Proiectul care prevede că părinţii îşi pot lua zile libere şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă a fost adoptat de Parlament
Părinţii îşi pot lua zile libere şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, au decis miercuri deputaţii, prin adoptarea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, transmite Agerpres.
Proiectul, care a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare şi adoptat în unanimitate, urmăreşte extinderea aplicării actului normativ de bază şi pe perioadele vacanţelor şcolare în situaţia în care este decretată stare de urgenţă.
Conform proiectului, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanţelor şcolare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţamânt şi a unităţilor de educaţie antepreşcolară, ca urmare a stării de urgenţă decretate în condiţiile legii.
Potrivit unui amendament, prin excepţie, în anul 2020 aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la finalizarea cursurilor şcolare aferente semestrului II. Pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.
O prevedere similară a fost adoptată pe 6 mai, când plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Potrivit actului normativ, aflat la promulgare, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu şi, „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.
Preşedintele Comisiei de muncă şi protecţie socială, deputatul PSD Adrian Solomon, a solicitat în plen adoptarea proiectului de lege, pentru a fi trimis cât mai repede la promulgare, astfel încât să nu intre în vigoare modificarea de la Ordonanţa 30 fără modificările făcute la Ordonanţa 41, deputaţii „fiind astfel puşi pe picior greşit de către modul de legiferare al Guvernului”.
„După cum am discutat şi săptămâna trecută, este a treia modificare în decurs de o lună a Legii 19/2020, de-abia votate înainte cu două zile de decretare a primei stări de urgenţă. Arată „grija” Guvernului de a legifera în situaţia în care are acest drept „foarte bine”, după cum vedeţi. Dacă din două în două săptămâni trebuie să modifice o Ordonanţă pe care tot ei au aprobat-o, e clar cu câtă seriozitate s-a aplecat sau poate că procesul de elaborare a actelor normative la Guvern suferă din punct de vedere al dialogului social – cel pe care noi îl tot aducem în atenţia Guvernului şi pe care nu îl prea foloseşte ca şi armă de eliminare a acestor probleme din procesul legislativ. Prin urmare, dacă ar fi ascultat de la început doleanţele patronatelor, sindicatelor, asociaţiilor de părinţi, Guvernul n-ar fi fost nevoit să modifice de trei ori într-o lună această lege pe care noi am adoptat-o ca şi un cadru general neaplicat strict pe situaţia privind combaterea COVID”, a precizat deputatul PSD.
Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat de Senat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii