G4Media.ro

Proiectul ”Vara Verde în Văcăreşti” continuă, în 24-25 august, cu tururi ghidate,…

Sursa Foto: Facebok/ Nicușor Dan

Proiectul ”Vara Verde în Văcăreşti” continuă, în 24-25 august, cu tururi ghidate, spectacole de teatru de păpuşi pentru copii şi ateliere de creaţie – FOTO

Proiectul ”Vara Verde în Văcăreşti” va continua, în weekendul 24-25 august, cu tururi ghidate prin Delta Văcăreşti, spectacole de teatru de păpuşi pentru copii şi ateliere de creaţie, transmite News.ro.

”Administraţia Parcului Naţional Văcăreşti continuă în luna august proiectul «Vara Verde în Văcăreşti», cu o serie de evenimente special concepute pentru toate vârstele. Fie că sunteţi pasionaţi de drumeţii, fotografie, birdwatching sau doriţi să învăţaţi mai multe despre biodiversitatea acestui parc urban unic, veţi găsi cu siguranţă activităţi care să vă încânte. În weekendul viitor, 24-25 august, programul cuprinde, pe lângă tururile ghidate, ateliere de creaţie şi de educaţie ecologică şi spectacole de teatru cu păpuşi pentru copii”, a arătat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Astfel, sâmbătă, 24 august, de la 8.00, este programat un tur ghidat pe tema ”Dimineţi de vară în Delta Văcăreşti”, cu o durată de două ore.

De la ora 9.00, va avea loc spectacolul de teatru cu păpuşi pentru copii ”Şoricelul năzdrăvan”, iar ulterior este programat un atelier de creaţie pentru copii ”Ciupercuţe vesele”. Participanţii pot merge la acest atelier imediat după spectacolul de teatru cu păpuşi sau pot veni la punctul de informare din centrul parcului.

Duminică, 25 august, este programat un nou tur ghidat, pe aceeaşi temă.

De la ora 9.00 va avea loc spectacolul de teatru cu păpuşi pentru copii ”Floarea fermecată”, urmat de atelierul de creaţie pentru copii ”Cactuşi”.

La ora 10.15 va începe un atelier de educaţie ecologică prin teatru pentru copii.

Înscrierea la evenimente se poate face aici. Participarea este gratuită, însă numărul participanţilor este limitat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează