Propunere: 3,4 luni de armată pentru adolescenți între liceu și facultate / ”Vor şti igienă, administraţie, ierarhie, un program cu trezire la 6-7 dimineaţa” / Ideea a venit la dezbaterea naţională privind proiectele de legi ale educaţiei
Radu Pentiuc, profesor la Universitatea din Suceava, a propus ca după absolvirea liceului adolescenții să urmeze câteva luni de pregătire militară, înainte de a urma cursurile universitare, pentru a-i pregăti mai bine pentru viață, relatează Bună Ziua Brașov.
Propunerea a fost făcută în cadrul dezbaterilor naţionale privind proiectele de legi ale educaţiei – Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior, eveniment desfășurat la Brașov, la care a participat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu
„Ar fi foarte interesant dacă băieţii noştri ar face trei, patru luni de armată. Eu sunt convins că, pentru naţiunea noastră, ar fi un pas imens. Ei vor şti igienă – ca să nu fiu mai direct – administraţie, ierarhie, un program cu trezire la 6-7 dimineaţa, în aşa fel încât să le fie mai uşor să ajungă la cursuri când sunt studenţi”, a solicitat profesorul sucevean.
Propunerea a fost întâmpinată cu zâmbete de către colegii săi prezenţi la dezbateri.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au spus că este o problemă foarte serioasă, dar nu ţine de acest minister.
Braşovul a găzduit, în 19 şi 20 august, la Hotel Aro Palace, dezbaterea naţională privind proiectele de legi ale educaţiei.
Profesorii au dorit să ştie mai multe amănunte despre organizarea examenelor, despre profesorii debutanţi, mentorat şi alte prevederi ale proiectului.
La dezbateri au fost prezenţi, pe lângă ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Ioana Lazăr – secretar general Ministerul Educaţiei, cea care s-a ocupat de pregătirea ambelor proiecte de lege, secretarii de stat Sorin Ion – expert în reţeaua şcolară şi în învăţământul preuniversitar, Gigel Paraschiv – responsabil cu învăţământul superior, şi Bogdan Cristescu – cel care se ocupă de examenele naţionale de evaluare şi bacalaureat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii