de la el… indiferent ca e la privat sau la stat și nu sunt sume de neglijat asigurarile – obligatorii!!!
    Iar alt aspect este pe principiul ”mult ai, mult cheltui! puțin ai, puțin cheltui!” – deci cum e cu economia – pierde sau cîștigă? sa be raspunda doamna Turcan si domnul Cîțu!!
    .. e matematica de clasa a V-a, cel mult!!

    Sa auzim de bine!!

  18. In expunerea de motive desi se vorbeste de justul echilibru nu este facuta o analiza a eficientei unei astfel de masuri. Astfel in cadrul fundamentarii nu se arata ce anume echilibru se restabileste prin eliminarea acestui cumul.
    Este demn de precizat ca pensiile sunt acordate in baza legii si reprezinta un contract pe care statul l-a facut cu fiecare dintre muncitori, incasand contributii de la acestia asigurandu-i in baza fundamentarilor legale asupra returnarii acestor contributii la sfarsitul perioadei de munca, asa cum prevede legea. Astfel fiecare dintre salariatii care si-au indeplinit conditiile legale de pensionare ar trebui sa beneficieze de dreptul pe care statul l-apromis prin lege. Prin propunerea legislativa statul ne propune in mod rusinos sa renuntam la un drept castigat in conditiil legii, ca urmare a aplicarii unui contract legiferat, spre a putea munci in continuare.
    Dar statul, adica clasa politica, patronul banului public se gandeste si la exceptii si anume politicienii, cei numiti, cei mandatati cei alesi. Adica acest presupus just echilibru nu se aplica domnule si pentru patronat, politicieni. Ei sunt exceptati de la aceasta „justete”…

    Ipocrizia expunerii avantajelor de care un angajator ar beneficia ca urmare a experientei pe care un lucrator in varsta ar putea-o genera intr-un mediu profesional: „Prin opțiunea de a continua activitatea după îndeplinirea condițiilor legale de pensionare se urmărește valorificarea competențelor celor care au o vastă experiență pe piața muncii, prin crearea unui cadru legal care să permită persoanelor vârstnice să rămână active”, sfarseste prin a ne arata ca lucratorul experimentat ar trebui sa faca asta daca doreste, renuntand la un drept legitim, castigat – pensia. Practic legiuitorul ne propune daca nu mai avem putere de munca sa ne luam dreptul de pensie castigat, iar pentru cei care mai au puterea de a munci, desi au indeplinit conditiile legale sa beneficieze de acelasi drept la pensie, ca cei din prima categorie, daca totusi mai vor sa nmunceasca sa renunte la acest drept pe perioada cat muncesc. Iar aceasta constrangere sa o aplicam doar la cei care nu sunt politicieni alesi. Aproape tind sa cred ca ei considera asta ca pe o recompensa a aceastei gandiri de „aur”.

    Spre comparatie va rog sa observati urmatorul exemplu:
    avem un angajat la patronanatul politic, care potrivit contractului munceste 8 ore pe zi si-si primeste simbria, dreptul sau salarial, potrivit contractului, la sfarsitul zilei. Intr-o buna zi el se hotaraste ca vrea sa munceasca mai mult si sa castige mai multi bani si incepe sa munceasca alte doua ore in plus si atunci vine doamna ministru Turcanu si-i spune: da, de acord dar trebuie sa renunti la plata celor 8 ore. Pare ceva ce suna aici a just echilibru ? Mai mult, doamna Turcanu cu aceeasi justa masura nu trateaza si patronatul politic. Acest patronat, pentru munca suplimentara de doua ore in care voteaza spre exemplu aceste legi primeste plata suplimentara dar si plata celor 8 ore.

    Legiuitorul face referire la faptul ca „prin opțiunea de a alege între plata pensiei sau a salariului se asigură repartizarea echitabilă a resurselor bugetare”. Repartizare „echitabila” interzicand un drept legitim al celui care a indeplinit conditiile de pensionare ? unde este echitatea ? Postul eliberat de pensionarul muncitor urmeaza sa se ocupe cu o altea persoana (concluzie pe care si legiuitorul o prezuma prin impactul social scontat) careia i se va asigura un nivel salarial, care de cele mai multe ori este mai mare decat pretentiile experimentatului pensionar, dar nicicum cel ce va ocupa postul nu va avea expertiza pensionarului. Deci discutam in fapt despre o pierdere a statului de tip lose-lose: experienta mai putina si salarizare mai mare.

