G4Media.ro

Propuneri de reformă în Biserica Ortodoxă Română pentru combaterea corupției / Cancelaria…

Sursa foto: Pixabay

Propuneri de reformă în Biserica Ortodoxă Română pentru combaterea corupției / Cancelaria Sf. Sinod  propune înfiinţarea de corpuri canonice de control juridic şi financiar

Înfiinţarea de Corpuri canonice de control juridic şi financiar, care să fie coordonate de către un ierarh-vicar, şi completarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române cu prevederi referitoare la aceste fapte de corupţie ca abateri ce trebuie sancţionate de autoritatea bisericească se numără printre propunerile practice de completare a măsurilor canonice privind sancţionarea corupţiei în Biserică, transmise joi de Cancelaria Sfântului Sinod al BOR, informează Agerpres.

Potrivit Agenţiei de ştiri Basilica a Patriarhiei Române, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a aprobat, joi, ca toate propunerile să fie prezentate, spre analiză şi aprobare, la următoarea şedinţă de lucru a Sfântului Sinod.

Sursa citată precizează că „în urma analizei actualelor prevederi statutare şi regulamentare din Biserica Ortodoxă Română, la Cancelaria Sfântului Sinod s-a constatat că, deşi dreptul de devoluţiune (stabilit prin canonul 11 al Sinodului VII ecumenic) este prevăzut statutar la nivel central (pentru Patriarhul României) şi mitropolitan (pentru Mitropolit) şi pentru ambele autorităţi este prevăzut să existe un Corp de inspecţie bisericească cu responsabilităţi generale de inspecţie bisericească adică de control, nu există însă o coroborare între aceste două prevederi statutare”,

Pentru realizarea acestei coroborări este necesar ca, la nivel patriarhal şi mitropolitan, să fie înfiinţate Corpuri canonice de control juridic şi financiar care să fie coordonate din încredinţarea Patriarhului României, respectiv a Mitropolitului, de către un ierarh-vicar, conform Basilica.

În cadrul acestor Corpuri canonice de control juridic şi financiar vor trebui să fie încadraţi specialişti (jurişti şi economişti) cu experienţă, care să fie caracterizaţi prin corectitudine, profesionalism şi fidelitate faţă de Biserică, fiind necesară aprobarea unui Regulament al acestor organisme, care să prevadă atributele şi responsabilităţile acestora, precum şi modul lor de organizare şi funcţionare.

Totodată, s-a constatat că, în Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, nu sunt prevăzute ca abateri fapta sau tentativa de corupţie materială, deturnarea de fonduri, obţinerea ilegală de fonduri, darea de mită, luarea de mită, traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă.

„Rezultă, aşadar, că este necesară completarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române cu prevederi referitoare la aceste fapte de corupţie ca abateri ce trebuie sancţionate de autoritatea bisericească”, mai informează Basilica, citând Cancelaria Sfântului Sinod.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cel mai ușor: să nu mai primească bani de la stat deloc! Propun ca din banii astfel economisiți să cumpărăm submarine și elicoptere de luptă. Am eu o senzație că s-ar putea dovedi utile.

  2. Părinte, te rog, nu mai da cu pumnii în ușa mea de Crăciun și Boboteaza.

  3. Nu de legi duce lipsă BOR…

  4. Vor sa evite controlul autoritatilor legale. Incearca sa-si impuna „sharia” lor pentru a scapa de lege