Proiect pentru reamenajarea Parcului Unirii din București, de peste 8,5 milioane de lei, inițiat de Firea. Vor fi înlocuiți arbori, se vor monta borduri, va fi înlocuit mobilierul urban
Un proiect pentru reamenajarea Parcului Unirii, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, inițiat de primarul general, Gabriela Firea, se află pe ordinea de zi a Consiliului General al Muncipiului București. Reamenajarea peisagistică va dura opt luni, iar printre altele, vor fi înlocuiți arbori, se vor monta borduri, va fi înlocuit mobilierul urban.
Un proiect de amenajare peisagistică, în valoare totală de 8.513.194 de lei, se află pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Capitalei. Conform indicatorilor tehnico-economici, lucrările de construcţii-montaj ar urma să aibă o valoare de 7,1 milioane lei, durata de realizare fiind estimată la opt luni, potrivit Agerpres.
Potrivit referatului de aprobare, proiectul iniţiat de primarul general, Gabriela Firea, vizează o serie de lucrări precum:
*curăţarea terenului de resturi vegetale improprii;
* curăţarea şi eliminarea arborilor uscaţi din sit;
* eliminarea arborilor existenţi deasupra planşeului Dâmboviţa;
* umpluturi cu pământ vegetal în strat de 15 cm;
* nivelarea terenului;
* instalare sistem de irigaţii automatizat la nivelul întregului parc public;
* înlocuirea sistemului de iluminat public;
* refacerea axelor pietonale existente prin lăţirea acestora şi refacerea sistemului de borduri al aleilor;
* construcţia unui nou ax pietonal cu trasare de la est la vest şi conectarea ascensorului public din parc cu traficul pietonal spre zona de sud-vest a sitului;
* înlocuirea mobilierului urban şi a coşurilor de gunoi (care permit selectarea ecologică a deşeurilor);
* plantarea „unui număr însemnat de arbori şi arbuşti cu specii autohtone din cadrul natural al parcului, dar şi cu specii de ierburi ornamentale cu creşteri în etaje de înălţimi diferite”;
* curăţarea şi amenajarea peluzei centrale ca spaţiu deschis pentru publicul larg.
„Parcul Unirii este un parc cu mare potenţial al agrementului urban, în prezent acesta reprezentând supradimensionarea unui scuar urban de cartier, un spaţiu verde fără funcţiune publică importantă, în afara băncilor stradale, ca parte a mobilierului urban, neexistând piese sau obiective care să atragă publicul în acest sit”, prevede referatul de aprobare.
Sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii