G4Media.ro

Proiectul noii legi a pensiilor a fost lansat în dezbatere publică: Stagiu…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Proiectul noii legi a pensiilor a fost lansat în dezbatere publică: Stagiu minim de cotizare 15 ani, legea va intra în vigoare în totalitate abia în 2021

Ministerul Muncii a lansat joi seară în dezbatere publică proiectul privind noua lege a pensiilor, care urmează să intre în toamnă în dezbaterea Parlamentului. Printre cele mai importante prevederi se numără stagiul minim de cotizare de 15 ani, persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare, la calcularea pensiei vor fi valorificate toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii și alte bonusuri.

Potrivit lui Liviu Dragnea, proiectul noii legi a pensiilor urmează să fie depus în Parlament în luna septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, astfel încât până la finele anului să intre în vigoare, pentru ca de la 1 ianuarie 2019 să înceapă recalcularea pensiilor.

„Vrem să intrăm în forţă cu Legea pensiilor în Parlament, pentru că trebuie să luăm în calcul şi piedicile pe care le vor pune Iohannis sau cei din Opoziţie. Nu a fost o lege bună adoptată de Parlament care să nu fie blocată sau întârziată, nu există aşa ceva. (…) Şi atunci noi vrem neapărat ca până la sfârşitul anului această lege să fie în vigoare, ca să înceapă de la 1 ianuarie să lucreze în print la recalcularea pensiilor. Noi vrem să ne ţinem de calendar, este foarte posibil, s-a discutat ieri şi am discutat săptămâna trecută şi cu doamna prim-ministru, este foarte posibil ca la Casa de Pensii să se mai aloce 1.000-1.500 de posturi pentru că este o muncă foarte grea să recalculezi milioane de pensii şi nu vrem ca nimeni să suporte vreo greşeală de calcul sau vreo nedreptate. În septembrie, la începutul lui septembrie, vrem să intrăm cu legea cu Parlament, practic pe 3 septembrie începe sesiunea parlamentară. (…) Deci, în prima săptămână de sesiune parlamentară această lege trebuie să fie depusă la Parlament, să intre procedurile parlamentare. O să vedem dacă este procedură de urgenţă sau nu, oricum vor avea dezbateri şi în Parlament, dar nimeni nu este oprit să participe la dezbateri în această perioadă începând din această lună „, a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la România TV.

Liderul PSD a precizat că proiectul este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii şi a fost convenit în cadrul coaliţiei în urma unor discuţii purtate cu liderii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Chiţoiu.

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Comunicatul integral al Ministerului Muncii: 

Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

– contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;

– egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;

– solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;

– imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare.

Printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Proiectul de lege prevede și debirocratizarea și accesul online la informațiile despre propriile contribuții. Astfel, ANAF va transmite către Casa Națională de Pensii Publice sumele datorate și plătite pentru fiecare salariat. Cetățenii se vor putea informa de pe site-ul CNPP cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obținut și sumele achitate drept contribuții.

În proiectul noii legi se menține contractul de asigurare facultativă, care suferă totuși câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana își va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani.

Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea contractului. În cazul neplății integrale, se va lua în calcul suma parțial achitată. În prezent, asigurarea facultativă se face la nivelul salariului minim, dar în practică s-a demonstrat că aceasta nu asigură nici măcar pensia minim garantată, astfel că s-a decis folosirea salariului mediu ca indicator. Acest tip de contract se încheie doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul minim de 15 ani. Se mențin prevederile referitoare la contractul de asigurare pentru perioadele viitoare încheierii lui, cu noua bază de calcul.

Proiectul prevede tot 4 categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate și cea de urmaș. Sunt aceleași patru categorii ca și în vechea lege, dar unele au suferit modificări de structură.

În cazul pensiei pentru limita de vârstă trebuie îndeplinite cumulativ condițiile de vechime minimă și vârstă standard de pensionare.

Ca și excepție, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limită de vârstă. Adică persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv din perioade asimilate, se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În același timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul și se valorifică perioadele necontributive asimilate.

O altă noutate este aceea că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil.

Se mențin celelalte prevederi din actuala legislație cu privire la pensia pentru limită de vârstă, precum grupele, condițiile speciale și deosebite, handicapul s.a.

