G4Media.ro

Proiectul legii privind spionajul din Turcia ameninţă jurnaliştii şi apărătorii drepturilor omului,…

Sursa foto: Pexels

Proiectul legii privind spionajul din Turcia ameninţă jurnaliştii şi apărătorii drepturilor omului, avertizează Human Rights Watchs

Proiectul de lege privind spionajul ameninţă activitatea apărătorilor drepturilor omului şi a jurnaliştilor din Turcia, a avertizat sâmbătă organizaţia neguvernamentală Human Rights Watchs (HRW) într-un comunicat, transmite AFP, citată de Agerpres.

”Parlamentul turc ar trebui să respingă proiectul de amendament legislativ ce încearcă să extindă definiţia spionajului de o manieră atât de vagă încât ar putea incrimina munca legitimă a apărătorilor drepturilor omului, a jurnaliştilor şi a altor actori ai societăţii civile”, a susţinut HRW.

Amendamentul, aprobat în interiorul unei comisii parlamentare şi care ar trebui să fie discutat în plenul parlamentului, ar putea da guvernului puterea de a considera ”actorii societăţii civile drept spioni sau inamici ai statului”, a explicat Hugh Williamson, expert în cadrul HRW.

Modificarea legislativă prevede pedepse cu închisoarea pentru persoanele acuzate că acţionează în favoarea intereselor străine.

Textul, care modifică articolele din Codul Penal referitoare la spionaj, prevede o pedeapsă cuprinsă între 3 şi 7 ani pentru ”orice persoană care comite infracţiuni contra securităţii statului sau contra intereselor politice, interne şi externe, conform intereselor strategice sau instrucţiunilor unui stat sau ale unei organizaţii străine”.

O versiune precedentă a acestui text, supranumit de media turce ”legislaţia privind agenţii de influenţă”, fusese abandonată în luna iunie, dar a redevenit de actualitate în octombrie.

Numeroase sindicate ale jurnaliştilor turci şi alte organizaţii de apărare a libertăţii presei au cerut retragerea textului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...