G4Media.ro

Protest al membrilor partidului GERB şi al susţinătorilor în sprjinul liderului lor…

sursa foto: Consiliul European

Protest al membrilor partidului GERB şi al susţinătorilor în sprjinul liderului lor reţinut Boiko Borisov

Membri şi susţinători ai partidului de opoziţie GERB, precum şi parlamentari GERB UDF s-au adunat vineri pentru a protesta în faţa clădirii Consiliului de Miniştri din Sofia, după ce liderul GERB şi fost prim-ministru al Bulgariei Boiko Borisov a fost reţinut de poliţie împreună cu alţi membri ai formaţiunii.

Protestatarii cereau eliberarea imediată a lui Borisov şi acuzau Ministerul de Interne de fapte arbitrare ale poliţiei, relatează agenţia BTA, citată de Agerpres.

Mulţimea a scandat numele lui Borisov şi a cerut demisia actualului guvern. Poliţia a izolat zona.

Mai devreme, activiştii care îl susţin pe Borisov s-au adunat în faţa Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale, unde Borisov şi-a petrecut noaptea.

Vicepreşedintele GERB Tomislav Doncev a declarat în faţa protestatarilor: „Să se permită arestarea unui lider al opoziţiei este mai greu de imaginat decât arestarea prim-ministrului. Vocea care trebuie să pună întrebările incomode, care trebuie să găsească defecte ale puterii, este în arest. Este aceasta o democraţie? Suntem astăzi aici pentru a arăta că nu ne este frică. Cu cât ne lovesc mai mult, cu atât vom deveni mai puternici”.

Doncev consideră că arestarea lui Borisov este o modalitate de a lupta împotriva opoziţiei. Potrivit acestuia, Ministerul de Interne este folosit de coaliţia la putere pentru „scheme politice subtile”.

Fostul ministru al culturii Vejdi Raşidov a remarcat că Borisov este anchetat şi depune mărturie deja de un an şi nu au fost găsite probe împotriva lui.

Nota: Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Așa au mers și pesedezii lui năstase acum vreo 20 de ani la parchet ca să il susțină pe unul dintre penalii lor. De atunci tot hoti au rămas, numai că au apărut intre timp și alții mai tineri și flămânzi.

    • Pezdiști bulgari ar trebui să vină în București, în schimb de experiență.
      Ar avea multe de învățat de la omologii pezdisti spălați pe creier ai lu’ Zdragnea, Veorica și Ciolanu !

  2. In acest context, trebuie sa fim foarte atenti-Bulgaria, Ungaria, Serbia…

  3. Trebuie sa-i vada lumea la televizor, sa nu creada ca partidul s-a ofilit.