Propunerile lui Nicușor Dan după referendumul din Capitală: criterii pentru împărțirea banilor între sectoare și Primăria Capitalei pe marile investiţii, extinderea transportului public şi transferul CET-urilor de la Ministerul Energiei la PMB
Edilul general, Nicuşor Dan, anunţă că va transmite Guvernului şi liderilor partidelor politice o serie de propuneri pentru modificarea legislaţiei vizând modul de împărţire a banilor între Primăria Capitalei şi primăriile de sector, transmite Agerpres.
Propunerile au fost formulate de către experţii Primăriei după ce la referendumul din 24 noiembrie, majoritatea bucureştenilor au fost de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
„În urma votului din 24 noiembrie, consider că e obligatoriu ca Parlamentul să modifice aceste două legi (legea 273/2006 privind finanţele publice locale şi Codul fiscal, n.r.), astfel încât voinţa oamenilor să fie ascultată. Asta înseamnă că, în ce priveşte impozitele şi taxele locale, în Codul fiscal, toate prevederile care spun că acestea se fac venituri la bugetul sectoarelor să se modifice şi să se facă venituri la bugetul Municipiului Bucureşti. De asemenea, în Legea finanţelor publice locale să se spună că banii aceştia vin la Municipiul Bucureşti. După care, Consiliul General, în baza unor criterii, să împartă aceşti bani între Primăria Capitalei şi primăriile de sector”, a spus primarul Capitalei într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la sediul PMB.
El a menţionat că aceşti bani ar urma să fie orientaţi către marile investiţii, extinderea transportului public şi transferul CET-urilor de la Ministerul Energiei la PMB.
„Colegii mei au lucrat forma juridică a modificărilor necesare. Această formă juridică va fi transmisă pe de o parte Guvernului României, prim-ministrului, pe de altă parte liderilor coaliţiei. Şi noi dorim ca, în dezbaterea pe care Guvernul şi apoi Parlamentul o vor avea pe legea bugetului naţional pe anul 2025, să se uite pe propunerile noastre, astfel încât în februarie, când Parlamentul va aproba legea bugetului naţional, să aprobe şi modificările pe care bucureştenii le-au solicitat prin referendum”, a spus edilul general.
În Codul fiscal, potrivit acestuia, prevederile referitoare la primăriile de sector ar urma să fie modificate, astfel încât acestea să facă referire la Municipiul Bucureşti. Este vorba inclusiv despre banii proveniţi din amenzi, taxele judiciare de timbru şi impozitul pe venit.
„Banii vor veni la PMB. Consiliul General va decide alocarea lor, între cele şapte primării, în sensul că la primăriile de sector se va decide suma totală, urmând ca mai departe Consiliul Local al Sectorului să decidă cum împarte această sumă. Această împărţire se va face în funcţie de nişte criterii. Dacă vorbim de banii pentru şcoli, se va face în funcţie de numărul de elevi din şcoli. Dacă vorbim de spaţiile verzi, în funcţie de numărul de metri pătraţi de spaţii verzi”, a mai spus el.
Nicuşor Dan a precizat că în anul 2023, banii care au fost colectaţi de către stat şi de către sectoare pentru cele şapte primării au totalizat 15 miliarde de lei. Dintre aceştia, 12 miliarde de lei au reprezentat impozitele pe venit, iar trei miliarde de lei au fost taxele şi impozitele locale.
El s-a declarat încrezător că liderii coaliţiei vor susţine implementarea acestor modificări.
„Cu atât mai mult, fiind într-un proces electoral, cred că şansele ca aceste modificări să fie transpuse sunt mari. Pentru că noi am avut în 24 noiembrie, la alegeri (…), în opinia mea a fost un mesaj foarte clar al oamenilor către clasa politică că nu mai merge aşa”, a adăugat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii