Propaganda Rusiei în acțiune. Ambasadorul Kuzmin: ”Legăturile dintre dinastiile rusești și românești reprezintă o dimensiune foarte interesantă a relațiilor dintre cele două țări de-a lungul istoriei”
Inaugurarea expoziției de fotografii „Ultimul țar Romanov”, dedicată familiei împăratului Nicolae al II-lea, a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie, în biblioteca Academiei Române din București, transmite agenția Tass, citată de Rador. Expoziția Expoziția, care va fi deschisă până pe 23 ianuarie 2019, a fost organizată de către Mănăstirea Sretenskii de la Moscova, Biserica Sfântul Nicolae Tabacu din București și Ambasada Rusiei în România. „Legăturile dintre dinastiile rusești și românești reprezintă o dimensiune foarte interesantă a relațiilor dintre cele două țări de-a lungul istoriei”, a declarat Valerii Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România.
„Punctul culminant al acestor legături a fost vizita familiei țariste la Constanța, în ajunul Primului Război Mondial, când s-a discutat de fapt o posibilă căsătorie dintre marea prințesă Olga și prințul Carol, care, mai târziu, a devenit regele Carol al II-lea.” „Nicolae al II-lea, canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, este o figură istorică controversată”, consideră diplomatul. „El nu este atât de mult un politician, cât un martir care și-a păstrat credința, în ciuda suferințelor suportate”.
„Fotografiile prezintă momente diferite ale vieții familiei țariste, dincolo de care se află numeroase activități spirituale în pregătirea acceptării coroanei martirilor”, a spus preotul Mihail (Asmus) de la Biserica Presviataia Bogorodița (Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu) din Krasnoe Selo, de lângă Moscova.
Lecția principală oferită de suferințele țarului este să primim tot ce ne este dat de Dumnezeu, cu răbdare și umilință, cu dorința de a rămâne credincioși lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții”.
„În această expoziție, pe care am noi am prezentat-o deja de peste 100 de ori, există trei subiecte principale – viața de familie, slujirea Patriei și îndurarea”, a spus Ieromonahul Ignatii (Șestakov) de la Mănăstirea Sretenskii din Moscova. „Ultimii Romanovi sunt un exemplu al unei adevărate familii creștine”, ceea ce este foarte important astăzi când întreaga lume se confruntă cu o criză a valorilor familiei.”
Expoziția prezintă peste 100 de fotografii, din care multe sunt unice. Expoziția are un al doilea nume – „Romanovii – slujirea țaristă”. În ziua deschiderii, au venit membri ai comunității ortodoxe ruse din București, diplomați și jurnaliști.
Sursa: Tass/ Preluare Rador/ Traducerea: Viorel Patrichi
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii