G4Media.ro

Proiectul de lege a învățământului superior a fost adoptat în Camera Deputaților.…

Foto: Gov.ro

Proiectul de lege a învățământului superior a fost adoptat în Camera Deputaților. Urmează să ajungă la dezbateri în Senat / Printre modificări: actualii rectori pot rămâne în funcție încă 10 ani de la intrarea legii în vigoare

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 10 mai, proiectul de lege a învățământului superior. S-au înregistrat voturi 189 „pentru”, 74 „contra” și 10 abțineri. Cele mai importante modificări vizează posibilitatea ca rectorii să fie în funcție încă un deceniu, la intrarea în vigoare a legii, limitarea numărului de mandate pentru persoanele din conducerea universităților – altele decât rectorii și sancțiuni pentru persoanele care cumpără sau vând lucrări științifice, scrie Edupedu.ro.

Și legea învățământului preuniversitar a fost adoptată miercuri, 10 mai, în Camera Deputaților, fără modificări. Toate amendamentele propuse în dezbaterea finală din această cameră parlamentară au fost respinse.

Edupedu.ro a scris, pe 2 mai, că deputații din Comisia de Învățământ au aprobat proiectul de lege a învățământului universitar, cu modificările discutate și dezbătute în două zile: joi, 27 aprilie și marți, 2 mai.

Cele mai importante modificări:

  • Rectorii în funcție la intrarea în vigoare a noii legi pot sta încă un deceniu la conducerea universităților, după ce un amendament PSD votat de toți deputații, cu excepția celor din USR, a eliminat forma propusă de Ministerul Educației din proiectul legii.
  • În același timp, propunerile ca rectorii și senatul universitar să aibă mandate de doar 4 ani și incompatibilitatea dintre liderii universitari și politicieni au fost respinse în Comisia de învățământ la dezbaterile pe legea învățământului.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Orice lege a educațiunii naționale trebuie să aibă în centru elevul, studentul, individul însetat de cunoaștere, restul sunt detalii.