G4Media.ro

Proiecte pentru consolidarea seismică a trei blocuri, aprobate de Consiliul General al…

Sursa foto: Inquam Photos / Alberto Grosescu

Proiecte pentru consolidarea seismică a trei blocuri, aprobate de Consiliul General al Capitalei / PNL şi PUSL cer urgentarea lucrărilor

Consilierii municipali ai Capitalei au aprobat, vineri, documentaţiile pentru consolidarea seismică şi creşterea eficienţei energetice a trei blocuri, transmite Agerpres.

Este vorba despre imobilele din Calea Victoriei nr. 95, Şoseaua Panduri nr. 36 şi Strada D. I. Mendeleev/Piaţa Amzei nr. 15. Proiectele sunt aprobate pentru finanţare prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

La imobilul din Calea Victoriei nr. 95 este vorba despre o investiţie în valoare totală de 56,9 de milioane de lei (cu TVA), dintre care peste 40 de milioane de lei urmează să fie asigurate de la bugetul de stat, iar 18,8 milioane de la bugetul local. Blocul are zece etaje, 41 de apartamente şi două spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă. Durata estimată de execuţie a lucrărilor este de 31 de luni.

În ceea ce priveşte imobilul din Panduri nr. 36, valoarea totală a investiţiei este de 13 milioane de lei (cu TVA), dintre care 8,7 milioane de le bugetul de stat şi 4,4 milioane de la bugetul local. Imobilul are regim de înălţime S+P+3E+M şi 11 apartamente. Durata estimată de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni.

Blocul de pe Strada D. I. Mendeleev/Piaţa Amzei nr. 15 are şase etaje (plus un etaj tehnic) şi 44 de apartamente. Valoarea totală a investiţiei este de 97 de milioane de lei (cu TVA), dintre care 67,8 de milioane de la bugetul de stat şi 29,1 milioane de la bugetul local. Durata estimată a lucrărilor este 27 de luni

Consilierii municipali Răzvan Niţu (PUSL) şi Silviu Feroiu (PNL) au pledat pentru accelerarea ritmului de consolidare a clădirilor.

Directorul executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Răzvan Munteanu, a declarat că sunt în curs de elaborare 160 de documentaţii pentru consolidare seismică.

El a precizat că în mandatul său au fost finalizate două şantiere şi au fost deschise alte zece. Proiectele beneficiază de trei surse de finanţare: PNRR (17 imobile), Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic şi bugetul local.

Munteanu a salutat faptul că, începând cu anul 2022, legislaţia a fost actualizată în concordanţă cu nevoile autorităţii locale şi a menţionat că AMCCRS are ingineri şi arhitecţi „extrem de bine pregătiţi”. Pe de altă parte, el a menţionat că procesul de avizare este „extrem de greoi din perspectiva timpului” şi este necesară identificarea unui fond de locuinţe de necesitate.

„Sunt două zone de constrângere. Pe de o parte, decalarea între calendarul pe care îl avem pe fonduri europene şi calendarul prin care noi obţinem autorizaţiile şi avizele. Vă dau un exemplu – pentru a lua avizul ISU de la Teatrul Bulandra a durat un an şi jumătate, perioadă în care am fost în audienţă de şase ori. Deci, fiecare aviz de la ISU are un anumit termen, extrem de extins. Pe de altă parte, avem astăzi două contracte semnate de execuţie şi nu reuşim să identificăm locuinţe de necesitate, pentru că o parte din locuinţele de necesitate pe care fondul construit al Municipiului Bucureşti le avea au fost duse către zone de social. Astăzi suntem nevoiţi să închiriem din piaţă locuinţe de necesitate, pentru ca oamenii să poată fi mutaţi. Iar a treia componentă, este important să înţelegem cu toţii că fiecare etapă tehnică pe care o parcurgem, noi o validăm împreună cu asociaţiile de proprietari, (…) pentru că oamenii trebuie să înţeleagă cum le vor fi afectate locuinţele. Doar în ultimele trei luni am avut peste 70 de întâlniri cu asociaţiile de proprietari”, a explicat Răzvan Munteanu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează