Proiectul Iceworm: Armata americană a încercat să construiască un oraș nuclear secret sub gheața Groenlandei

La sfârșitul anilor 1950, armata americană era atacată de un dușman formidabil: bugetul.

Strategia „New Look” a președintelui Dwight D. Eisenhower a încercat să reorganizeze finanțarea militară a Războiului Rece astfel încât să se concentreze pe armele nucleare tactice ca principal factor de descurajare a Americii împotriva unor potențiale atacuri din partea blocului estic. Cheltuielile pentru apărare urmau să fie acum împărțite între Forțele Aeriene (49%), Marina (29%) și Armată, căreia i s-a alocat cea mai mică parte (22%), relatează The Washington Post.

Hotărâtă să își păstreze statutul, Armata s-a concentrat pe promovarea desfășurării la sol a rachetelor mobile ca parte esențială a descurajării nucleare a Americii. Ceea ce aveau nevoie șefii Armatei era un teren care să se afle la o distanță mică de granița sovietică și care să ofere un grad de disimulare naturală.

L-au găsit în sălbăticia înghețată a Groenlandei, care a devenit decorul Proiectului Iceworm, un plan ultrasecret de a transforma o parte a Arcticii într-o platformă de lansare pentru rachete nucleare – și, în același timp, de a construi „un oraș sub gheață”.

Scopul Proiectului Iceworm, descris de profesorul Nikolaj Petersen de la Universitatea Aarhus din Danemarca în 2007 în Scandinavian Journal of History, părea simplu. În loc să bazeze rachetele balistice intercontinentale cu rază lungă de acțiune Minuteman (ICBM) în silozuri din Statele Unite, unde Uniunea Sovietică le-ar putea ținti, armata ar putea în schimb să le îngroape sub un loc mai puțin monitorizat, mai aproape de URSS.

Stratul de gheață din Groenlanda se află la mai puțin de 5.000 de kilometri de Moscova. Planul prevedea săparea de tranșee subterane, prin care ar putea fi lansate rachete balistice cu rază medie de acțiune (MRBM).

Dar înainte de a putea fi instalat numărul necesar de focoase, Proiectul Iceworm s-a lovit de o forță chiar mai mare decât Uniunea Sovietică sau de constrângeri bugetare: Mama Natură.

Cu mult înainte ca un studiu realizat săptămâna trecută să constate că încălzirea planetei a afectat toate platformele de gheață din nordul Groenlandei, cu excepția a cinci, și a amenințat cu o creștere periculoasă a nivelului mării, gheața în continuă schimbare din Groenlanda a compromis unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte militare americane.

Planul de amplasare a rachetelor nucleare sub gheața Groenlandei a fost inspirat de Bernt Balchen, un colonel al armatei americane de origine norvegiană care, în anii 1930, a condus aviația polară și care a subliniat avantajul strategic al poziției Groenlandei între cele două superputeri.

Balchen a fost implicat în construcția a două baze aeriene americane în Groenlanda. El a menționat că Statelor Unite li s-a permis să depoziteze arme nucleare în Groenlanda în conformitate cu acordul Thulesag 1, semnat cu Danemarca în 1941, în urma ocupării țării de către naziști, care a acordat Americii jurisdicția asupra apărării Groenlandei. (Groenlanda se afla sub control danez de la Tratatul de la Kiel din 1814 și existau temeri că germanii ar putea folosi Groenlanda ca bază de unde să atace America de Nord).

În ciuda dispariției amenințării la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, testele ICBM sovietice efectuate în anii 1950 și lansarea satelitului rusesc Sputnik în 1957 au reafirmat convingerea că prezența militară americană în Groenlanda trebuie menținută. Dar cum ar putea America să instaleze rachete nucleare subterane fără a încălca în mod transparent politica Danemarcei de interzicere a experienței nucleare din 1957?

Soluția a fost construirea unei instalații de antrenament polar care să servească drept acoperire pentru a săpa în gheață. Camp Century a fost înființată în 1958, la aproximativ 240 de kilometri est de Thule, și a fost prezentată danezilor ca fiind un sit de cercetare științifică și o zonă de testare a lucrărilor de construcție în condiții arctice.

În realitate, Camp Century era o importantă instalație militară, cu aproape trei kilometri de tranșee acoperite, precum și laboratoare, o cale ferată subterană și un reactor nuclear portabil PM-2A pentru furnizarea de energie. Dar a servit doar ca un microcosmos a ceea ce se dorea a fi Iceworm.