Pensia anticipată (cu penalizare) este actuala pensie anticipată parțială și se mențin prevederile legale în vigoare.

În cazul pensiei de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfășurării unor activități profesionale independente, în paralel. Astfel, gradul I e caracterizat de deficiență funcțională gravă și capacitate de muncă diminuată, gradul II e caracterizat de deficiență funcțională accentuată și capacitate de muncă diminuată, iar gradul III e caracterizat de deficiență funcțională medie și capacitate de muncă diminuată.

Pensia de urmaș se menține și, în plus de actualele prevederi, apare o nouă prestație, și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, care va primi 25% din pensia soțului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie.

Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. Persoanele cu vechime între 10 ani și 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. În cazul în care din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta. Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislația în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferențiere în funcție de anii lucrați între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situația în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie.

O altă noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă. Pensionarii aflați deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie și indemnizația socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opțiunea se va face prin poștă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Națională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghișee.

Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivității.

Sunt exceptați pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă și au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepție este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.

În proiectul de lege se prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizație socială și vor face obiectul unei alte legi.

Acordul global și alte drepturi de natură salarială:

Proiectul prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii și alte bonusuri. Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare. Dacă după recalcularea conform adeverințelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată inițial.

Această modificare a fost operată deoarece pentru astfel de venituri s-au plătit contribuții și, cu toate acestea, ele nu sunt luate în calcul, în prezent, la stabilirea pensiei.

Condițiile speciale și deosebite și fostele grupe de muncă se păstrează și, de asemenea, se creează baza legală pentru recunoașterea altor locuri de muncă în condiții speciale.

Formula de calcul:

Pensia va fi reprezentată de Numărul Total de Puncte înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință (VPR).

Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale. Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărțită la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărțit la câștigul mediu brut pe economie.

VPR va fi de 75 de lei în anul 2021 și a fost determinată prin împărțirea Valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.

Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechitățile, dar duce și la creșterea tuturor pensiilor.

Aplicarea legii:

Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.

Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, și anume:

* 1.265 de lei în 2019;

* 1.775 de lei în 2020;

* 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții;

* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația.

Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează.

Proiectul de lege poate fi consultat aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Nicio vorbulita despre Pensia Formidabila, acordata doar celor cu merite deosebite in activitatea infractionala…? Probabil ca se astepta sentinta definitiva in dosarul ”Bombonica”…

  2. In 2021 babuta Olguta nu va mai fi ministru al muncii, Dragnea va fi in puscarie, iar noua putere ii va anunta pe pensionarii aflati in viata atunci ca vor lucra virtos la o noua lege a pensiilor, fiindca legea votata de PSD nu poate fi aplicata.

    • Este o noua mita electorala cu care dragnea si psdragnea vor sa-si asigure votul la noile alegeri.
      Bineinteles ca ei nu spun din ce surse vor acoperi cresterile de pensii fabuloase pe care le promit, iar amaratul de pensionar nu este inetresat decat sa primeasca o pensie mai mare.
      De fapt, psd – alde vor plati pensiile din banii copiiilor si nepotilor pensionarilor, din scoilile, spitalele si autostrazile care nu se vor mai face. Copiii si nepotii pensionarilor vor trebui sa munceasca pe spetite si sa plateasca darile care sa acopere majorarile de pensii. Este o politica criminala care amaneteza viitorul natiei, al tinerilor care abia isi incep viata profesionala, care divizeaza societatea, ii asmute pe pensionari impotriva celor ce muncesc, pe cei din sectorul privat (care vor suporta povara) impotriva bugetarilor. psd – alde isi fidelizeaza o armata de votanti din randul pensionarilor si bugetarilor acordndu- le privilegii pe spinarea celorlalte categorii sociale si periclitand dezvoltarea tarii. Toate pomenile electorale acordate buigetarilor si pensionarilor vor face imposibile dezvolatrea tarii , investitiile in educatie, sanatate, infrastructura, cercetare. Romania va fi aruncata in randul tarilor subdezvoltate din Africa. Este o politica iresponsabila si criminala, iar cei vinovati trebuie sa raspunda.