G4Media.ro

Protest la Cluj în semn de solidaritate cu mitingul diasporei din 10…

Protest la Cluj în semn de solidaritate cu mitingul diasporei din 10 august

Mai multe organizații civice din Cluj se declară „alături de diaspora” şi anunţă protest împotriva guvernului, pe 10 august. Locul de întâlnire este Piaţa Unirii, unde lumea va începe să se adune de la ora 19.00, transmite Actualdecluj.ro. Pentru aceeaşi zi, 10 august, s-a anunţat un protest de amploare la Bucureşti, unde ar urma să participe români plecaţi în afara ţării.

Conform cifrelor de pe pagina evenimentului de Facebook, la protestul de la Cluj, pană joi dimineața şi-au anunţat participarea circa 1.500 de persoane, iar 4000 s-au declarat interesați să participe.

Câţiva clujeni şi-au declarat intenţia de a merge pentru protest la Bucureşti. Cei care pornesc din Cluj au ca loc de întâlnire platoul Salii Sporturilor Horia Demian, unde ar urma să se adune joi dimineața începând cu ora 9.

„Grupul civic “Umbrela Anticorupție Cluj” sprijină protestul ce va avea loc pe data de 10 august la București, alăturându-se vocilor ce au cerut și de această dată o reformă la nivel politic. Spunem un NU hotărât legilor menite să submineze independența justiției, modificărilor propuse și votate pentru Codul Penal și Codul de Procedură Penală și cerem revizuirea pozițiilor adoptate, în vederea punerii în acord a prevederilor respective cu opiniile exprimate de profesioniști, cu mențiunile primite din partea Uniunii Europene, precum și cu bunul-simț, o noțiune prea rar utilizată de coaliția de la putere”, arată organizatorii protestului de la Cluj.

„Menționăm faptul că solidaritatea noastră vizează un protest pașnic, non-violent, subliniind faptul că scopul nu scuză mijloacele, iar lupta pentru valorile pe care le promovăm trebuie dusă respectând principiile a căror aplicare o cerem. Ne delimităm de orice abatere, de orice tip de acțiune menită să lezeze esența lucrurilor pentru care protestăm și nu încurajăm violența, fie ea fizică sau verbală”, mai precizează reprezentanţii Umbrela Anticorupţie Cluj.

(Foto: Actualdecluj.ro)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. „Câţiva clujeni şi-au declarat intenţia de a merge pentru protest la Bucureşti.”
    De ce as veni eu de la 3.500 KM cind romanii din Romania sunt in mare majoritate general nepasatori si neinteresati …

    • Fiindca absolut toti romanii dezinteresati isi pun exact aceeasi intrebare, ca si tine, George!
      De aia!!!
      Ori, daca vrei opinia unui rege (Hagi):
      „…sa fie bine, ca sa nu fie rau…”
      OK?
      Atunci, hai repede in avion sau in tren!!!

    • Pentru ca exemplul, asumarea in fata celorlalti conteaza.
      Majoritatea sunt nepasatori pentru ca si intelectualii de langa ei sunt nepasatori.
      Poti iesi in fata blocului, pe plaja la Mamaia, nu trebuie sa vii in capitala ca sa arati cu degetul anomalia, ticalosia, incomeptenta.

    • Sa ne vedem,sa ne cunoastem,sa vorbim,sa schimbam idei poate sa ne imprietenim si poate prin gestul nostru de a merge o sa mai convingem inca 2-3 persoane sa nu mai fie comozi care la randul lor poate vor convinge pe alti
      Si cel mai important ca atunci cand suntem plecati de acasa oriunde in lume nu numai in europa sa pot purta mandru o camasa pe care sa apara in stanga drapelul Romaniei fara sa ma simt stingherit.
      Acest lucru nu se realiza de azi pe maine ci in timp si numai cu o educatie corecta a copiilor si tinerilor…educati pe care in actualul sistem este imposibil sa o avem,acum invatam ca hoti sunt de fapt vedete la tv

    • Eu am fost la revolutie cu arma in mana , voluntar nu din intimplare.
      Am votat referendumul de reducere a numarului de hoti (parlamentari aci) si stat la coada 8.5 ore pt presedintele de acum .
      Am fost si in Dublin de citeva ori (alaturi de o mana de oameni) , acum este rindul vostru, al romanilor din romania ..