    Ma intreb care este legitimitatea unui astfel de demers politic care in fapt nu respecta un contract cu caracter de lege pe care statul l-a facut fiecare dintre cei angajati si care-i garanteaza angajatului plata DREPTULUI la pensie la indeplinirea conditiilor de pensionare si salariatului plata salariului pentru munca prestata pe un post pe care a dat concurs si nu a fost numit pe criterii politice !!!

    Proiectul de lege face referire la reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal dar fara a face o analiza a costului /castigului prin adoptarea unei astfel de legi. Masura pe care legiuitorul o induce este chiar cinica, prin cresterea varstei de pensionare patronul-stat continuand sa acumuleze contributii/impozite de la pensionarul-muncitor, reducand concomitent perioada de acordare a pensiei pana spre zero, avand in vedere speranta de viata o cetatenilor acestei tari.

    In acelasi timp proiectul de lege segmenteaza piata muncii astfel un pensionar are dreptul sa munceasca la privat dar nu are aceleasi drepturi la stat. Pentru functii si meserii similare trebuie sa existe conditii si drepturi similare intr-o piata a muncii libere.

    Expunerea de motive arata in final ca: „măsura adoptată este proporțională cu situația excepțională care a determinat-o”, desi nicaieri nu se expune situatia exceptionala si cauzalitatea presupusei situatii exceptionale cu necesitatea masurii pe care doamna ministru Turcanu o propune.

    Proiectul de lege are Impact social: „Din perspectivă socială, proiectul va atrage creșterea numărului de asigurați în cadrul sistemului de
    asigurări de stat”, dar nu explica cum. Practic nici nu se intampla asta intrucat daca un pensionar abandoneaza un post in favoarea pensiei, cel mult se va incadra din nou postul, pastrandu-se astfel numarul de asigurati social. Proiectul de lege nu releva niciun impact financiar, niciun efect asupra legislatiei, niciun rezultat al consultarilor sociale sau cu ONG, niciun…nicio…samd. Practic arata ca un moft politic si nu face decat sa decapitalizeze experienta pensionarilor atat de ridicata in slavi in expunerea de motive.

  19. Consider ca legea este buna pentru cei care își doresc activitate pana la 70 de ani ! Recent Am avut o experiența cu o colega care ajunsă la varsta de pensionare NU a dorit sa plece !!! A făcut mare scandal și a insistat sa rămână in speranța ca va fi aprobată repede legea !!! DECI ! Nu va înțelegem ce aveți cu cei care cu adevărat își doresc sa mai lucreze și NU vor sa se pensioneze ??? Le interziceți voi ? Dar cine sunteți voi ??? Noi cei care apreciem acest proiect de lege și așteptăm publicarea cât mai repede nu contam ??? Nimeni și nimic din contextul legii nu va obliga sa ramâneți in activitate !!! De ce sunteți revoltați ??? …!!!!

  20. Vărsta de pensionare ar trebui să scadă măcar la 55 de ani, nu să crească. România nu e o țară ca afară, aici oamenii sunt munciți, slabi, bolnavi, nu sunt condițiile din alte țări și nici spitalele de acolo. Românii ar trebui să iasă la pensie mai tineri, nu când sunt în pragul morții și nu se pot bucura de pensia pentru care au cotizat o viată întreagă. Că nu e obligatoriu e o păcăleală, peste puțin timp va fi obligatoriu pentru că vor zice că oamenii vor și muncesc mai departe . Vârsta standard ar trebui să fie mai mică și să fie obligatoriu ca cei care o împlinesc să plece acasă să se bucure de pensie. Cei care au împlinit vârsta trebuie să fie obligați să plece pentru că le-a ajuns, să vină alții tineri pentru că cei tineri nu au unde să muncească și sunt forțați să se descurce cum pot. Și să nu creadă cineva că o persoană la 69 de ani mai dă randament în munca în care este pusă.