G4Media.ro

Protest la spitalul de psihiatrie Săpoca / Angajații susțin că managerul interimar…

Sursa Foto: Jurnaluldebuzau.ro

Protest la spitalul de psihiatrie Săpoca / Angajații susțin că managerul interimar a comandat 3000 de combinezoane de protecție deși în spital nu sunt cazuri de coronaviurs

Aproximativ 40 de angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca protestează vineri în curtea spitalului cerând demiterea actualului manager interimar, Cristina Păun. De asemenea, un memoriu a fost înaintat la Ministerul Sănătăţii, cei peste 100 de semnatari avertizând că demisionează dacă Păun nu este revocată din funcţie. Directoarea i-a notificat pe contestatari că încalcă reglementările impuse odată cu instituirea stării de alertă, transmite News.ro

Un echipaj de Poliţie chemat de Cristina Păun nu a putut intra în spital după ce poliţiştilor li s-a măsurat temperatura şi s-a stabilit că nu corespunde normelor impuse prin măsurile de prevenire a răspândirii COVID 19.

La protest participă medici şi personal TESA, iar activitatea medicală şi cea de pază a pacienţilor, unii cu probleme pshice grave ori violenţi, cu condamnări, nu ar fi afectată.

”Nu este afectată activitatea medicală, nici cea de hrană şi nici cea de pază a pacienţilor”, a dat asigurări directorul economic al Spitalului Săpoca, Vlad Laurenţiu Nicolae, care se numără printre protestatari.

De altfel, Păun a transmis un document către protestatari în care îi notifică în legătură cu faptul că încalcă regulile instituite de starea de alertă şi îi somează să treacă la lucru pentru a nu perturba actul medical. În replică aceştia au transmis că nu e perturbaă activitatea medicală, pentru că toţi sunt la lucru.

Oamenii care se află în curtea spitalului Săpoca cer ca actualul director interimar, Cristina Păun, să fie revocat din funcţie, protestatarii reclamând o lipsă de colaborare si comunicare cu aceasta.

Ei mai acuză că aceasta are probleme penale mai vechi, având două dosare penale deschise pentru fapte comise ca angajat al acestui spital, director economic, motiv pentru care a şi fost demisă.

Un echipaj de Poliţie chemat de directoarea Păun nu a putut intra în spital după ce poliţiştilor li s-a luat temperatura şi s-a stabilit că nu e conformă reglementărilor în vigoare, limita fiind 37,3 grade Celsius. După aceasta, poliţiştii au plecat.

Conform liderului sindical Mariana Spoială, Cristina Păun face cheltuieli nejustificate şi ar fi comandat 3.000 de combinezoane de protecţie, în condiţiile în care nu există niciun pacient cu COVID-19.

Un memoriu semnat de 150 de angajaţi a fost înaintat Ministerului Sănătăţii, aceştia ameninţând că demisionează dacă Păun nu este revocată.

Directoarea Cristina Păun a transmis jurnaliştilor prin intermediul secretarei că nu poate discuta telefonic cu presa şi că după ce se vor ridica restricţiile impuse de guvern din cauza COVID-19 va face o conferinţă de presă.

Sursa: News.ro

Sursa Foto: Jurnaluldebuzau.ro

Citește și

A patra numire controversată la spitalul-penitenciar Săpoca / Acuzații la adresa noului director: Bolnavii erau ținuți în frig, medicamentele erau reduse drastic, medicii nevoiți să cumpere din banii proprii medicamente pentru bolnavi

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Adica politistii au venit infierbintati sa umfle pe cei care protestau si au plecat dezumflati de termometrul doctorilor. Asta e tare :))

  2. :))))))))
    Superb, exemplul dat.Sa eviti „racoarea” ,folosindu-te tocmai de „caldura” oamenilor care te puteau duce acolo!:))))))))
    Buletin metrologic aveau? Eu as fi cerut !
    Stirea pare a fi un mesaj favorabil atat conspirationistilor cat si celor care eludeaza legea.
    :)))))))))

  3. Sa vedeti ce este la Balaceanca. Astia sunt mici copii. Fura primarul ca in codru impreuna cu directorul numit politic.

  4. Aia din Occident se plang ca nu au protectie. Ai nostri, mai duri, cer sa trateze pacientii in urul gol. Cat e halatul?