G4Media.ro

Protecţia legală oferită producătorilor de vaccinuri Covid limitează contractele semnate de UE

sursa foto: Pexels

Protecţia legală oferită producătorilor de vaccinuri Covid limitează contractele semnate de UE

Uniunea Europeană le oferă producătorilor de vaccinuri doar o protecţie parţială faţă de riscurile juridice care ar putea apărea de pe urma efectelor secundare ale vaccinurilor împotriva COVID-19, ceea ce limitează tranzacţiile semnate de UE şi contrastează cu politica autorităţilor americane, au declarat mai mulţi oficiali europeni consultaţi de Reuters, relatează Agerpres.

Având în vedere că în contextul pandemiei vaccinurile sunt dezvoltate cu o viteză record, există un posibil risc ca aceste vaccinuri să aibă consecinţe secundare sau ar putea să nu fie eficiente. Acoperirea financiară a acestor riscuri este un element crucial în negocierile dintre producătorii de medicamente cu guvernele care sunt interesate să obţină în avans vaccinuri împotriva COVID-19.

În aceste circumstanţe excepţionale, guvernele UE „sunt gata să acopere financiar unele din riscurile companiilor”, a declarat un oficial european. Potrivit acestuia, chiar şi aşa, regulile stricte cu privire la cine este răspunzător rămân în vigoare.

Aceste norme prevăd că producătorii de vaccinuri şi alţi producători sunt răspunzători pentru produsele pe care le vând în UE, exceptând cazurile foarte rare când nu ei sunt cei care le-au pus în circulaţie.

Instanţa juridică supremă din UE a majorat povara asupra producătorilor de medicamente în 2017, când a decis că utilizatorii de vaccinuri au dreptul să primească despăgubiri dacă pot dovedi că un vaccin a provocat efecte secundare, chiar dacă nu există o opinie clară a cercetătorilor cu privire la acest subiect.

Potrivit unui document intern al UE care datează din 7 mai, reducerea poverii legale pentru producătorii de vaccinuri a fost una dintre priorităţile UE în timpul pandemiei, deoarece s-a considerat a fi crucial ca producătorii de medicamente să fie convinşi să investească în noi vaccinuri.

Cu toate acestea, ofertele făcute producătorilor de vaccinuri nu s-au ridicat întotdeauna la înălţimea acestora din urmă.

Mai mulţi oficiali europeni care au luat parte la o serie de negocieri confidenţiale au declarat în luna iulie pentru Reuters că aspectele ce ţin de răspundere au fost unul dintre obstacolele întâmpinate în discuţiile cu producătorii americani de medicamente Johnson & Johnson şi Pfizer, care lucrează împreună cu firma germană BioNtech la un posibil vaccin împotriva COVID-19. Ulterior UE a anunţat că discuţiile cu Johnson & Johnson sunt într-un stadiu avansat dar nu s-a ajuns încă la un acord.

De asemenea, acordul semnat la începutul lunii august de UE privind un posibil vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de grupul AstraZeneca şi Universitatea Oxford, şi care până la această dată este singurul acord convenit de Bruxelles, oferă doar o acoperire parţială împotriva riscurilor.

„Contractul prevede că responsabilitatea şi costurile financiare sunt împărţite între părţi”, a precizat Agenţia de reglementare a medicamentelor din Belgia, după anunţarea acordului convenit de Comisia Europeană, în numele celor 27 de state membre, cu AstraZeneca.

„Acordurile privind achiziţiile în avans prevăd că statele membre vor despăgubi producătorul pentru anumite pierderi înregistrate”, a declarat la rândul său un oficial de la Comisia Europeană, fără a oferi alte detalii.

Poziţia UE cu privire la „liabilities” ar putea explica de ce blocul comunitar, care are o populaţie mai mare decât SUA, este în urma Washingtonului în asigurarea de posibile vaccinuri împotriva COVID-19.

Sistemul american transferă responsabilitatea pentru vaccinuri în întregime pe seama guvernului şi protejează producătorii de medicamente deoarece se consideră că o vaccinare răspândită împotriva COVID-19 este benefică pentru societate.

Congresul SUA a alocat 30 de miliarde de dolari în acest an pentru lupta împotriva COVID-19, inclusiv finanţarea dezvoltării de vaccinuri şi orice posibile despăgubiri.

Echivalentul UE este un fond de urgenţă care a fost accesat în perioada pandemiei şi care ar urma să utilizeze aproximativ două miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari) pentru a ajuta producătorii de vaccinuri să dezvolte noi vaccinuri şi să le acopere despăgubirile, au precizat oficialii UE.

Sursa foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...