G4Media.ro

Proiect PSD pentru trecerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central în subordinea…

Sursa foto: Pexels

Proiect PSD pentru trecerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării Naţionale

Mai mulţi parlamentari PSD au depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, care prevede trecerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării Naţionale. Potrivit iniţiatorilor, această trecere ar presupune reducerea lanţului de comandă şi implicit a birocraţiei, relatează News.ro.

Social-democraţii afirmă că în perioada noiembrie 2016 – mai 2020, Spitalul Militar Central a mai funcţionat în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării, perioadă în care s-a dezvoltat, ”atât din punct de vedere al creşterii calităţii actului medical reliefat în trendul ascendent al adresabilităţii, a modernizării infrastructurii şi de suport, cât şi în ceea ce priveşte activitatea de cercetare în domeniul medical”.

”Funcţionarea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” în subordinea ministrului Apărării Naţionale presupune reducerea lanţului de comandă şi implicit a birocraţiei”, mai spun parlamentarii.

Iniţiatorii afirmă că „actualul context militar de pe Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice implică o reconsiderare a importanţei rolului pe care îl au structurile din domeniul militar sanitar, prin prisma asigurării refugiaţilor proveniţi din Ucraina la serviciile medicale”.

”Misiunile cu grad ridicat de complexitate şi risc, aflate într-o continuă transformare şi diversificare, încredinţate Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, ca spital cu rol strategic în acordarea asistenţei medicale spitaliceşti, în calitate şi de spital universitar, de urgenţă, regional de nivel ROL 4, din punct de vedere al standardelor NATO, impun prevederea acestuia în subordinea nemijlocită a Ministerului Apărării Naţionale”, susţin cei de la PSD.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...