Promisiunile electorale ale lui Trump. Ce a făcut până acum pe plan extern și ce va face în 2019?

Decizia președintelui Donald Trump de a retrage cei 2.000 de militari americani staţionaţi în nord-estul Siriei – unde luptă împotriva jihadiştilor din Statul Islamic alături de Forţele democratice siriene (FDS), o coaliţie de miliţii arabo-kurde – îndeplinește una dintre promisiunile sale electorale externe din campania prezidențială din 2016. În afară de retragerea forțelor speciale din Siria, liderul de la Casa Albă a început procesul de părăsire a Acordului de la Paris privind schimbările climatice, a abandonat negocierile comerciale legate de Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), a retras Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul și a impus tarife unui număr important de bunuri importate din China.

Dar multe dintre promisiunile sale de politică externă nu au fost încă îndeplinite, de aceea analiștii cred că, pe măsură ce alegerile din 2020 se apropie, liderul american va încerca să bifeze cât mai multe puncte de pe agenda sa și să răspundă astfel dorințelor alegătorilor săi fideli. Potrivit unor comentatori, este foarte probabil că Trump va urmări să îndeplinească multe dintre promisiunile sale electorale (sau, de ce nu, chiar pe toate), astfel încât, în campania pentru Casa Albă din 2020, ce se anunță de pe-acum extrem de disputată, el să poată promova cât mai multe realizări.

Dar care sunt promisiunile pe care le-a făcut în 2016 pe plan extern, care au fost punctele pe care le-a bifat în primii doi ani și care sunt șansele să le îndeplinească pe cele incomplete?

Analiștii cred că, în ceea ce privește agenda externă a președintelui republican, cei doi ani care urmează până la scrutinul din 2020 vor fi marcați de cel puțin trei factori majori:

• Trump va deveni tot mai agresiv în eforturile sale de a-și îndeplini promisiunile electorale ce vizează scena mondială
• Liderul de la Casa Albă va lua unele dintre decizii fără să țină cont de sfaturile consilierilor săi, bazându-se mai mult pe ceea ce vrea baza sa electorală (așa cum a dovedit și decizia de a retrage soldații americani din Siria, când a ignorat recomandările făcute de secretarul Apărării, Jim Mattis, care ulterior a demisionat)
• Hotărârile externe ale Administrației Trump vor avea darul, de multe ori, să provoace îngrijorări printre aliații tradiționali ai Americii. În primii doi ani ai mandatului republicanului, nu puținele au fost momentele când aliații au fost ignorați de Trump și echipa sa de securitate națională, care fie nu au ținut cont de temerile lor, fie i-au pus în fața faptului împlinit (cum s-a întâmplat în cazul retragerii din acordul nuclear cu Iranul sau cu mutarea ambasadei americane la Ierusalim).

Ce va face însă președintele Trump pe plan extern în următoarea perioada?

Reducerea numărului de soldați americani din Afganistan. În august 2017, liderul de la Casa Albă a anunțat că Statele Unite își vor crește numărul de trupe în Afganistan, deși a precizat că decizia luată era împotriva instinctelor sale. De atunci, rapoarte periodice au indicat că Trump a căutat în continuare o cale de a reduce numărul de soldați, simultan cu declanșarea de negocieri cu talibanii. Recent, președintele Trump a ordonat retragerea a aproximativ 7.000 de soldați din Afganistan, aproximativ jumătate din contingentul american. Această reducere semnificativă a forțelor americane de pe teatrul de război afgan va avea darul, cred unii experți, să facă ca talibanii să-și intensifice operațiunile armate și chiar să solicite mai multe lucruri în timpul negocierilor cu americanii. Analiștii Stratfor cred că, de asemenea, Pakistanul, Iranul, China și chiar Rusia se vor simți nevoite să-și sporească implicarea în Afganistan.

Retragerea trupelor americane din Irak. În acest moment, 5.000 de soldați americani sunt la datorie în Irak. Dar, în timp ce capacitățile Statului Islamic de a controla teritoriul irakian au fost reduse în mod semnificativ, gruparea teroristă rămâne o amenințare activă în vestul și nordul Irakului, la fel ca și în Siria. Trupele americane prezente în Irak sunt esențiale în susținerea forțelor de securitate irakiene și a unităților kurde în operațiunile împotriva Statului Islamic. La fel ca în Siria, retragerea trupelor americane ar putea permite celor din ISIS să se regrupeze, iar în plus, Iranul ar putea beneficia pentru a influența scena politică irakiană, în special la nivel național, unde continua să fie dominată de populația irakiană șiită.

