Proiectul privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, respins a cincea oară de CGMB
Proiectul de hotărâre privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile municipalităţii către Maria şi Costică Constanda, a fost respins joi, pentru a cincea oară, de Consiliul General al Capitalei, transmite Agerpres.
S-au înregistrat 32 de voturi „pentru”, unul împotrivă şi opt abţineri, însă pentru a fi adoptat proiectul era nevoie de votul favorabil a cel puţin două treimi din numărul total (51) al consilierilor municipali în funcţie.
Proiectul viza însuşirea raportului de evaluare din 31 iulie, întocmit de către Mapps Master Appraisal – Business Valuation, realizat pentru două parcele de teren cu suprafeţele de 11.280 mp şi 3.695 mp împreună cu cele opt construcţii edificate pe acestea, de pe Şoseaua Nordului, nr. 140 B. Conform raportului anexat, evaluatorul a estimat că valoarea de piaţă a imobilelor respective este de 109.669.579 lei (22.689.475 euro).
Totodată, proiectul viza aprobarea dării în plată a imobilelor respective, ca modalitate de executare silită parţială a titlurilor executorii reprezentate de decizia civilă nr. 832A/11.07.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa civilă nr. 1309/5.07.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi decizia civilă nr. 1146/21.06.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Darea în plată a imobilelor urma să se aprobe sub condiţia încetării de către creditori, până la 31 decembrie 2020, a oricăror acte de executare silită făcute în baza titlurilor executorii.
Pe 7 august, Primăria Municipiului Bucureşti a fost informată de Trezorerie despre depunerea unui dosar de executare, creditor fiind Costică Constanda. Primarul general, Gabriela Firea, preciza că PMB trebuie să-i returneze lui Constanda 115 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din bugetul anual al Capitalei.
„În acest moment, conturile Primăriei Capitalei sunt blocate, iar proiecte de importanţă majoră pentru dezvoltarea Bucureştiului sunt puse în pericol. Mă refer aici la obiective de investiţii precum Spitalul Metropolitan, Pasajul Ciurel, Pasajul Doamna Ghica sau Prelungirea Ghencea. Este o situaţie dificilă pentru Bucureşti, trebuie să punem în aplicare o sentinţă definitivă şi irevocabilă a instanţei, pronunţată în anul 2019, după procese care au durat 20 de ani. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi, dar pentru care trebuie să plătim. Municipiul Bucureşti trebuie să-i returneze lui Costică Constanda 115 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din bugetul anual al Capitalei”, preciza atunci Firea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.