G4Media.ro

Proiect USR PLUS: Toate voturile din comisiile de specialitate ale Parlamentului să…

Sursa foto: Facebook

Proiect USR PLUS: Toate voturile din comisiile de specialitate ale Parlamentului să fie consemnate nominal, să se știe cine cum a votat

Parlamentarii USR PLUS au depus un proiect de lege prin care vor transparentizarea activităţii din comisii, respectiv consemnarea nominală a votului în rapoartele şi avizele unei comisii.

Potrivit iniţiatorilor, „deputaţii nu se mai pot ascunde în spatele votului ‘în grup'”.

„Societatea are nevoie de transparenţă. Noi, cei de la USR PLUS, am pornit la drum solicitând transparenţă în instituţii. Şi tocmai de aceea trebuie să începem de la activitatea Parlamentului. Fiecare vot trebuie să fie asumat de cel care îl dă, pentru că doar aşa fiecare parlamentar poate fi responsabil în faţa votanţilor săi şi a societăţii. Transparenţa în avizele şi rapoartele comisiilor este esenţială pentru evitarea conflictelor de interese, a alianţelor subterane, a limitării eforturilor de reformă”, declară deputatul USR PLUS, Cătălin Teniţă, unul dintre iniţiatorii proiectului, citat într-un comunicat al USR PLUS.

Deputatul USR PLUS, Diana Buzoianu, semnatară a proiectului, afirmă că prin această propunere se doreşte alinierea cu votul din plen în privinţa transparenţei.

„Avizele şi rapoartele comisiilor parlamentare dau forţă sau blochează proiectele de lege în urma unor analize obiective – sau aşa ar trebui să fie. Este esenţial să existe asumarea votului de către parlamentari în comisii şi să se poată urmări voturile date de către cei care au responsabilitatea de a-i reprezenta pe români. În prezent, practica privind transparentizarea şedinţelor comisiilor nu este unitară. Mai mult decât atât, procesul actual nu e eficient. Avem transparenţa voturilor din plen, acum e momentul să facem pasul şi pentru voturile din comisii”, a explicat Diana Buzoianu.

Potrivit deputatului USR PLUS, Andrei Miftode, indiferent de situaţiile pe care sunt chemaţi să le judece şi să le gestioneze pe durata activităţii lor, parlamentarii trebuie să răspundă în faţa celor care i-au ales, iar activitatea lor trebuie să poată fi evaluată obiectiv şi transparent.

„Propunem ca în situaţiile în care votul este deschis, aceste voturi să fie consemnate nominal în rapoartele şi avizele comisiilor”, a adăugat Andrei Miftode.

Proiectul USR PLUS propune completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor cu următorul alineat la art. 57 alin. (2): „(3) În situaţiile în care votul este deschis, votul fiecărui membru se consemnează nominal în rapoartele şi avizele comisiei”.

Propunerea USR PLUS realizează şi o punere în acord a procedurii de vot din comisii cu cea din plen, transparentă în marea majoritate a cazurilor, consemnată ca atare pe site-ul Camerei Deputaţilor, potrivit iniţiatorilor.

„Consemnarea nominală şi publicarea voturilor în comisii este, de altfel, o practică generală în democraţii consolidate precum Marea Britanie, Franţa, Olanda şi Statele Unite ori la nivelul Parlamentului European. Proiectul USR PLUS ţine cont şi de recomandarea Comisiei Europene din 2018 potrivit căreia, în vederea optimizării transparenţei decizionale în România, este imperativă participarea tuturor cetăţenilor în procesele decizionale”, menţionează comunicatul USR PLUS.

Foto: Deputatul USR PLUS Cătălin Teniță / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Foarte bine!!!!!!!!
    VOT la vedere, sa vedem ce mizerie fac parlamentarii romani, BRAVO!!!
    Votul NEGATIV din Comisia juridica a Senatului de ieri privind cererea DNA de ancghetare a fostului ministru al sanatatii de la PSD Florian Bodog sper ca v-a determinat sa SCHIMBATI mizeria asta de VOT SECRET!
    De ce vot secret, ce naiba trebuie ascuns, ce naiba, afecteaza securitatea Romaniei sau ce?!
    BRAVO, SCHIMBATI Romania PSDista si PNLista, tineti-o tot asa, d-aia v-au ales tinerii Romaniei!!!

    • PNL vs USR. O diferenta ENORMA !!!

      Cand PNL zice ca vrea ceva transparent, totul ramane la nivel declarativ. Cand USR zice, baga proiecte. Pic cu pic se face mare.

      Acum, intrebare indiscreta: trece proiectul sau va fi oprit pe motive idioate? Poate bagam GDPR sau ceva ca nu cumva sa nu aiba ocazia mafiotii USL sa tina secret orice. Cred ca daca ar fi dupa ei pana si temperatura de afara ar trebui sa ramana secreta. Ca cine stie cine ar folosi vremea impotriva lor. Genul asta de atitudine si temere (da, usor exagerata pentru a evidentia absurditatea mentalitatii lor) se vede clar ca e trasa de pe vremea Cizmarului.

      Pana acum PNL a criticat toate masurile USR care privesc transparenta. Hai sa vedem. Acum sigur nu va fi exceptie.

