G4Media.ro

Proprietarul magazinelor IKEA, Ingka Group, va plăti angajaţii din Rusia până în…

Sursă foto: Unsplash

Proprietarul magazinelor IKEA, Ingka Group, va plăti angajaţii din Rusia până în august / Inițial, compania a spus că tot personalul afectat va fi plătit, în ruble, cel puţin până în luna mai

Proprietarul magazinelor IKEA, Ingka Group, a prelungit perioada în care îi va plăti pe cei aproximativ 12.000 de angajaţi din Rusia cu trei luni, până în august, şi ar putea continua să plătească lucrătorii şi după aceea, a declarat directorul său de retail într-un interviu, transmite News.ro, care citează Reuters.

Cel mai mare brand de mobilă din lume a anunţat la începutul lunii martie că va închide temporar magazinele şi va întrerupe aprovizionarea în Rusia, invocând întreruperea lanţului de aprovizionare şi condiţiile comerciale dificile din cauza invadării Ucrainei de către Rusia.

La acel moment, compania a spus că tot personalul afectat va fi plătit, în ruble, cel puţin până în luna mai.

”Am reuşit să prelungim acest lucru la şase luni. Continuăm să monitorizăm, să analizăm, să ne uităm la ceea ce se întâmplă şi vom lua decizii pe măsură ce mergem mai departe”, a declarat Tolga Oncu, managerul de retail al Ingka, pentru Reuters.

Un val de companii occidentale au întrerupt operaţiunile în Rusia din cauza invadării Ucrainei  de către Rusia şi a sancţiunilor care au fost impuse împotriva Moscovei, iar un număr tot mai mare de companii au semnalat că vor părăsi ţara pe termen nelimitat.

Unele companii, inclusiv McDonalds şi Renault, au declarat că vor continua să plătească personalul din Rusia, deocamdată.

Rusia a avertizat că ar putea naţionaliza întreprinderile străine care au suspendat operaţiunile în ţară.

IKEA operează printr-un sistem de franciză, Ingka fiind principalul francizat al Inter IKEA, care este, de asemenea, responsabilă de aprovizionare, iar în Rusia are 2.500 de angajaţi la trei fabrici.

Ingka, de asemenea, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din lume, şi-a păstrat până acum deschise cele 14 mall-uri din Rusia, sub marca ”MEGA”.

Oncu a refuzat să dea detalii despre sursa banilor pentru plata salariilor locale.

”Ne conformăm cu toate sancţiunile. Utilizăm activele pe care le avem (în Rusia)”, a spus el.

De asemenea, Oncu a refuzat să spună dacă Ingka se gândeşte să părăsească cu totul Rusia.

Ingka are 17 magazine în Rusia şi un centru de distribuţie. În ultimul său an fiscal, Rusia a fost a 10-a cea mai mare piaţă a companiei, cu vânzări cu amănuntul de 1,6 miliarde de euro, sau 4% din vânzările totale cu amănuntul.

Angajamentul de a prelungi plata salariilor cu încă trei luni se referă şa personalul Ingka şi nu personalul Inter IKEA, a declarat un purtător de cuvânt al Ingka. Unii angajaţi au fost reatribuiţi să lucreze cu returnări de mărfuri şi întreţinerea magazinelor, depozitelor şi sistemelor.

Sursa foto: Unsplash / Jueun Song

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Tinand cont ca sunt niste nazisti astia de la IKEA mi se par cam moluti, eu ii dadeam afara a doua zi dupa ce apareau afisele cu nazisti…

  2. oare and vor fi sanctionate si companiile astea care se incapataneaza sa nu iasa din rusia. banii de unde sunt transferati ca sa-si plateasca angajatii, tot din UE si america?