Pentru a menține motivația viitorului personal, Camp Century urma să ofere facilități mai mari decât pista de alergare militară standard și centrul de recreere. Baza urma să dispună de un spital, o școală și un cinematograf, și era programată să primească încă două generatoare nucleare pentru a furniza energie instalației, odată ce aceasta ar fi fost complet construită.

Plugurile de zăpadă concepute în Elveția au început să sape șanțuri în gheață. Cel mai lung dintre acestea, de peste 1.000 de metri, a fost poreclit „Strada principală”. Acoperită cu arcuri de oțel și cu un strat de zăpadă camuflantă, era suficient de rezistentă pentru a găzdui convoiul de rachete Iceman care urmau să fie transportate pe sub pământ, fiecare dintre ele purtând un focos cu o putere de 2,4 megatone (de 150 de ori mai puternic decât bomba lansată asupra Hiroshimei în 1945).

Dacă ar fi lansate, 600 de astfel de rachete ar fi suficiente pentru a distruge 80% din țintele americane din Uniunea Sovietică și Europa de Est. În schimb, U.R.S.S. ar trebui să lanseze aproximativ 3.500 de rachete de opt megatone pentru a distruge instalația de rachete din Groenlanda – dacă ar ști măcar de existența instalației sub gheață.

Comportamentul gheții a fost cel care s-a dovedit a fi cauza pierderii programului (alături de prețul său estimat la 2,37 miliarde de dolari, echivalentul a 25,24 miliarde de dolari în prezent). Mișcarea lentă, dar treptată, din timpul iernii, a stratului de gheață din Groenlanda a făcut ca șanțurile să se deformeze, iar tavanul camerei reactorului nuclear a căzut cu 1,5 metri în 1962.

În ciuda unei încercări de a-l ridica în timpul acelei veri, armata – conștientă acum de cât de fragil părea un oraș atomic îngrădit de gheața mobilă – a adoptat o abordare prudentă, retrogradând Century la o tabără de vară în 1964, înainte de a abandona definitiv situl în 1967.

În loc să lanseze rachete, ultimul exercițiu demn de remarcat efectuat la bază a fost forarea unei sonde la 1.6 km adâncime în roca de bază, ceea ce cel puțin a dat o notă de adevăr poveștii de acoperire a „zonei de testare științifică”.

În mod ironic, această forare a fost cea care a adus cel mai mare succes al Iceworm. În timp ce miezul de rocă extras în 1966 a fost depozitat și, în cele din urmă, uitat, redescoperirea sa în 2017 a dezvăluit că acesta conținea fragmente fosilizate de frunze și crengi, dovedind că plantele au crescut cândva sub una dintre cele mai reci regiuni de pe Pământ.

Acest lucru a ajutat la dezghețarea unei părți din „înghețul” care se dezvoltase între Statele Unite și Danemarca atunci când Proiectul Iceworm a fost dezvăluit public în 1997. Tensiuni asemănătoare apăruseră cu zeci de ani mai devreme, când, în timpul unui zbor de supraveghere de rutină la sud de baza aeriană Thule, în 1968, un bombardier B-52 s-a prăbușit și și-a împrăștiat încărcătura – patru bombe termonucleare de 1,1 megatone – peste gheața mării în North Star Bay. Personalul Forțelor Aeriene și populația locală de inuiți au fost solicitați să ajute la operațiunile de curățare, care au devenit cunoscute neoficial sub numele de „Dr. Freezelove” și au recuperat doar trei din cele patru focoase afectate.

O bombă atomică dispărută nu este singurul deșeu militar american rămas în Groenlanda. Atunci când Proiectul Iceworm a fost abandonat, s-a sperat că gheața care a compromis construcția sa va îngropa materialul pe care Corpul de ingineri al armatei americane l-a lăsat în urmă. Printre acestea se numărau 9.200 de tone de echipamente de construcție, 53.000 de galoane de motorină, substanțe chimice cancerigene folosite în vopseluri și apă radioactivă de răcire de la reactorul nuclear portabil al taberei.

Un studiu din 2016 a sugerat că acești compuși vor fi probabil eliberați peste câteva decenii, pe măsură ce o climă mai caldă va continua să topească stratul de gheață. Această știre pare să confirme un proverb groenlandez: „Dacă tăinuiești o fantomă, aceasta se face mai mare”.