G4Media.ro

Protecția Consumatorului a închis 16 standuri din Dragonul Roșu. Peste 500.000 de…

Foto: Protecția Consumatorilor

Protecția Consumatorului a închis 16 standuri din Dragonul Roșu. Peste 500.000 de produse aveau diferite probleme

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a închis vineri 16 standuri în Complexul Comercial Dragonul Roşu şi a aplicat 26 de sancţiuni, în valoare totală de 262.510 lei, în urma unui control efectuat la 134 de operatori economici, a anunţat, vineri, instituţia, printr-un comunicat transmis de Agerpres.ro.

De asemenea, comisarii ANPC au găsit 527.300 de produse cu abateri, în valoare de 3,21 milioane de lei.

Printre abaterile constatate se numără deficienţe de informare la textile fără compoziţie fibroasă în limba română, jucării fără avertismente în limba română, lipsa marcajului de conformitate CE, respectiv marcajul nefiind aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters, instrucţiunile/avertismentele de pe eticheta lipsă sau netraduse în limba română, produse cosmetice fără informaţiile precizate de lege, lipsa datelor de identificare ale producătorului şi/sau ale importatorului, lipsă documentelor de provenienţă şi a etichetelor.

Potrivit sursei citate, în cadrul controlului comisarii ANPC au găsit la sediul unui operator economic care producea jucării de pluş un număr de 317.816 bucăţi de jucării neconforme în valoare 656.375 lei, produse care au fost sigilate şi prelevate probe în vederea testării în laboratoare acreditate pentru a se determina nivelul de risc pentru populaţie.

Horia Constantinescu, președintele ANPC, a transmis că acțiunile comisarilor vor continua până când vor fi eliminate toate produsele care prezintă abateri de la lege, indiferent dacă se adresează copiilor sau adulților.

Acţiunea de control din dragonul Roşu a fost realizată cu sprijinul a 47 de comisari din Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia Ploieşti şi ai Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Normal ar fi sa-i dea afara pe toti, dar atunci pe cine mai amendeaza statul ca sa-si faca reclama?

    • Mai mult sa-si ia spaga, nu ca sa-si faca reclama. 16 standuri la 6-7000 de comercianti e o gluma. La ce reguli sunt impuse in Romania (intentionat bineinteles) in industria de textile ar trebui ca imdeiat sa dispara 99,99% din hainele de pe piata. Controalele astea de la protectia consumatorilor sunt un reminder ca trebuie sa dea spaga. La cum sunt facute legile in Romania, nici magazinele de fite si marile branduri nu pot scapa de amenda de la protectia consumatorilor.

  2. Gata, a inceput batalia din ROMANIA a razboiului economic USA vs-China

    PS
    Kwi face exact ce i i-a spus Trump. N-a karait nimik ca veorika o dadu pe birchall cu kukuruzu de terra

    .# kobdensatorilor, sunteti disperati nu-i asa ?!

    nici o aluzie din partea lui g4 ca ea sa-si dea demisia dupa scandalul de la caracal sau de la baia de arama (daca era RUDOTEL ministru – oau oau oau – ce mai jihad era pe acest taram virtual (la propriu si la figurat) echidistant pe care coseste g4

    • Tu ori dezinformezi ca habar nu ai, ori esti platit.

      Povestea cu marci false copiate dupa marci bune (abibas anyone?) sau obiecte importate direct fara avize/netrecute legal prin vama (vezi cele fara traduceri) sau care sunt facute sa fie facute fara toate infomraitile (unde nu au instrucituni deloc, avize, ingrediente, compozitie etc.) si vandute fie la pret mic, fie la pret „original” e o poveste veche de ani intregi.
      E vorba de piata neagra a produselor pe care un anumit segment din populatie si-l permite datorita stapanilor tai iubiti.

      Desigur poti improsca noroi cat vrei ca e un complot ca sa ne razboim cu china, ca momentan, este inca o tara democratica. D-aia, fiind democratica, si eu pot spune ca tu esti un tradator de neam gata sa iti vinzi tara pentru un post la caldurica, bani multi sau alte beneficii.

      Si imi place firul logicii inexistent: „Kwi face exact ce i i-a spus Trump. N-a karait nimik ca veorika o dadu pe birchall cu kukuruzu de terra ”
      Ce treaba are trump cu kwi cu blonda si cu birchall si cu caracal??

      Cat despre comparatia cu zeul tau rudotel, daca ai gandi, ai intelege: birchall nu a trimis propuneri de legi, sesizari la CCR (chiar si prin interpusi) sau OUG pe justitie care sa avantajeze infractorii. Compari mere cu pere.

      Imi dau seama ca imi pierd timpul cu tine, dar na… inca am sperante naive.

      In rest, noi sa fim sanatosi… pa!

  3. Moderarea mesasejor de pe g4media se face de catre un robot sau de catre o persoana? Daca raspunsul e varianta a doua, vreau sa aflu de la acea persoana cum poate lasa ca un comentariu fara absolut nici un sens ca a „domnului” „x-link” sa fie postat? Sunt chiar curios ce e in mintea unei persoane care lasa ca o asmenea monstorzitate de mesaj sa fie postat.