G4Media.ro

Propunerea reintroducerii serviciului general obligatoriu în Germania, criticată de parlamentari din coaliţia…

Sursa foto: John MACDOUGALL / AFP

Propunerea reintroducerii serviciului general obligatoriu în Germania, criticată de parlamentari din coaliţia de guvernare

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a prezentat miercuri câteva argumente în favoarea reintroducerii serviciului general obligatoriu şi a fost imediat criticat de parlamentari din coaliţia de guvernare, informează dpa, citată de Agerpres.

Pistorius, care a preluat mandatul de ministru în urmă cu o lună, a declarat că o astfel de decizie ar putea îmbunătăţi capacitatea naţiunii de a răspunde la dezastre şi ar putea consolida forţele armate şi serviciile de salvare.”Ar putea demonstra cât de importante sunt aceste instituţii pentru funcţionarea societăţii noastre”, a declarat Pistorius pentru dpa la Berlin.

Boris Pistorius este membru al formaţiunii social-democraţilor de centru-stânga, acelaşi partid din care face parte şi cancelarul .

Propunerea sa a fost contestată imediat de unul din partidele din coaliţia de guvernământ. Ministrul Justiţiei, Marco Buschmann, de la Partidul Liberal Democrat (FDP), a declarat că tânăra generaţie a fost „excesiv împovărată de pandemia de coronavirus în ultimii ani”. El a spus că aceasta înseamnă că orice discuţie privind introducerea unui serviciu general obligatoriu este „complet greşită” şi a pus la îndoială inclusiv constituţională sa. Deşi a recunoscut că există multe motive întemeiate pentru a servi în serviciile de salvare, de control al dezastrelor sau în forţele armate, ministrul a declarat că milioane de persoane din Germania servesc deja în aceste instituţii ca urmare a convingerilor lor personale şi nu pentru că sunt forţate să o facă şi că aşa ar trebui să rămână lucrurile.

Liderul adjunct al FDP, Johannes Vogel, a estimat că introducerea serviciului obligatoriu ar „îngreuna de fapt modernizarea forţelor noastre armate şi a Bundeswehr-ului profesionist de care avem nevoie”.

Germania a eliminat serviciul militar obligatoriu în 2011, după 55 de ani, sub conducerea ministrului apărării de atunci, creştin-democratul Karl-Theodor zu Guttenberg. El a desfiinţat serviciul militar obligatoriu, precum şi opţiunea alternativă, care era munca în cadrul serviciile sociale. Cu toate acestea, invadarea Ucrainei de către Rusia a declanşat dezbateri pe această temă, pe fondul unei arhitecturi de securitate schimbate.

Serviciul general obligatoriu presupune ca cetăţenii să presteze un serviciu pentru publicul larg pentru o anumită perioadă de timp. Forţele armate ar putea fi atunci o opţiune alături de alte activităţi.

În iunie 2022, preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier a iniţiat o dezbatere privind introducerea unei perioade de serviciu social obligatoriu pentru tineri, propunere amplu criticată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. nici Sputnik nu ne mai salveaza aici in RuZZia daca vin nemtii si americanii cu tancurile peste noi.

  2. Depinde de ce buget dispun. Serviciul militar (bun sau rau) ii transforma pe adolescenti in barbati. Sa iti faci patul, sa te scoli dimineata, sa te speli, sa strangi dupa tine, etc. Ptr 1a oara, adolescentii nu mai au mamele care sa stranga dupa ei 😉
    In plus, odata ce ai facut serviciul militar, stii ceea ce se poate face cu o arma si nu mai esti prea pro-razboi. Altfel spus, realizezi ceea ce inseamna razboiul si devii pacifist, exact ca orice om normal constituat. Realizezi ca nu este ca pe Netflix sau PlayStation.

    Insa reversul medaliei, pentru politicieni, este ca caei cu serviciul militar efectuat, nu mai pot fi pacaliti cu anunturi diverse si variate. Nici incorporati ptr a „apara o cauza nobila”

    • Fără pensii speciale! Armata obligatorie! Corect! Egali!

    • Da, baietii ajung barbati cand urla un idi.ot de sergent mă ciucă la ei.

      Am o idee mai buna. Sa-i oblige pe migrantii pe care i-au primit sa faca serviciul militar in schimbul naturalizarii.

    • @Griska
      Nu se poate compara serviciul militar romanesc, din vremea lui Ceausescu, cu cel vestic. Nu exista nici o asemanare, in afara numelui (serviciu militar)

  3. Nu inteleg ce se plange lumea ,nu strica nimanui sa stie sa traga cu arma .

  4. Tot felul de rusofili incearca sa discretiteze ideea serviciului militar obligatoriu. In conditiile lumii de azi este aproape normal un astfel de serviciu.

  5. Mie mi se pare corect ca armata să fie obligatorie pentru toți cetățenii români între 18 și 40 de ani.
    La schimb, ar fi normal să eliminăm pensiile speciale pentru militari. Nu ar mai fi „speciali” dacă toată lumea ar face armata! Nu?

    • Păi normal! La fel ca voi care vreți să tăiați pensiile speciale! Să ghicesc? Nu aveți?!?! Nu? 😁
      De ce să cheltuim cu pensii speciale sau cu militari străini? Așa avem gratis și investim în autostrăzi, spitale și școli!