În acest context, trebuie precizat că retragerea soldaților americani din Orientul Mijlociu a fost cerută de mult timp de Trump. Atunci când se afla în perioada campaniei electorale din 2016, el a spus că regiunea este  o „harababură totală și completă,” adăugând că ar fi dorit ca Guvernul de la Washington să fi investit pe proiecte interne în SUA trilioanele de dolari cheltuite în cea mai violentă zonă de pe glob. În 2013, el a scris pe Twitter: „Trupele noastre sunt ucise de către afganii pe care îi pregătim și pierdem miliarde de dolari acolo. Prostii! Reconstruiți SUA! ” În același an, Trump a afirmat că SUA ar trebui „să stea naibii deoparte” în războiul sirian.

Războiul comercial cu Beijingul. China a dominat retorica de campanie a lui Trump în 2016, el acuzând constant dragonul chinez că profită economic de Statele Unite de ani buni. Ca parte a strategiei sale de a corecta această situație “inechitabilă” (Trump susţine că deficitul în creştere cu China, ajuns la valoarea record de 375 de miliarde de dolari în 2017, indică faptul că Beijingul restricţionează nedrept exporturile americane, în timp ce le oferă avantaj producătorilor domestici), Casa Albă a lansat trei runde de tarife împotriva unor produse chinezești în valoare de circa 250 miliarde dolari. China a răspuns cu propriile tarife, însă situația e defavorabilă asiaticilor: Beijingul nu importă suficiente produse din Statele Unite pentru a impune tarife suplimentare (China a trimis în SUA în 2017 bunuri de 505 miliarde de dolari, dar a importat produse de doar 130 de miliarde de dolari).

În decembrie, la forumul G20 de la Buenos Aires, președinții Trump și Xi au convenit un armistițiu comercial de 90 de zile. Analiștii cred că perspectivele obținerii unui acord comercial între cele două țări sunt relative reduse, deoarece Statele Unite solicită concesii semnificative în ceea ce privește politica industrială chineză. Unul dintre scenarii este acela că, în cazul eșuării discuțiilor bilaterale, Casa Albă va crește tarifele cu 25% pentru toate exporturile chinezești spre America. Acest lucru va afecta industriile chineze, accentuând încetinirea economică a Chinei, care, la rândul său, va declanșa o criză economică și financiară globală. Pe termen lung, costurile acestei situații vor fi multiple: continuarea eroziunii ordinii mondiale bazate pe regulile liberale, eșecul de a pune în ordine mecanismul de soluționare a litigiilor din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului sau chiar reformarea adecvată a OMC.

Adoptarea tratatului USMCA. Noul tratat cu Mexic și Canada, care să înlocuiască NAFTA, a fost una dintre realizările importante ale politicii externe ale lui Trump și una dintre promisiunile sale electorale majore. Procesul nu este însă complet. Congresul Statelor Unite trebuie încă să semneze acordul revizuit, însă situația este complicată de faptul că legislativul american va fi unul divizat, cu democrații majoritari în Camera Reprezentanților și republicanii având controlul Senatului. Democrații au anunțat de altfel că solicită includerea în noua legislație a unor cerințe cheie, cum ar fi standardele de muncă și de climă. Analiștii nu exclud ca USMCA să ducă la o dispută între Trump și liderii democrați, în special Nancy Pelosi, care va fi din nou speaker al Camerei Reprezentanților.

Soarta NATO. În timpul campaniei electorale din 2016, Trump a pus în discuție în mod repetat scopul alianței militare nord-atlantice, numind-o „depășită.” Una dintre problemele care l-au iritat a fost eșecul constant al aliaților de a-și achita contribuțiile financiare la bugetul alianței. Într-un interviu acordat publicației New York Times cu doar câteva luni înainte de alegerile care l-au propulsat la Casa Albă, candidatul republican chiar a sugerat că SUA nu vor sări în ajutorul unui stat membru care ar fi invadat de către Rusia.

După ce s-a întâlnit însă cu secretarul general al NATO la Casa Albă în aprilie 2018, președintele Trump a declarat că amenințarea terorismului a subliniat încă o dată importanța alianței: „Am spus că [NATO] a fost depășită. Nu mai este.” În luna iulie a acestui an, Trump și-a reiterat sprijinul la summitul NATO, dar a sugerat că SUA s-ar putea retrage în continuare dacă aliații nu vor accepta cererile sale bugetare. Plecarea recentă a secretarului apărării a provocat îngrijorare printre unii aliați, deoarece generalul Mattis s-a numărat printre consilierii care l-au îndemnat pe președintele Trump să mențină SUA în NATO. Starea de incertitudine ar putea continua.

Apărarea europeană și tarifele auto impuse companiilor din Europa. În timpul campaniei prezidențiale, Trump a criticat excedentul comercial al Germaniei și a sugerat că moneda euro este prea ieftină. El a denunțat și cheltuielile militare relativ scăzute ale Berlinului și ale altor aliați din NATO, cărora le-a cerut constant să își sporească contribuțiile financiare la bugetul alianței. În timp ce amenințarea sa de a renunța la clauza de protecție colectivă a NATO nu s-a materializat, liderul american solicită în continuare ca Germania și alte state membre să-și crească bugetele de apărare. Analiștii cred că acest lucru ar putea să continue și în anul următor.

