G4Media.ro

Proiectul privind acordarea unor zile libere părinţilor în situaţia închiderii temporare a…

Foto: Pixabay.com

Proiectul privind acordarea unor zile libere părinţilor în situaţia închiderii temporare a şcolilor a fost aprobat de Comisia de muncă a Camerei Deputaților

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil proiectului de lege privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, transmite Agerpres.

Proiectul iniţiat de 8 parlamentari ai PSD şi ALDE prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon, a criticat lipsa de la şedinţă a reprezentantului Ministerului Muncii.

„Ministerul Muncii continuă într-o atitudine de sfidare a comisiei.(…) Ce se întâmplă? Au dat afară şi portarul. Nu puteau să trimită măcar un portar? Este inadmisibil. (…) După ce au dat afară toţi secretarii de stat, fără să lase vreunul de sămânţă, au dat şi secretarul general şi secretarul general adjunct, toţi directorii. Ce se întâmplă la Ministerul Muncii? Are cineva cap în ţara asta sau este varză? Colegii de la liberali, aşa e frumos? Măcar unul de sămânţă să-l trimiţi aici”, a spus Solomon, care a suspendat şedinţa pentru câteva minute. Şedinţa a fost reluată după ce la comisie a venit secretarul de stat în Ministerul Muncii, Ioana Constantin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Și toată vacanța, să nu stea beizadeaua singură…