G4Media.ro

Proiect PNL: Poliţia locală să dea amenzi conducătorilor de trotinete electrice care…

Sursa foto: Facebook/ Poliția Capitalei

Proiect PNL: Poliţia locală să dea amenzi conducătorilor de trotinete electrice care nu respectă normele rutiere

Mai mulţi parlamentari liberali au depus la Parlament un proiect legislativ potrivit căruia poliţia locală va putea da amenzi conducătorilor de trotinete electrice care nu respectă normele rutiere, relatează Agerpres.

Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea poliţiei locale nr.155/2010 şi a fost semnată de 31 deputaţi PNL.

Potrivit proiectului, poliţia locală va constata contravenţiile şi aplica sancţiunile pentru încălcarea normelor rutiere şi de către conducătorii de trotinete electrice, nu numai de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală.

Iniţiatorii arată că prevederea este necesară pentru că în anul 2022 a fost modificat Codul Rutier, introducându-se reguli pe care utilizatorii de trotinete electrice trebuie să le respecte.

În acest sens, potrivit art. 101 din OUG 195/2002 (Codul rutier), conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare, pe timp de noapte, ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament constituie contravenţie sancţionată cu amendă din clasa a III-a de sancţiuni.

De asemenea, aceleaşi sancţiuni se aplică şi în cazul conducerii unei biciclete sau trotinete electrice pe autostradă, nerespectarea interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială semnalizată corespunzător ori a semnalelor şi indicaţiilor, a dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers sau cu persoane aflate în acesta ori a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante, stabilite prin regulament, sau nerespectarea obligaţiei de a circula cu viteză redusă.

Iniţiatorii arată că este nevoie de acordarea poliţiei locale a atribuţiilor de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale în domeniul trotinetelor electrice, „având în vedere pericolul la care sunt expuşi în special pietonii, dar şi ceilalţi participanţi la trafic, precum şi numărul mare al accidentelor rutiere produse din cauza utilizării acestor vehicule prin nerespectarea normelor legale”.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor este for decizional.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu ar trebui rezolvate problemele cu masinile parcate pe trotuar, totusi?

    Mereu isi gasesc altceva de facut.

    „Legislația rutieră spune că mașinile pot fi parcate pe trotuar doar dacă indicatoarele și marcajele din zonă permit asta și dacă după parcarea mașinii lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonului este de cel puțin un metru.”
    Pai sa mearga pe Barbu Vacarescu sau… mai spuneti voi