În plus, analiștii cred că principala amenințare la adresa Uniunii Europene este creșterea tarifelor la exporturile sale către Statele Unite. Germania este principalul producător de automobile de pe continent, iar Statele Unite sunt principalul său client din afara Europei, ceea ce înseamnă că Germania are multe de pierdut dacă Casa Albă impune tarife mai mari pentru importurile auto. Uniunea Europeană a ajuns la un armistițiu comercial cu Statele Unite în timpul verii, dar această înțelegere nu este definitivă. Este foarte posibil ca Administrația Trump să ceară ca agricultura să fie inclusă în orice acord de liber schimb cu blocul european, dar Franța și alte țări se vor opune acestei poziții, ceea ce va spori șansele impunerii unor tarife mai mari pentru autoturismele europene exportate în Statele Unite.

Disputa din jurul Organizației Mondiale a Comerțului. În timpul campaniei electorale din urmă cu doi ani, candidatul republican a criticat constant OMC și includerea Chinei în organism, amenințând că va retrage Statele Unite din forul mondial. Din cauza limitelor legale impuse autorității președintelui, retragerea americanilor din OMC nu s-a produs încă, dar nu este exclus ca Administrația Trump să încerce să saboteze mecanismul de soluționare a litigiilor din cadrul organizației. Statele Unite au blocat noi numiri în cadrul Appellate Body, care funcționează ca instanță de apel în cadrul OMC. Dacă Statele Unite nu vor aproba noi membri până la 10 decembrie 2019, acest organism nu va mai putea să organizeze audieri. Această posibilitate a determinat ceilalți membri ai organizației să încerce să realizeze reforme pentru a convinge Statele Unite de flexibilitatea lor, însă nu este clar că acest lucru se va și produce: chestiunea esențială este prezența Chinei în cadrul OMC.

Acordul de pace dintre Israel și palestinieni. Mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim a fost una dintre promisiunile electorale ale lui Trump, iar președintele a realizat acest lucru în mai, când SUA și-au deschis oficial noua misiune diplomatică în statul evreu. Următorul pas ar fi realizarea unui „acord al secolului,” care să aducă pacea între Israel și palestinieni, o înțelegere pe care președintele Trump a anunțat-o de ceva vreme, fără însă ca acest lucru să se și materializeze. Analiștii cred este puțin probabil ca noul plan de pace, la care lucrează, printre alții, ginerele său, Jared Kuschner, va fi anunțat în 2019. În schimb, pentru a-și demonstra angajamentul său personal față de Israel, Trump și suporterii săi din Congresul de la Washington ar putea depune eforturi și mai mari pentru recunoașterea oficială, de către SUA, a anexării israeliene a Înălțimilor Golan, ocupate de la Siria. O astfel de acțiune ar fi menită să elimine un obstacol din calea recunoașterii Israelului la nivel regional. Dar acest lucru ar însemna că Statele Unite ar putea recunoaște alte modificări ale frontierelor făcute în diferite locuri de pe glob prin utilizarea forței militare, creând un precedent care să pună sub semnul întrebării una dintre regulile clare ale relațiilor internaționale, aflate în vigoare din 1945.

Zidul de la frontiera cu Mexicul. Chestiunea construirii unui zid la frontiera sudică a Statelor Unite a fost una dintre temele favorite de campanie ale lui Donald Trump. La doi ani de la câștigarea alegerilor pentru Casa Albă, planul său nu a primit însă fondurile solicitate, iar valuri de imigranți provenite din America Latină continuă să traverseze granița mexicano-americană, solicitând azil în Statele Unite. Problema finanțării acestui proiect și eşecul tentativelor de compromis între Congres şi Casa Albă a făcut de altfel ca guvernul SUA să intre oficial în blocaj parțial săptămâna trecută. Deocamdată, nimeni nu știe cu exactitate cât va dura această situație, mai ales că președintele Trump și liderii democrați continuă să se mențină fiecare pe poziții, refuzând cu obstinație să accepte solicitările celeilalte tabere. Analiștii cred ca strategia lui Trump, de a insista în legătura cu acest zid, este una justificată, căci baza sa electorală este de acord cu proiectul și îl susține în confruntarea cu democrații.

Iranul. Caracterizându-l drept „dezastruos” şi „îngrozitor,” preşedintele Trump a anunţat în luna mai retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, semnat în 2015. Liderul de la Casa Albă a afirmat că acordul Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA) ce datează din perioada Obama a fost „o ruşine” pentru el „ca cetățean american” şi, în ciuda rugăminţilor venite din partea aliaţilor europeni, Trump a declarat că va reimpune sancțiunile economice împotriva Iranului, care au fost ridicate la semnarea înţelegerii.

