G4Media.ro

Proiectul de lege privind organizarea judiciară, parte a pachetului de legi ale…

Foto: Inquam Photos - George Călin

Proiectul de lege privind organizarea judiciară, parte a pachetului de legi ale justiției, a fost adoptat de deputați fără a aștepta avizul Comisiei de la Veneția. Stelian Ion denunță ”oligarhizarea” justiției în interesul președintelui Iohannis

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind organizarea judiciară, care abrogă vechea reglementare în domeniu – Legea nr. 304/2004, transmite Agerpres. Proiectul face parte din pachetul legilor justiției promovat de ministrul Cătălin Predoiu. Deputații nu au așteptat avizul Comisiei de la Veneția, așa cum ceruse Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dar și comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders.

Cameră decizională este Senatul. S-au înregistrat 179 de voturi „pentru”, 76 „împotrivă” şi patru abţineri.

Proiectul de lege a fost criticat de deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, care a susţinut că cei care au votat pentru „pun Justiţia sub papuc” și a denunțat ”oligarhizarea” justiției.

„Cum asiguraţi această oligarhizare a Justiţiei? Prin nişte instrumente pe cere le daţi la îndemâna persoanelor numite politic. (…) Aţi votat pentru oligarhizarea Justiţiei, în acord cu dorinţa preşedintelui. (…) Şi-a pierdut de mult credibilitatea preşedintele Klaus Iohannis, care nu are nevoie de o Justiţie care să analizeze toate licitaţiile pe bani mulţi, de cumpărare de BMW-uri, toate plagiatele şi toate faptele care ar putea să facă obiectul unor analize serioase. (…) Se pare că nu vreţi să se ridice MCV-ul şi toate vorbele pe care le rostiţi sunt rezultatul ipocriziei voastre”, a afirmat deputatul USR.

Proiectul prevede că la începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui poate aproba ori, în cazurile prevăzute de lege, aprobă înfiinţarea de completuri specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, precum şi de volumul de activitate al fiecărei secţii, prevede un alt amendament.

În mod excepţional, în situaţia existenţei unui volum ridicat de activitate la nivelul unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care soluţionează cauze în alte materii decât cea penală, pentru soluţionarea acestora într-un termen optim şi previzibil, Colegiul de conducere, la propunerea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va putea dispune repartizarea temporară în cadrul acelei secţii, pe durata unui an, a unor judecători de la alte secţii decât cea penală, desemnaţi cu acordul acestora, iar în lipsa acordului prin tragere la sorţi, mai prevede proiectul.

Proiectul mai prevede că, pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimi 3 ani, cu excepţia cazurilor în care a intervenit radierea sancţiunii disciplinare, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs. Concursul se organizează potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi regulamentului aprobat prin hotărâre a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. La calcularea condiţiei minime de vechime pentru a participa la concurs nu se ia în considerare perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie, mai prevede un amendament al proiectului.

Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de regulă, din rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în condiţiile legii, cu acordul lor, cu avizul Consiliului ştiinţific al INM. Statutul personalului de instruire se adoptă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea directorului Institutului Naţional al Magistraturii, cu avizul Consiliului ştiinţific.

Proiectul mai prevede că asistenţii judiciari sunt incluşi în programele de formare profesională continuă ale Institutului Naţional al Magistraturii, în funcţie de specificul activităţii acestora.

Ministerul Justiţiei, prin compartimentul de specialitate informatică, stabileşte normele privind avizarea şi autorizarea, sub aspect tehnic şi al securităţii tehnologiei informaţiei, a soluţiilor informatice dezvoltate de specialiştii IT din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Toate hotărârile adoptate de colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti şi Parchetelor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, referitoare la problemele generale de conducere a instanţei sau Parchetului, inclusiv hotărârile colegiilor de conducere ale instanţelor judecătoreşti având ca obiect compunerea completurilor de judecată pe anul în curs, rămân aplicabile.

Dispoziţiile prezentei legi privind implementarea Dosarului Electronic Naţional la nivelul instanţelor judecătoreşti se aplică de la 1 ianuarie 2024, mai prevede un amendament.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Asta ați vrut, altfel n-ați fi votat PSD 30% și PNL 25% în 2020.

  2. De ce nu scrieţi nimic despre legalizarea racolării magistraţilor de către serviciile de securitate? Aceste „legi” instaurează dictatura.

  3. PSD&PNL&UDMR își trag legi pt. liniștea lor.
    Se vede că se trag de la FSN – vladyimir ilici iliescu a cărui „șlagăr” din ’90 era: „să fie liniște” , să se poată fura fără să fie deranjați.