    • Noroc cu USR PLUS si Cătălin

    • @ imi_pas_de_romania: Sa vedem!!
      USR PLUS de-acum incolo nu are alta solutie decat sa iasa si sa se bata pe Reformele promise in Programul de guvernare, fix cum s-au batut zilele astea pentru Vlad Voiculescu!
      Altfel, vor da socoteala in fata alegatorilor lor, NEMULTUMITI de ceea ce vad de 4 LUNI, o „complicitate” cu PNL si UDMR!!

      „Dacian Ciolos, 14 Aprilie 2021: „Citu a facut astazi jocul celor care franeaza de 3 LUNI reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat si votat impreuna.”(De ce Ciolos si Barna au tacut, daca de 3 LUNI Reformele sunt FRANATE, cum a spus Ciolos?! CINE le FRANEAZA, dle Ciolos?!)

      Este inadmisibil ca USR PLUS sa taca si timpul trece iar Reformele promise „stau la sertar”, cum le-a spus colegilor lui Tudor Benga, deputat USR PLUS in 18 Aprilie 2021:
      „mandatul nostru a fost tot timpul unul de REFORMA profundă și că treaba asta nu se face doar la Guvern ci mai ales la Parlament. Câtă vreme proiectele de reformă electorală STAU la sertar, comisia de cod electoral e AMANATA pentru sfântu’ așteaptă, despre reforma administrativă NU zice leadershipul coaliției nici psss, pensiile speciale sunt doar luate din vârful parlamentar dar in rest NEATINSE, ei bine câtă vreme noi NU începem să punem piciorul în prag pentru REFORMA la Parlament degeaba o să țipăm că suntem trași pe margine la Guvern.”!!

      USR PLUS, daca vrea REFORME, trebuie sa spuna clar, asa vor auzi Romanii daca PNL si UDMR „franeaza”, cum s-a exprimat dacian Ciolos in 14 Aprilie 2021!

  2. haideti ba, sa nu mai poate spune madam Scanteie ca nu de la PNL au fost anti trimiterea lui Bodog ? ce oameni

    • Oricum depinde de Orban si PNL daca-l supune la vot in plen

  3. Chiar sunt curioasă cine tot vota pentru protejarea pedofililor, câțiva ani au fost tot avize negative la propunerile care înăspreau pedepsele.

  4. „Fiecare vot trebuie să fie asumat de cel care îl dă”
    – poate doar daca ii acceptau sa candideze initial doar in urma trecerii unui test de inteligenta.
    Pana si EBA e in stare de asumare si Dragnea.
    E politica frate, ce sa-ti asumi?

    Functionarii publici sa-si asume ca au inteles si aplica corect legile.
    Asta e asumare. Greseti – platesti.
    Da’ lasa ca merge si asa. Altfel ar trebui sa-i platesti Regeste

    • Acum cum e? Gresesti – platesti doar daca un Judecator stabileste asta si nu mai exista nicio cale de atac

  5. Cu asta pot sa fiu de acord . Cetatenii romani cer asta de foarte mult timp . In multe comunitati .

  6. Felicitari si vant din pupa!

  7. Orice vot al unui reprezentant al oamenilor este obligatoriu sa fie facut cunoscut(Toate voturile)!!!!!Hai,pe ei!!Dati le la fata baieti!!!Asa Usr!!!Ardeti i pe ciordidori!!!Hai,joc de glezne si lovituri la figura!!!

  8. Hmm, usr-ul arata din nou k sunt o adunatura care trimite catre o secta(sectanti)! “domnilor” trebuie sa nu ignoram “liberul arbitru”….omul are libertatea neingradita de a actiona dupa propria constiinta si libertate. Nu cred ca trebuie sa facem legi si regulamente raportate la cazuri punctuale… Dincolo de usr mai exista si viata. Numai nazbatii fac acesti aurasi zisi si usr-!

    • Ai idee, daca un parlamentar nu poate ajunge la sedinta comisiei – poate sa trimita pe altcineva in locul lui?

    • Da’ ”libertatea neingradita” de a vedea cum ”actioneaza dupa propria cunostiinta si libertate” cei care votează, nu are ”omul” sau acolo putem sa ”ignoram liberul arbitru” pentru că așa a ieșit punctajul la ”adunatura” de postaci care trollează pentru ”secta” PCR-FSN-PSD? ”Nu cred ca trebuie sa facem legi si regulamente raportate la” purtătorii de epoleți doar pentru că ei vor să dețină în continuare controlul. ”Dincolo de” mafia securiștilor ”aurasi” și de șpăgarii care-i slujesc și pe care ”aurasii” vor să-i protejeze dar le e frică să o facă pe față pentru că sunt lași, așa cum au fost dintotdeauna milițienii, ”mai exista si viata”

    • mai citeste odata ce-ai scris…
      tu te-ai trece clasa 5-a cu asemenea text?

  9. ”Odata” a fost ”clasa a 5” și pentru analfabeții care ”s-au trecut” dar a fost demult, așa că ei tot ”odata” scriu chiar daca mai ”citesc” incă o(una) dată sau de două sau chiar de trei ori, pentru ei e totuna. Își poate cineva închipui că trolii analfabeți care nu știu să scrie și nu pricep ce citesc pot să înțeleagă orice ”text” ar citi, nu doar ”asemenea text”?