Atunci când a făcut anunțul retragerii SUA din JCPOA, Trump a rezervat câteva paragrafe în discursul său acuzator pentru a întinde o mână Iranului sau, mai bine zis, acelei părţi din conducerea de la Teheran care ar accepta să dialogheze cu Statele Unite: „Liderii iranieni vor spune, în mod firesc, că refuză să negocieze un nou acord; ei refuză. Şi aceasta este în regulă. Probabil aș spune același lucru dacă aș fi în locul lor. Dar faptul e că vor face o înţelegere nouă și durabilă, care să aducă beneficii întregului Iran și poporului iranian. Când ei o vor face, voi fi pregătit, dispus și capabil (să o fac). Se pot întâmpla lucruri minunate pentru Iran și se pot întâmpla lucruri importante pentru pacea și stabilitatea pe care noi toți o dorim în Orientul Mijlociu.”

Analiștii cred însă că, odată cu plecarea din administrație a lui Jim Mattis, atitudinea agresivă a Casei Albe față de Iran se va intensifica. Șansele unor negocieri între Washington și Iran sunt în prezent minime, căci acest lucru ar putea stârni furia conservatorilor iranieni, speriați de riscurile unei schimbări de regim în țara lor. Pe termen mediu, analiștii nu exclud un conflict armat între Arabia Saudită, Israel și Statele Unite, pe de o parte, și Iranul împreună cu aliații săi, pe de altă parte (sau, mai degrabă, lansarea unor bombardamente precise în cazul unor acțiuni agresive ale Iranului împotriva intereselor americane și ale aliaților lor). O astfel de confruntare va duce la o creștere masiva a prețurilor petrolului în întreaga lume.

Relația cu Coreea de Nord. În perioada premergătoare alegerilor din 2016, candidatul republican a criticat politica predecesorului său, Barack Obama, de a nu discuta cu Coreea de Nord și a declarat că va fi dispus să se întâlnească direct cu liderul comunist Kim Jong Un. Pe măsură ce programele nucleare și balistice ale Phenianului au avansat în 2017, Administrația Trump și-a intensificat presiunea împotriva Nordului comunist, care a schimbat tonul și a anunțat că este dispus să discute cu Statele Unite și cu Coreea de Sud. Iar în iunie 2018, Trump și Kim s-au întâlnit în Singapore, în ceea ce mulți analiști au descris ca „întâlnirea secolului”.

Deocamdată, amenințarea nucleară nord-coreeană fost îndepărtată, însă ea continuă să existe și va depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în continuare. Cel de-al doilea summit dintre Trump și Kim ar putea fi organizat în luna februarie a anului viitor, iar analiștii se așteaptă ca SUA să preseze Coreea de Nord să ia măsuri pentru a-și elimina armele nucleare. În condițiile în care democrații din Congres vor cere Administrației Trump să demonstreze progresele făcute în cazul Coreei de Nord, liderul de la Casa Albă ar putea să-și intensifice eforturile pentru a obține o înțelegere scrisă cu Phenianul. De aceea nu este exclus ca politica sa de angajare cu Coreea de Nord să continue și în 2019.

Acordul de la Paris privind clima. În campania pentru Casa Albă, Trump a declarat în repetate rânduri că schimbările climatice sunt o farsă creată de China, iar reglementările Acordului de la Paris sunt o lovitură pentru creșterea economiei americane. După ce a devenit locatarul clădirii de la 1600 Pennsylvania Avenue, Trump a anunțat că va renunța la înțelegerea semnată de aproape 200 de țări. Retragerea completă din Acordul de la Paris va dura câțiva ani, dar aceasta este în mod clar o promisiune îndeplinită de Donald Trump.

Relația cu Cuba. În septembrie 2016, Trump a afirmat că va renunța la acordul pe care președintele Obama l-a încheiat cu autoritățile de la Havana, care prevede reluarea relațiilor diplomatice și îmbunătățirea comerțului cu Cuba. După ce a ajuns lider la Casa Albă, republicanul a declarat la Miami că „anulează acordul unilateral al Administrației Obama.” În realitate însă, președintele a renunțat doar la anumite prevederi din acord, punând restricții în ceea ce privește călătoriile și afacerile americanilor în Cuba. În același context regional, nu este exclus ca Statele Unite să abordeze o politică tot mai agresivă față de Venezuela, unde regimul socialist al președintelui Nicolas Maduro a provocat o criză umanitară și economică de proporții, care amenință aliații SUA din zonă, precum și față de Nicaragua.

Surse: Stratfor, BBC, G4Media.ro/ Sursa Foto: Facebook