Protejarea integrităţii teritoriale a Siriei este o „linie intangibilă” pentru Turcia, avertizează Erdogan
Protejarea integrităţii teritoriale a Siriei este o „linie intangibilă” pentru Turcia, a declarat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, conform Agerpres.
„Protejarea unităţii şi integrităţii teritoriale a Siriei în orice circumstanţă este o linie intangibilă pentru Turcia. Nu ne vom da înapoi niciodată de la acest principiu”, a afirmat preşedintele turc.
Ministerul iranian de externe şi-a afirmat, de asemenea, luni sprijinul pentru suveranitatea Siriei după căderea preşedintelui Bashar al-Assad în urma unei ofensive rebele.
„Poziţia noastră de principiu cu privire la Siria este foarte clară: să păstrăm suveranitatea şi integritatea ţării „şi să permitem poporului sirian să îşi decidă viitorul fără interferenţe străine”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Esmail Baghai, făcând apel ca Siria să nu „devină un adăpost pentru terorism”.
Pe 8 decembrie, o coaliţie de rebeli condusă de gruparea islamistă radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS) şi susţinută de Ankara a intrat în Damasc şi a anunţat răsturnarea puterii, după o ofensivă uluitoare care i-a permis să pună mâna pe o mare parte din ţara în 11 zile. HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida, susţine că s-a delimitat de jihadism, dar rămâne clasificată drept organizaţie „teroristă” de către mai multe capitale occidentale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.